Romanul „Când vântul va vorbi” al scriitoarei galiciene Ángela Banza, finalist la Premiul Planeta 2025, este plasat în Galicia anilor ’50, o perioadă postbelică. Cartea folosește o rețetă tipică a romanului comercial, dar rezultatul nu reușește să impresioneze.

Critica literară se confruntă uneori cu situația dificilă de a analiza opere care nu aspiră la statutul de literatură înaltă. „Când vântul va vorbi” se încadrează în această categorie, prezentând o poveste previzibilă, plină de clișee și trucuri narative uzate. Autoarea utilizează elemente precum copiii, secretele de familie, abuzul de putere și o atmosferă gotică, dar le combină într-un mod stereotip, fără inovație.

Stilul romanului este caracteristic literaturii comerciale de nișă, adresându-se unui public ce preferă divertismentul conservator, cu răsturnări de situație anticipate și expresii considerate poetice, dar repetitive. Descrierile sunt generice, iar metaforele folosite, precum „mâinile se așază”, „corpurile tremură” sau „strigătele taie aerul nopții”, contribuie la lipsa de originalitate.

Recenzia subliniază lipsa de respect a romanului față de temele abordate și față de cititori, aceștia din urmă fiind tratați ca niște copii prin simplificarea caracterizării personajelor. Un exemplu elocvent este modul în care autoarea prezintă prostituția și apoi o minimizează, pentru a nu „deranja” sensibilitatea publicului. Această ezitare reflectă timiditatea și lipsa de curaj a romanului de a explora pe deplin subiectele complexe.

În concluzie, „Când vântul va vorbi” este un roman tipic, lipsit de profunzime literară și de originalitate. Recenzia, deși ar fi putut fi una ironică sau pozitivă de dragul divertismentului, rămâne fidelă principiilor criticii literare, oferind o evaluare sinceră și nefavorabilă a cărții.