În timp ce Astrid Lindgren se plimba prin parc, cineva s-a apropiat de ea. Scriitoarea nici măcar nu a observat. A aflat doar când a simțit ceva în buzunar. Era un bilețel. Scria: «Mulțumesc pentru că ai făcut o copilărie dificilă mai ușoară».

Autoarea a primit milioane de mulțumiri în cariera sa. Compania care gestionează moștenirea sa deține peste 200.000 de scrisori pe care cititorii i le-au trimis de-a lungul decadelor. Dar strănepotul ei, Johan Palmberg, asigură că acel mesaj i-a rămas întipărit în minte. Obișnuia să repete: «Dacă reușesc chiar și numai cu un copil, mi-am îndeplinit misiunea». Într-un fel, a reușit cu toți. Pentru că chiar și cine nu a citit-o niciodată o admiră pe acea fetiță capabilă să ridice un cal cu o mână, să îndrăznească în fața necunoscutului, să apere pe cei slabi și să se descurce mult mai bine fără adulți.

Marți, la Târgul de Carte pentru Copii și Tineret de la Bologna, cel mai important din sector, aproximativ 200 de ilustratori, naratori și pasionați s-au adunat pentru a sărbători 80 de ani de la apariția lui Pippi Șosețica. Elena Pasoli, directoarea târgului, a inaugurat intervențiile astfel: «Găzduim multe celebrări, dar puține atât de importante. Vorbim despre un punct de referință».

Mulți probabil au auzit originea personajului. Dar Palmberg a putut să o audă direct de la protagonistă: bunica sa, Karin. În 1941, avea șapte ani și era țintuită la pat cu pneumonie. Ea a fost cea care a inventat acel nume ciudat și i-a cerut mamei sale să-i povestească vreo aventură a personajului. Desigur, Lindgren a acceptat: întotdeauna se plasa de partea celor mici. Ani mai târziu, când ea însăși și-a luxat glezna, a profitat de convalescență pentru a transcrie acele idei. În noiembrie 1945, imediat după încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, Pippi era gata să schimbe o altă istorie: cea a literaturii.

«A fost un succes imediat», punctează strănepotul. De la acea primă ediție, s-au vândut aproape 170 de milioane de exemplare în 85 de limbi — UNESCO o plasează pe locul 18 în topul celor mai traduse autoare, într-o listă condusă de Agatha Christie —, a protagonizat un serial celebru, desene animate și nenumărate revoluții, majoritatea în case, dar unele chiar și pe stradă. Blândă și extrem de puternică, se opunea atât polițiștilor, cât și hoților, iar coiful său viking cu codițe a devenit un simbol național în Suedia. Palmberg confirmă că anul 2020 a reprezentat recordul de vânzări pentru cărți, iar cifrele se mențin foarte ridicate de atunci. La sfârșitul seriei sale, Pippi lua o pastilă — suspect de asemănătoare cu un bob de mazăre — pentru a avea mereu nouă ani. A funcționat, desigur: este mai tânără ca niciodată.

«Aș spune că, la fel ca multe personaje care dăinuie, se datorează unei combinații de factori. În primul rând, calitatea poveștii. Simboliza visul oricărui copil de a fi total independent de adulți. A atins o coardă sensibilă, a generat un sentiment de ușurare foarte diferit de ceea ce oamenii tocmai experimentaseră», reflectează strănepotul. Și subliniază respingerea autoritarismului, exact într-un moment în care amintirea lui Hitler și Mussolini încă durea, iar Stalin și Franco continuau să conducă după bunul plac. Lindgren a decis să-l numească Alfred pe omul puternic de la circ pe care Pippi îl ridiculizează. Iar când Estonia s-a eliberat de sub jugul sovietic, printre cântecele intonate de manifestanți se auzea Northern Country, care provenea dintr-un musical despre Pippi. S-a luat chiar în considerare transformarea sa în imn național al țării baltice.

Oda tinerei la rebeliune nu avea nevoie de recunoașteri grandilocvente. Începea deja de acasă: fără mamă și cu tatăl pierdut pe oceane, Pippi nu avea familie sau profesori, deoarece refuza să meargă la școală. Nimeni, prin urmare, nu-i impunea reguli sau lecții de morală. «Nu înțelege anumite reguli pe care toți le asumăm fără a le pune la îndoială. Sparge ierarhiile. Este revendicativă. Amintește că este posibil să privești lumea altfel. Resursele ei sunt inepuizabile, iar angajamentul ei este libertatea. Nu este nici pe departe perfectă, nici nu pretinde, dar este extraordinară. Reprezintă ceea ce înseamnă copilăria. Și totul prin umor», susține Cristina Peregrina, de la Kókinos, editura care publică lucrările lui Lindgren în spaniolă. Din 2020, a relansat atât seria Pippi — tocmai a apărut zilele acestea o carte de bucate — cât și alte opere ale scriitoarei, precum Frații Inimă-de-Leu, Ronja, fata tâlharului, Superdetectivul Blomkvist, Karlsson de-pe-acoperiș, Emil din Lönneberga sau Mio, dragul meu Mio.

