Nu mai ajungeau

Xochitl de León a mai așteptat puțin și a luat telefonul. De ceva vreme aștepta la centrul cultural La Nau, în Valencia, un grup de migranți minori aflați sub tutelă. Se întâlniseră pentru începutul unui proiect: să-i învețe fotojurnalism, astfel încât ei înșiși să ajungă să-l practice. Fondatoarea organizației Adonar nu prevedea că totul va fi ușor. Dar nici nu și-a imaginat o absență chiar de la prima sesiune. Așa că a sunat-o pe tehnica socială responsabilă. Aceasta a răspuns incredulă: „Dar deja sunt acolo!”. De León s-a uitat atunci afară din spațiu. Într-adevăr, i-a văzut. Și a înțeles: „Stăteau la ușă, ca și cum acel loc nu ar fi pentru ei”.

Mai multe informații

‘Podcast’ | Ce sunt drepturile culturale?

Constituția spaniolă garantează din 1978, în articolul 44: „Puterea publică va promova și proteja accesul la cultură, la care toți au dreptul”. Trei decenii mai devreme, Declarația Universală a Drepturilor Omului stabilise: „Orice persoană are dreptul de a lua parte în mod liber la viața culturală a comunității, de a se bucura de arte”. În realitate, însă, nu s-a împlinit niciodată. Foarte mulți cetățeni rămân la ușă. Sau o găsesc închisă. Dincolo de cuvinte și hârtii, exclușii de la cultură sunt milioane.

„Este clar că accesul și participarea nu sunt egale pentru toți”, afirmă Álvaro González Martínez, inițiatorul La Zamarra, o platformă de activism sociocultural și dezvoltare rurală în La Rioja. Datele confirmă impresia sa: nivelul de studii, puterea de cumpărare, proveniența geografică, locul de reședință, vârsta sau dezvoltarea cognitivă influențează profund artele. În crearea și oferta lor, concentrate în centrul principalelor orașe și, uneori, concepute de și pentru acei vecini exclusivi. Și în bucuria lor, care este rară sau necunoscută pentru o parte a populației.

Recital al festivalului de poezie Agosto Clandestino, promovat de platforma activistă La Zamarra, în lacul de acumulare Pajares (La Rioja), în locul unde se afla satul San Andrés.

Jumătate din Spania, mai exact, nu a fost la cinema în ultimul an. Și cifre aproape identice înregistrează participarea la evenimente live (muzică, arte spectacolului...) sau muzee, galerii și expoziții, conform Anuarului de Statistici publicat de Ministerul Culturii. Cetățenii cu studii superioare sau echivalente merg la cinematografe, teatre sau concerte și citesc de două ori mai mult decât cei care nu au depășit studiile de bază. Diferența crește la de trei ori pentru vizitele la muzee sau galerii. Și practic toate activitățile culturale, cu excepția operei sau a muzicii clasice, înregistrează cea mai mare participare între 15 și 24 de ani. De acolo, consumul scade, până la o scădere bruscă de la 55 sau 65 de ani, în funcție de domeniu. Sau 45, în cazul filmelor în săli sau al utilizării jocurilor video.

„Există persoane pe care le afectează aceste vulnerabilități, care se află în mai multe categorii deodată. Nu au resurse, dar nici obiceiuri”, subliniază De León, care, prin asociația sa non-profit, promovează mai multă incluziune și diversitate în arte. „Cultura trebuie să se adapteze la nevoile și capacitățile fiecăruia. În multe aspecte, este foarte puțin accesibilă”, afirmă Javier Alcázar, fondatorul editurii Lecturia acum doi ani. Ca profesor de elevi cu dizabilități cognitive, a constatat că mulți nu citeau. „Nu găseau cărți pentru ei. Aveau 20 sau 30 de ani și încă primeau literatură pentru copii”. Odată detectată problema, a descoperit cum să o rezolve: lectură ușoară. Adică, ușor de înțeles pentru oricine are dificultăți de lectură, fie din cauza unei dizabilități intelectuale, a tulburărilor de limbaj, a demenței, a vârstei sau pentru că are o altă limbă maternă. Deocamdată, au tradus câteva clasice, dar și lucrări contemporane de Inma Chacón sau Nando López. După șapte versiuni în doi ani, pregătesc alte opt pentru lunile următoare.

