În câteva cuvinte
Autorul analizează modul în care necunoașterea poveștilor biblice de către copiii moderni îi împiedică să înțeleagă aluziile culturale. El susține că familiarizarea cu Biblia este esențială pentru decodificarea simbolurilor și înțelegerea originilor unor probleme sociale, inclusiv problematică legată de atitudinea față de femei în cultura occidentală.
„Papa a murit”. Dacă le trimit acest mesaj copiilor mei, se sperie. Pentru ei, există un singur papă — al lor, și bine ar merita să fie scris cu majusculă. Zilele trecute vedeam cu ei un film în care apărea un om care mergea pe apă. Pentru cei dintre noi care am trecut prin educație creștină, referința este evidentă și nicidecum accidentală: este un mod de a simboliza caracterul aproape divin și ordonator al personajului în cauză. Dar copiii mei nu cunosc poveștile din Biblie și, prin urmare, să vadă un om mergând pe suprafața apei nu le spune nimic. Și asta mă preocupă, pentru că îmi dau seama că o parte a realității care îi înconjoară nu sunt capabili să o decodifice. Suferă de un fel de „daltonism mental”.
Ne place sau nu, aluziile biblice sunt omniprezente. În ficțiunile audiovizuale, în reclame, în romane, în muzee, există referințe literale sau simbolice constante la textele sacre, iar noile generații pur și simplu nu le văd. Amprenta biblică poate fi urmărită și în limbă însăși, când spunem lucruri precum că prezentarea facturilor electronice este o cruce sau că trenurile sunt calvarul acestei țări. A ne fi eliberat de creștinismul sufocant și copleșitor care ne oprima acum câteva decenii este, fără îndoială, motiv de mare bucurie, dar poate că am mers prea departe: lumea nu este doar ceea ce pare să fie, ci și toate semnificațiile pe care i le putem da.
Logoul Apple, de exemplu, acumulează o mulțime de semnificații într-un simplu măr mușcat. Mărul poate fi mărul care l-a inspirat pe Newton, sau cel care l-a ucis pe Turing, sau cel pe care l-au mușcat Adam și Eva (și atunci Apple devine sinonim cu îndrăzneala de a cunoaște). Când creatorii săi aleg un măr mușcat, îl aleg conștient sau nu — aici rezidă tocmai forța simbolului: acționează asupra ideilor noastre fără să știm — datorită tuturor simbolurilor care se amestecă în el.
De aceea cred că ar fi extrem de instructiv să le dăm copiilor fragmente din Biblie să citească. Nu numai că le-am oferi o cheie pentru a înțelege semnificațiile ascunse ale lumii, ci și lumea însăși. Astfel ar afla în ce măsură credința pe care s-a clădit cultura noastră are drept protagonist un zeu misogin și nedrept. Ar putea ajunge să înțeleagă, de exemplu, de ce avem această relație nesănătoasă cu vina, cu păcatul, cu sacrificiul, sau cum am ajuns unde suntem în degradarea femeilor (un simplu subprodus al bărbatului); s-ar îngrozi să vadă că în Biblie există baza care le-a permis bărbaților să se erijeze ca dominatori ai femeilor — la urma urmei, Dumnezeu i-a legitimat să facă asta: „Și către bărbatul tău va fi dorința ta, și el te va stăpâni” — sau că femeile sunt de vină pentru toate relele omenirii („De la femeie a venit primul păcat, și toți trebuie să murim din cauza ei”).
Poate că dorința de răzbunare mă împinge să scriu în acești termeni despre creștinism; deși, bine privit, poate și asta — setea de răzbunare — am învățat-o de la Dumnezeu în textele biblice.
