În Guatemala, unde durerea războiului civil încă persistă, arta devine o modalitate de a păstra vie amintirea evenimentelor tragice. Ester Miza, o artistă din poporul Kaqchikel, creează picturi pentru a vorbi despre suferința poporului său și pentru a lupta împotriva uitării.

Orașul Guatemala, dimineața de luni. Graba, aglomerație, ambuteiaje. Dar pentru cei care se îndreaptă spre San Juan Comalapa, drumul se transformă într-o luptă cu drumurile șerpuitoare și denivelările. În acest oraș trăiește Ester Miza, o artistă ale cărei lucrări sunt dedicate celor mai crude momente ale conflictului din țară. S-a născut în anii optzeci, în plină desfășurare a războiului civil, iar munca ei a devenit un simbol al rezistenței și al luptei pentru dreptate.

Comalapa este cunoscută pentru artiștii săi și pentru poziția activă a femeilor în lupta pentru adevăr. Aici s-a născut fondatoarea Coordonării Naționale a Văduvelor din Guatemala (Conavigua), o organizație care a luptat neobosit împotriva disparițiilor forțate, torturii și execuțiilor comise de stat.

Ester ne invită în casa ei. Aici, în casa în care a crescut, își amintește cum a învățat arta picturii de la părinții ei. A fost interesată de trecutul familiei sale, care era legat de războiul civil. Această curiozitate a condus-o la Coordonarea Tineretului din Comalapa, unde a participat la crearea de fresce pe pereții cimitirului și ai școlii, care spun povestea Comalapa din perspectiva victimelor.

Artista s-a confruntat cu faptul că memoria este un teritoriu pentru care se luptă. Mulți locuitori nu au aprobat imaginile expuse pe fresce și s-a confruntat cu rezistență. Dar ea și-a continuat drumul.

În 2003, organizația Conavigua a obținut permisiunea de a exhuma cadavrele pe teritoriul fostei tabere militare. Ester a fost prezentă la exhumare și a văzut suferința oamenilor. Acest lucru a împins-o să participe și mai mult la lupta pentru adevăr. A început să colecteze mărturii ale victimelor conflictului. A pictat scenele pe care le-a văzut și, în cele din urmă, a creat o serie de picturi numite „Niciodată”. Aceste lucrări au fost ascunse, dar după ani de zile au fost prezentate publicului.

După optsprezece ani, Ester Miza continuă să lupte împotriva uitării și să amintească de tragedie. Arta ei este o reamintire a importanței memoriei și a faptului că viețile oamenilor merită să fie amintite.