În câteva cuvinte
La Madrid a avut loc premiera operei "Don Juan nu există", o producție care abordează dificultățile femeilor artiste de-a lungul timpului și impactul presiunii machiste asupra creației lor.
Premiera unei noi opere spaniole este întotdeauna un eveniment de interes. La Madrid, a avut loc spectacolul "Don Juan nu există", compus de Helena Cánovas. Această operă a fost creată ca urmare a Premiului European pentru Tineri Artiști "Carmen Mateu", decernat compozitoarei.
Helena Cánovas a fost fascinată de personajul Carmen Díaz de Mendoza, Contesa de San Luis, și, mai ales, de misterul și uitarea în care a căzut piesa sa teatrală cu rezonanțe operistice. Această poveste a uitării a devenit substanța operei, pentru care libretul a fost scris de dramaturgul Alberto Iglesias.
Opera este structurată în două acte. Primul este plasat în anii '20 ai secolului trecut, prezentând dificultățile creative ale Contesei de San Luis în efortul de a-și realiza un manifest anti-machist întruchipat în figura unui Don Juan reinventat sau, mai bine zis, inventat. Al doilea act se desfășoară în prezent, unde o creatoare contemporană încearcă să elucideze misterul acelei prezentări a unui Don Juan care nu există – un Don Juan ale cărui citate muzicale trimit la Mozart.
Ideea centrală este extrem de sugestivă. Atât în prima parte, cu Contesa de San Luis în prim-plan, cât și în a doua, cu o creatoare modernă care retrăiește momentul cu o intensă fixație, problema sunt bărbații. Două personaje masculine nedeterminate apasă asupra celor două perioade din viața femeii: în prima jumătate, cu un caracter pronunțat machist; în a doua, cu un caracter micro-machist, așa cum proclamă unul dintre ele. În ambele cazuri, bărbații reprezintă problema, zgomotul și afirmarea unui principiu de realitate care se manifestă întotdeauna prin supremația masculină.
Opera aduce o perspectivă interesantă asupra problematicii creației artistice pentru femei. În epoca Contesei de San Luis, aceste dificultăți par aproape inerente anilor '20; însă autorii subliniază că astfel de obstacole creative sunt la fel de mari pentru o femeie și în zilele noastre.
Un moment culminant al piesei este, fără îndoială, spre final, când eroina din prezent listează numele unor femei remarcabile din acei "ani de aur": Zenobia Camprubí, María Lejárraga, Concha Méndez, Teresa León, María Maeztu, María Rodrigo și multe altele. Ele, alături de Contesa de San Luis, au fost fondatoarele legendarului Club Femenin Lyceum, o instituție model care a fost desființată după Războiul Civil Spaniol pentru a servi drept bază materială Secției Femenine falangiste. Lectura acestei liste de femei indispensabile este, poate, cel mai emoționant moment, sugerând că uitata Carmen Díaz de Mendoza, Contesa de San Luis, ar putea fi reconstruită din uitarea sa radicală prin corpul întregii generații de aur anihilate de regimul Franco.
Helena Cánovas este o compozitoare tânără, dar deja matură. Muzica sa, scrisă pentru șapte instrumente (cvartet de coarde, saxofon și doi percuționiști) și interpretată de soliști ai Orchestrei Teatrului Real sub bagheta admirabilă a dirijoarei Jhoanna Sierralta, demonstrează o excelentă măiestrie. Cánovas explorează multiple direcții vocale, de la recitativul clasic (în stil mozartian în prima parte) la un spectru larg de resurse, de la vorbire la virtuozitate vocală. O electronică eficientă îmbogățește vocea cu ecouri, rezonanțe și melisme. Se remarcă soprana Montserrat Seró în rolul principal.
Regia scenică este semnată de Bárbara Lluch, un nume care devine tot mai cunoscut în producțiile lirice. Alături de compozitoare și dirijoare, Lluch completează o echipă de creație integral feminină pentru această producție cu tentă feministă. Munca lui Lluch este sobră și eficientă, deși poate suferă de o anumită austeritate a resurselor, ceea ce face producția mai abstractă decât ar fi necesar.
În ansamblu, "Don Juan nu există" reprezintă o investigație admirabilă a "fantasmțor feminine" – artistele a căror istorie culturală a fost ștersă sub presiunea machistă excesivă. Și, așa cum sugerează Cánovas și Iglesias, această presiune continuă să existe și astăzi, în moduri mai subtile, dar nu mai puțin dăunătoare.
Fișă Tehnică: Muzica: Helena Cánovas. Libretul: Alberto Iglesias. Direcția muzicală: Jhoanna Sierralta. Regia scenică: Bárbara Lluch. Scenografia: Blanca Añón. Iluminatul: Urs Schönebaum. Costumele: Clara Peluffo. Design sonor: Sixto Cámara. Distribuția: Montserrat Seró / Rocío Faus; Josép-Ramon Olivé; Pablo García-López. Soliști ai Orchestrei Titulare a Teatro Real. Coproducție: Festival Perelada, Gran Teatre del Liceu și Teatro Maestranza de Sevilla, cu participarea Teatro Real și Teatros del Canal. Date: 6 - 11 mai. Locație: Teatros del Canal, Sala Negra.