De la stânga la dreapta: cercetătoarea culturală Dagmary Olívar, ministrul Culturii, Ernest Urtasun; directorul general al Drepturilor Culturale din minister, Jazmín Beirak, și profesorul de la Universitatea Rey Juan Carlos, Beatriz Barreiro, la evenimentul de prezentare a Planului pentru Drepturile Culturale, în septembrie 2024.

Ministerul Culturii

Cu toate acestea, s-ar putea să se schimbe ceva. O sugerează legea regională a drepturilor culturale pe care a aprobat-o Navarra sau revendicarea culturii ca bun esențial pe care a făcut-o Senatul în 2020. Propria existență a Adonar, La Zamarra sau Lecturia atestă un anumit progres. Scriitori precum Juan Tallón, Andrea Abreu, Irene Solá sau Irene Vallejo au cucerit critica și cititorii fără a locui în Madrid sau Barcelona, la fel ca ultimele două premii Naționale de Benzi Desenate, Borja González și Bea Lema, care au triumfat fără a părăsi Badajoz și A Coruña. În plus, Ministerul Culturii a promis să prezinte în luna mai textul final al Planului său pentru Drepturile Culturale. „Primul pas este elaborarea unui diagnostic bun pentru a ști ce sectoare au cele mai mari dificultăți în accesarea culturii. Între timp, acționăm acolo unde știm deja că trebuie să o facem, cum ar fi în Spania golită sau în introducerea culturii în școlile publice”, a declarat ministrul, Ernest Urtasun, pentru Джерело новини în decembrie trecut. Recent, departamentul său a sărbătorit faptul că Cine Sénior, un program cu preț subvenționat de doi euro marțea pentru persoanele peste 65 de ani, a adus în săli 1,6 milioane de spectatori în 2024, una din trei bilete vândute pentru acea zi a săptămânii.

Deși, în același timp, cheltuielile medii pentru arte confirmă aceleași distorsiuni. În general, au scăzut până la 235,5 euro pe an, 1,8% din bugetul individual. Dar atinge valorile maxime în rândul publicului mai tânăr, cu mai mulți bani în buzunar, studii și/sau rezident în zonele metropolitane. Minimul, în schimb, este detectat în Spania golită, la vârstele mai înaintate și, mai ales, la cei care au rămas la învățământul secundar sau inferior. Chiar și un cadou precum cei 400 de euro pe care Bono Cultural Joven, aprobat de Guvern, îi alocă celor care împlinesc 18 ani se ciocnește de bariere similare: printre străini, doar 11,9% dintre potențialii beneficiari au beneficiat, față de 59,8% cu cetățenie spaniolă. Și doar unul din doi tineri din municipalitățile cu mai puțin de 10.000 de locuitori.

O femeie se uită la programul cinematografelor Galicine Ponte Vella, pe 15 mai 2023, în Ourense.

Agostime (Europa Press)

O problemă atât de complexă necesită soluții pe măsură. González a constatat de mai multe ori direct cum soluțiile generale nu funcționează: „Dacă se prezintă o carte într-un sat, dar organizația se limitează la a pune un afiș, fără a întreba dacă există un club de lectură sau nu, sau ce zi este mai potrivită, în majoritatea cazurilor este un eșec. Apoi se concluzionează: „Vezi? Nu a venit nimeni”. Normal. Ceea ce faci pentru sat fără a ține cont de sat provoacă o deconectare din ce în ce mai mare”. Și De León nu obosește să recomande același lucru: „Ascultă colectivele excluse, ține cont de ele. Uneori sunt oportunități dintr-o singură lovitură: dacă vin și le este greu, data viitoare nu mai vin”. Ceea ce indică o altă fațetă a problemei: oferta.

