În câteva cuvinte
Coridorul Vasari, un pasaj secret construit de familia Medici în secolul al XVI-lea deasupra Ponte Vecchio din Florența, a fost redeschis publicului după o lungă perioadă de restaurare. Acesta permitea familiei Medici să se deplaseze discret între Palazzo Vecchio și Palazzo Pitti. Vizitatorii pot acum explora acest coridor istoric și admira priveliștile unice asupra orașului, în timp ce descoperă secretele și istoria familiei Medici. Redeschiderea Coridorului Vasari face parte dintr-o serie de inițiative de revitalizare a Galeriei Uffizi și de recuperare a identității sale istorice.
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, germanii au aruncat în aer toate podurile din Florența, cu excepția unuia. Doar celebrul Ponte Vecchio a rămas în picioare (şi, deşi părea că l-au respectat, în urmă cu nouă ani a apărut teza că un vecin l-a salvat, tăind cablurile explozibilului). Dar, deşi naziştii credeau că îl supraveghează, nu ştiau că există un pasaj secret, deasupra capetelor lor, care permitea trecerea dintr-o parte în alta a oraşului, după cum relatează filmul Paisà (1946), capodopera lui Rossellini, o relatare a rezistenței în diverse locuri din Italia, deşi însuşi Hitler se plimbase prin coridor în vizita sa în oraş în 1938. Acest tunel aerian era Coridorul Vasari, numit astfel după autorul său, Giorgio Vasari, care l-a construit în doar nouă luni în 1565 deasupra caselor de pe pod, după ce a ridicat clădirea Uffizi (birourile Medicilor). Pasajul a fost realizat la ordinul lui Cosimo I de Medici, pentru a uni Palazzo Vecchio, centrul său de putere, cu Palazzo Pitti, pe care tocmai îl cumpărase şi care urma să-i fie reşedință. Astfel, se putea mişca rapid, fără a fi văzut şi, mai ales, fără riscul de a fi ucis, deoarece avea mulți duşmani.
Este acea construcție uniformă de culoare crem care, atunci când te uiți la Ponte Vecchio, trece peste întregul puzzle de case colorate. Nu a fost niciodată deschis publicului, deşi se permiteau vizite, şi a fost închis opt ani pentru restaurare. Din decembrie anul trecut, cei 750 de metri pot fi parcurşi în grupuri mici şi cu rezervare prealabilă (biletul de muzeu este de 25 de euro, iar cu coridorul, 43).
Acest pasaj care făcea invizibil, un obiectiv simbolic şi pentru a contribui la aura de putere a Medicilor, este acum, în sfârşit, vizibil pentru toată lumea. Medicii, care au guvernat oraşul timp de trei secole, din secolul al XV-lea până în secolul al XVIII-lea, nu aveau origini aristocratice, dar s-au priceput foarte bine să-şi confere această măreție. „Au recreat în Florența acel model al curților europene în care lumea suveranului este mai apropiată de cea a lui Dumnezeu, de divin, trăieşte într-o dimensiune paralelă şi corpul suveranului este invizibil pentru supuşi”, explică Simone Verde, noul director al muzeului de acum un an şi care reproiectează întreaga experiență a vizitei la galeria de artă cea mai vizitată din Italia. „S-au apropiat de această viziune teocratică profitând de alegerea Marelui Ducat al Florenței pentru a stabili iconografic acest statut princiar”.
Vizita durează aproximativ 45 de minute, se intră prin muzeu şi se iese printr-o uşă discretă lângă grota Buontalenti, în grădinile Boboli ale palatului Pitti. Când s-a construit pasajul, Cosimo tocmai cumpărase această reşedință monumentală ca un alt gest de putere, deoarece Pitti, bancheri, fuseseră duşmani ai familiei sale, iar a pune stăpânire pe casa lor a constituit o revanşă definitivă. „A cumpărat-o cu banii soției sale spaniole, Eleonora de Toledo, fiica viceregelui din Napoli. S-au căsătorit foarte tineri, el la 19 ani şi ea la 17 ani, iar palatul era atunci în afara oraşului, era ca o insulă la țară”, explică Simona Pasquinucci, şefa Diviziei de Conservatori a Uffizi, în timpul unei plimbări prin pasaj. Eleonorei îi plăcea palatul pentru că suferea de tuberculoză şi voia să scape de străduțele urât mirositoare ale oraşului. Cu toate acestea, Cosimo şi soția sa s-au apucat de lucrări şi nu au ajuns niciodată să locuiască acolo. „Nici fiul său, Francisco I. Primul care a locuit acolo a fost Ferdinando I”, subliniază ea.
Interiorul coridorului construit de Giorgio Vasari în secolul al XVI-lea în Florența. Imagine oferită de Galeria Uffizi.
Galeria Uffizi
Coridorul este prezentat nud, gol, aşa cum a fost inițial, deoarece, cu timpul, Medicii au început să-l folosească pentru a plasa opere din vasta lor colecție. „Medicii au trecut pe aici de atunci de-a lungul întregii lor istorii. Există surse de la curte, de exemplu, care relatează că iarna copiii veneau aici să se joace”, relatează Pasquinucci.
Vizita începe într-un loc cu o amprentă tragică. Şefa muzeului indică un cadru gol pe peretele scării mari de acces la galerie. La poalele clădirii, pe strada Georgofili, de la o fereastră de la începutul pasajului se vede locul exact unde mafia a detonat o bombă în mai 1993. Au murit cinci persoane şi mai multe lucrări din muzeu au fost deteriorate. În acel cadru de pe perete se afla Adorarea Magilor de Gherardo delle Notti, dar forța exploziei a şters culoarea, a lăsat-o arsă.