Extrem de modernă acum opt decenii. Dar și astăzi. Poate că actualitatea sa explică parțial vânzările inedite. Din cauza aspiranților la dictatură aleși în atâtea țări. Dar și din cauza creșterii numărului de cărți pentru copii și tineret cu mesaje moralizatoare sau hipersubliniate, care alarmează o parte a sectorului. Poate că, pe lângă geniu, Lindgren a fost și o vizionară. Sau poate că Pippi ne dă a enesima lecție nouă, adulților: ne pricepem bine la predicat, mult mai puțin la învățat din greșelile noastre. De fapt, încă mai există familii care se opun ca cei mici să citească ceva atât de nonconformist. «Adulții încearcă mereu să-și impună valorile. Există o lungă tradiție de cărți cu morală. Astrid s-a poziționat de cealaltă parte, credea că ei [copiii] au dreptul să primească literatura în termenii pe care îi doresc, la fel ca adulții», adaugă Palmberg. Se pare că încă mai primesc scrisori pentru Lindgren. Sau direct pentru Pippi. Desigur, răspund întotdeauna.

Beatrice Alemagna a ajuns, de asemenea, să o considere o prietenă adevărată. Autoarea a împărtășit la Bologna că a decis să aplice ideile personajului în viața reală: «La literă». Astfel, trei fraze ale lui Pippi au ajuns să guverneze lumea micuței Beatrice: «Cele mai frumoase lucruri nu sunt perfecte, ci speciale; nu am încercat niciodată asta, așa că sigur ar trebui să fiu capabilă să o fac; este absolut ideal pentru copii să aibă o viață mai organizată, mai ales dacă și-o organizează singuri». Pe lângă un ghid pentru copilărie, Lindgren a construit o fetiță îndrăzneață într-o vreme săracă în astfel de modele, dincolo de Micuțele Doamne și puține altele. «Este unul dintre primele personaje feminine care acționează diferit față de cum se așteaptă să o facă fetele», notează Peregrina. Mulți îi recunosc autoarei anticiparea unor lupte feministe, deși strănepotul ei nu este sigur ce parte se datorează interpretării ulterioare: «Nu avem dovezi că ea a scris Pippi concepută ca feministă. Astrid era mai concentrată pe drepturile copiilor în general. Este adevărat că, în scrisorile sale, se poziționează mult în favoarea femeilor».

Propria ei viață, de fapt, a spulberat câteva prejudecăți. Adolescentă fiind, și-a tuns părul ca un băiat și la 16 ani a început să lucreze la ziarul din orașul natal, Vimmerby. Când a rămas însărcinată cu directorul ziarului, acesta i-a propus să-și părăsească familia și să se căsătorească, dar ea a refuzat. S-a mutat în Danemarca pentru a naște ca femeie singură, l-a lăsat pe micul Lasse cu o mamă adoptivă și a petrecut ani muncind și studiind, pentru a-și recupera fiul cât mai curând posibil. A reușit, deși mai mulți analiști explică prin această traumă recurența copiilor singuratici în operele sale. Mai târziu, a avut-o pe Karin și a putut crește doi copii în timp ce devenea o legendă a literaturii. Și gestiona tot restul.

Gospodină, secretară, apoi scriitoare și editoare. Între timp, a lucrat pentru serviciile secrete în timpul războiului. Controla și supraveghea îndeaproape drepturile de autor ale operelor sale. Prin Pippi, a pus sub semnul întrebării întregul sistem educațional. Suedia a fost, și datorită ei, prima țară care a interzis pedeapsa corporală. S-a poziționat public și împotriva maltratării animalelor sau a criticat politica fiscală a guvernului. Și, în tot acest timp, nu și-a pierdut niciodată legătura cu copilăria. «Avea 94 de ani când a murit, în memoria mea nu mai era atât de agilă. Dar tatăl meu povestea că era prima care se cățăra într-un copac. La reuniunile de familie, se punea mereu pe jucat cu copiii, chiar cu riscul de a-i irita pe adulți. Îmi amintesc că nu îți punea aceleași întrebări plictisitoare ale adulților de genul: ‘Ce mai faci la școală?’. Dacă aveai un băț, voia să știe care erau planurile tale cu el», afirmă Palmberg.

Supereroina reală a creat o alta în cărți. Și, între cele două, au zguduit pentru totdeauna lumea copiilor. «Le dă putere. Îi duce într-o lume unde pot fi singuri. Savurează posibilitatea ca nimeni să nu le spună ce trebuie să facă în fiecare moment. Simt că ceea ce spun contează și pot decide ce să facă. Și le dă forță, pentru că există o fetiță imperfectă care, orice i s-ar întâmpla, va avea resurse pentru orice. Simt că nu îi interesează să devină adulți, dacă asta înseamnă să lucreze la lucruri plictisitoare, să plătească facturi sau să le iasă bătături», adaugă Peregrina. Din aceste motive și altele, participanții la evenimentul de la Bologna au aplaudat mult la final. Toți, cu excepția unuia: bebelușul care asculta dintr-un cărucior. Va avea timp să crească, să o descopere pe Pippi și să facă revoluția. Deocamdată, era concentrat pe un obiectiv și mai important: brațele mamei sale.