Cele două motive principale pe care le invocă exclușii pentru a nu se apropia de cultură sunt lipsa de interes și de timp, urmate de preț. O analiză a profesorului de Sociologie de la UNED, Javier Callejo Gallego, estima în 2017 că cel puțin o treime din Spania rămâne la marginea a aproape tuturor domeniilor culturali. Din obligație, în unele cazuri: cine vrea să vadă concerte de hip hop sau rap în Insulele Baleare sau o piesă de teatru în Cantabria sau La Rioja trebuie să fie foarte atent la calendar. Există opțiuni, dar puține, conform Anuarului SGAE. La Rioja, Castilla-La Mancha, Cantabria, Insulele Baleare și Asturias oferă mai puțin de 2% din sesiunile dedicate filmelor care nu sunt americane sau europene. Și Teruel are cea mai mică medie din Spania în ceea ce privește proiecțiile de filme pe ecran pe zi: 0,7. De aici și biletele vândute oferă, de asemenea, cea mai mică cifră din țară: 0,30 pe an per locuitor.

Participanți la Teatrul Municipal din Girona, în decembrie trecut. AGUSTÍ ENSESA Lipsa programului, însă, nu explică totul. Nici umplerea lui nu este panaceul. „Trebuie să reflectăm și asupra extractului social al creatorilor. Mă gândesc la acele filme spaniole cu apartamente spațioase cu tavane înalte. Sunt oameni care își pot permite să riște cu arta pentru că au nevoile de bază acoperite”, afirmă De León. Și adaugă: „Fiecare municipiu are un consilier de cultură: ce fac? De multe ori cumpără ceea ce se generează în Madrid sau Catalonia și îl aduc. Poate că dacă ar începe să ceară altceva, polii de producție ar lucra la asta. Dacă reperele sunt întotdeauna aceleași, cine nu se identifică se simte marginalizat”. Intervievații recunosc o anumită îmbunătățire în acest aspect: văd propuneri din ce în ce mai variate. Cu toate acestea, concentrarea ofertei crește riscul de a repeta distorsiuni și excluderi.

Andaluzia, Catalonia și Madrid reprezintă 48,57% din populația spaniolă. Cu toate acestea, acolo se desfășoară 62,5% din concertele de muzică populară; găzduiesc mult mai mult de jumătate din sălile, companiile, reprezentațiile, publicul și încasările din teatru, precum și din cinematografe. Și nici măcar în ansamblul lor: riscul de excludere culturală este aproape nul în centrul capitalelor, dar crește pe măsură ce se îndepărtează spre periferii. Peștele, deci, își mușcă coada. Și excluderea în acces se împletește cu cea a creației. Cultură concepută de cei care o trăiesc și o savurează cel mai mult, povestită conform viziunii și preocupărilor lor. O bulă.

O imagine a expoziției „Ai Weiwei. Don Quijote”, organizată de artistul chinez la Muzeul de Artă Contemporană din Castilla y León (Musac), în León.

J.Casares (EFE)

Spargerea ei, conform statisticilor și mărturiilor, este crucială. „O tehniciană socială care se ocupă de locuințele protejate pentru femeile victime ale violenței de gen sau care părăsesc prostituția mi-a povestit că duminica, atunci când pot merge la teatru, își pun hainele de ieșit și se machiază. Adică, se simt ca ceilalți. Este un moment de conviețuire comunitară”, împărtășește De León. Satisfacția medie a participanților la un eveniment cultural nu scade niciodată sub șapte, pe scara de la unu la 10 pe care a propus-o respondenților anuarul Culturii. Cine se bucură de un domeniu artistic, în plus, are mult mai multe șanse să consume și altele. A crește cu artă de mici, acasă, contribuie și la formarea adulților dispuși să continue. Așa că există și cercuri virtuoase. „Pasiunea pentru fotbal în Spania nu este înnăscută. Cine știe ce s-ar întâmpla dacă ar exista o mișcare similară în favoarea, de exemplu, a teatrului”, compară Alcázar.

De León oferă un indiciu: la șase luni după acel început dificil al cursului de fotojurnalism, minorii migranți și-au expus lucrările la La Nau. Au fost protagoniști în centrul la care nu îndrăzneau să intre. Minuni ale artei. Când include.

Participanți la cinematografele Golem din Bilbao, joia trecută.

FERNANDO DOMINGO-ALDAMA