Coridorul coboară din clădire, merge spre râu şi apoi se roteşte, paralel cu malul, peste o serie de porticuri, până ajunge la pod. Este flancat de ferestre pentru a vedea oraşul, deoarece a fost făcut pentru a impresiona, pentru o nuntă, cea a fiului lui Cosimo I, şi de aceea i-a cerut lui Vasari să-l construiască repede. Şi aşa a fost: l-a făcut în nouă luni, din martie până în decembrie 1565. Marele duce a vrut să-şi uimească oaspeții cu o panoramă a oraşului, mai ales pe familia soției, Ioana a Austriei. „A fost un moment important pentru Florența Medicilor, care stabilea relații diplomatice şi de sânge ale unui oraş, care nu era foarte mare față de statele de atunci, cu casa de Habsburg şi împăratul”, spune Pasquinucci.
Privelişti din coridorul construit de Giorgio Vasari în secolul al XVI-lea în Florența. Imagine oferită de Galeria Uffizi.
Galeria Uffizi
Ideea de a merge prin aer, ca semn de putere, nu venea din nimic, era o modă care a început să circule în Italia Renaşterii şi apoi în Europa, imitând proiectul lui Bramante, în Vatican, de a uni vila Belvedere cu palatul apostolic. Care, la rândul său, s-a inspirat din Domus Transitoria a lui Nero şi, bineînțeles, din Passetto, coridorul de pe zid care din secolul al XIII-lea lega Vaticanul cu Castel Sant’Angelo. De utilitatea sa era foarte conştient Papa Clement al VII-lea, din familia Medici, deoarece pe acolo a fugit cu picioarele, cu lansquenetele pe urmele sale, şi a scăpat ca prin urechile acului în jaful Romei de către Carol I în 1527. În acei ani, Michelangelo a proiectat, de asemenea, la Roma, un pasaj similar peste râul Tibru, de la palatul Farnese la vila estivală a familiei, chiar vizavi, pe cealaltă parte a râului, deşi s-a făcut doar un arc, care încă mai există în Via Giulia.
Toate acestea se întâmplau la Roma, iar pentru Medici, a face acest lucru în Florența, însemna să ridice oraşul lor la aceeaşi categorie. „Coridorul a fost creat ca un fel de mesaj de splendoare şi de capacitate de mecenat a Medicilor, invidiată de întreaga Europă. Deoarece această modă a fost adoptată cu o amploare fără precedent, nu numai că trecea prin râu, ci şi prin acoperişurile oraşului. Şi nu este o coincidență faptul că, chiar atunci, Caterina de Medici cere la Paris să se extindă marea galerie a Luvrului, pentru a conecta palatul cu Tuileries, urmând acelaşi principiu ca şi Florența”, observă Pasquinucci.
Vasari, în grabă şi cu carta albă a marelui duce, s-a sprijinit pe şirul de case turn medievale care se aflau de-a lungul podului, şi acesta este motivul pentru care nu mai rămâne niciuna. Au fost confiscate şi demolate. De aceea, plimbarea prin galerie, privind pe ferestre pentru a vedea peisajul unic al Florenței, are loc în linie dreaptă. Cu toate acestea, când ajunge pe cealaltă parte a râului Arno, face o întorsătură ciudată, o ocoleşte. Se datorează faptului că respectă turnul lui Mannelli, singurul care a rămas în picioare. „Nu era o familie care să aibă o simpatie deosebită pentru Medici. Dar au fost găsite documente care demonstrează că a existat o rugăminte a unei femei din oraş către marele duce, pentru ca acesta să nu pună stăpânire pe ea, şi el a acceptat”, explică conservatorul muzeului.
Simone Verde, directorul Galeriei Uffizi, la uşa de ieşire a coridorului Vasari, în grădina palatului Pitti. Într-o imagine oferită de Galeria Uffizi
Există o altă surpriză înainte de a ajunge la sfârşitul traseului, deoarece, brusc, în stânga, se deschide un spațiu care se uită direct de sus asupra unei biserici mari, cea a Sfintei Felicitas. Acest templu a ajuns să îşi asume funcțiile de capelă palatină a Palazzo Pitti, iar din acest punct de belvedere, Medicii puteau asista la liturghie şi coborî în biserică.
Coridorul Vasari este o piesă suplimentară în mica revoluție pe care Simone Verde o imprimă în Uffizi, remodelând multe săli pentru a replica identitatea sa istorică cea mai marcată, pierdută în remodelări succesive, cum ar fi sala de sculptură antică de marmură, cea a pictorilor flamanzi sau Ricetto de inscripții. „Trebuie să ne amintim că Uffizi a fost modelul muzeului european. Vrem să subliniem sensul filozofic al acestei primogenituri, recuperând fasturile Grand Tour, identitatea unor spații care au fost apoi pierdute şi uitate”, argumentează el.
Şi mai ales, una dintre dorințele muzeului şi a întregii Florența este de a îndepărta în sfârşit în acest an marea macara care se află în mijlocul pieței Uffizi din 2006. Aşa a anunțat Verde la inaugurarea Coridorului Vasari, prima sa promisiune la preluarea funcției: “A doua mea promisiune este de a dărâma acea macara blestemată”.
