Lumea artei este scena romanului 'Desfile' de Rachel Cusk.

Rachel Cusk (Saskatoon, Canada, 58 de ani) și-a petrecut copilăria în Los Angeles și s-a mutat în Anglia, de unde era familia ei, pentru a studia Literatură engleză la Oxford. Trebuie să fie singular să schimbi orizontul, dar nu și limba, și să ai posibilitatea de a aprecia texturile limbii în timpul acestei mișcări.

Pentru publicul din România, autoarea, care locuiește acum la Paris, a devenit cunoscută printr-un ciclu format din romanele A contraluz, Tránsito și Prestigio. Toate sunt liniștite, dar deloc plăcute, sunt un pariu drastic pe dialog. Cusk nu dorește să placă, nu se supune, își asigură un spațiu.

La acel trident s-au alăturat două cărți de non-ficțiune, Despojos: despre căsătorie și separare și Un trabajo para toda la vida: despre experiența de a fi mamă, și două ficțiuni de o amplă experimentare formală. Acum revine cu Desfile —publicată în Libros del Asteroide, ca și cărțile sale anterioare—, un roman care reflectă asupra artei și feminității.

Rachel Cusk s-a născut în Canada, a crescut în Los Angeles și apoi a locuit la Oxford. Acum locuiește la Paris, oraș în care am fotografiat-o pentru acest interviu.

LUIS RIDAO

Este posibil ca o artistă să traseze o linie între viața ei și opera ei?

Una dintre problemele cu reprezentarea artistică este că trebuie să faci ceva cu identitatea ta. Trebuie să te îndrepți undeva cu ea, ceva care este limitativ pentru oricine nu posedă centralitatea identitară a bărbatului alb; te conduce la a trebui să te explici mai mult, și este nedrept și împovărător.

Dacă faci parte dintr-o marginalizare, nici măcar nu ai libertate artistică: trebuie să reprezinți marginile de unde provii. Alternativa ar fi să ignori acea marginalizare (în acest caz, și pentru această carte, feminitatea), și să încerci să creezi un spațiu masculin în aceiași termeni, și acest scenariu este problematic.

Întotdeauna am considerat obositor acest proces, dar esențial pentru a crea ceva din cine ești tu. Cu toate acestea, uneori folosim termeni masculini pentru a ne referi la femei. Am scris mult în jurul acestui lucru, despre ideea despre cum femeile care consumăm cultură suntem pline de percepții masculine: în cărțile pe care le-am citit, lucrurile pe care le-am privit, muzica. Suntem pline de gânduri și observații masculine.

Când mă gândesc la mine ca creatoare, trebuie să mă întorc la o stare primitivă pentru a găsi o realitate feminină.

Pentru mine a fost și o surpriză.

Este vorba, un pic, de a reveni asupra chestiunii autorității, nu ți se pare? Această specie de idee minunată a misoginismului interiorizat, deoarece a nu avea încredere în feminitate face parte din feminitate în sine. Nu recunoști feminitatea ca autoritate!

Și astfel, pentru a încerca să adopți ceva din ea în viața ta, instinctul te conduce să imiți bărbații, ceea ce este de înțeles, pe de altă parte. În scrierile mele încerc să găsesc autoritate.

'Desfile' (Libros del Asteroide) este noul roman al lui Rachel Cusk.

G, artistă protagonistă a lui Desfile, este o identitate în continuă transformare de-a lungul romanului, asumându-și corpurile diferitelor persoane care sunt expuse la violența lumii.

În carte există și bărbați care creează. Obiectivul a fost de a dezminți ideea că se poate contempla feminitatea în mod izolat. Sensibilitatea feminină se naște din diferența abruptă cu bărbații sau dintr-o relație violentă cu ei. Urmându-i pe cei din clasa lui G, de bărbat creator, am încercat să arăt o dezvoltare sau o evoluție de la primul G, care este modelul clasic.

Ați citit cartea Celiei Paul în care vorbește despre relația sa cu Lucian Freud [Autorretrato, Chai Editora]? Nu puteam să nu mă gândesc la el în timp ce citeam Desfile.

Celia Paul este un exemplu foarte bun: vedem o femeie mai mult sau mai puțin abuzată de un bărbat a cărui artă se naște din violență. Freud aparține acelei clase de bărbați, și în acea poveste între ei influențează modul în care a ajuns ea până la el. Acest lucru o împiedică să facă lucruri pentru ea, chiar și în munca sa, deoarece nu este capabilă să se recupereze de el, și o mare parte din opera sa este narațiunea acelei dureri care i se cauzează.

Nucleul romanului meu este de a arăta cum o femeie artist se expune la violența biologică a corpului său. Este necesar să ne întoarcem la începutul feminității pentru ca munca noastră să înceapă și ea de la început.

Figura cea mai recognoscibilă din cartea mea este Louise Bourgeois, care a fost cineva al cărui călătorie începe în corpul său, în copilăria sa; apoi în ea ca femeie care dorește, maternitatea sa, căsătoria. Ea a trăit atât de mult încât a reușit să traverseze tot acel material și să se recunoască ca autoritate.