În câteva cuvinte
Romanul grafic „Feeding Ghosts” al Tessei Hulls a câștigat Premiul Pulitzer, intrând în istorie ca fiind doar al doilea comic distins cu acest premiu. Cartea abordează teme legate de traumele familiale și explorează istoria Chinei.
Romanul grafic „Feeding Ghosts” (Hrănind Fantomele) al artistei americane Tessa Hulls a devenit al doilea comic din istorie care a câștigat prestigiosul Premiu Pulitzer. Cartea a fost distinsă la aceeași categorie – Autobiografie – ca și celebrul „Maus” al lui Art Spiegelman, în 1992. Această victorie istorică subliniază recunoașterea tot mai largă a romanelor grafice ca formă literară importantă.
Tessa Hulls a aflat despre câștigând Premiul Pulitzer în timp ce lucra ca bucătar la Capitoliul din Juneau, capitala statului Alaska. Această muncă sezonieră îi permite să ia o pauză de la epuizarea activității de freelancer. Vestea a venit de la un congresman, iar Hulls abia a avut timp să o proceseze înainte de a se întoarce la pregătirea gustărilor.
„Feeding Ghosts” a fost publicat în limba engleză acum un an și a acumulat de atunci numeroase premii în domeniul benzilor desenate. Însă Pulitzer este cu totul altceva, concurând cu biografii și memorii tradiționale. Juriul a descris romanul grafic, de aproape 400 de pagini – plin de desene dense alb-negru, citate și descoperiri narative – ca fiind „o emoționantă operă de artă literară ale cărei ilustrații dau viață experienței traumei care călătorește prin poveștile de familie”.
În cartea sa, Hulls explorează arborele genealogic pentru a investiga propriul trecut și istoria Chinei, unde s-au născut bunica și mama ei. Bunica, Sun Yi, a fost o jurnalistă modernă din Shanghai, care a fugit în Hong Kong ca mamă singură și a publicat în 1957 o memorie de succes despre anii petrecuți sub jugul lui Mao, scrisă într-un acces de paranoia febrilă. Mama, Rose, a mutat familia în Statele Unite în 1970. Tessa a crescut în California, simțind prezența constantă a „fantomei” bunicii, care a murit în 2012.
Ideea inițială a lui Tessa Hulls a fost să abordeze relația complicată dintre mama și bunica ei pe fundalul secolului XX. Proiectul a necesitat o investigație aprofundată a istoriei Chinei, în special a perioadei maoiste, și chiar învățarea unor noțiuni de limbă chineză. Totuși, odată ce a obținut traducerea memoriilor bunicii, Hulls a realizat cât de mult mai bogat și complex va fi proiectul.
Primii patru ani i-a dedicat cercetării, învățând nu doar istorie, ci și cum se realizează un roman grafic. Hulls fusese pictoriță și avusese o viață aventuroasă, lucrând ca bucătar în Antarctica sau parcurgând 5.000 de kilometri pe bicicletă prin SUA. Deși inițial nu era interesată de benzi desenate, a simțit că acesta era limbajul necesar pentru povestea ei.
A citit enorm de multe benzi desenate pentru a înțelege regulile formatului. Pe lângă acestea, Hulls a studiat cărți de istorie și a luat legătura cu experți, istorici și jurnaliști, care au ajutat-o, iar cartea include note la final, ca un eseu.
Efortul de a înțelege este evident, iar rezultatul poate fi citit și ca o lecție despre convulsiile secolului XX în China și Hong Kong. Cu doar câteva desene detaliate, Hulls reușește să transmită eficient viața comunității eurasiatice de acum șase decenii din colonia britanică și să înțeleagă motivele bunicului ei, un diplomat elvețian care și-a abandonat bunica după ce a lăsat-o însărcinată.
Procesul de scriere și desen, pentru care a consumat „aproximativ 80 de pensule japoneze cu vârf de nailon”, a durat încă patru ani. Aceasta include cele șase luni petrecute izolată într-o cabană în pădure, datorită unei burse de rezidență pentru scriitori. Acolo a găsit structura poveștii.
„Feeding Ghosts” este, mai presus de toate, povestea unei relații mamă-fiică, cu tot arcul său de vină, reproșuri și reconciliere. Mama Tessei a fost prezentă în tot procesul, deși autoarea se temea să nu o rănească, adăugând straturi de compasiune în revizuirile succesive. Cu tristețe, Hulls povestește că la momentul finalizării cărții, mama ei era afectată de demență.
Tessa Hulls se descrie adesea ca un cowboy, mânat de „apetitul pentru frontieră”. Acest spirit neîmblânzit, care a purtat-o pe șase continente și a făcut-o să-și stabilească locuința între Seattle și Alaska, provine din faptul că a crescut într-un orășel izolat și a privit lumea prin prisma uneia dintre frazele preferate ale mamei sale: „Nu înțeleg Statele Unite”. Ea vede o paralelă între încercarea actuală a politicienilor americani de a „urmări și interzice anumite cuvinte” și acțiunile comuniștilor din China, care „ignorau realitatea și încercau să impună o narațiune”.
Întrebată dacă premiul Pulitzer a făcut-o să-și schimbe părerea despre retragerea din scris, Hulls a fost categorică: „Nu voi mai publica o altă carte. Scrisul acesteia m-a făcut să înțeleg diferența dintre a fi autor și artist multidisciplinar. Eu sunt ultima.”
Următoarea ei aventură, vrea să se dedice reportajului bazat pe benzi desenate din Alaska, explorând intersecțiile complexe dintre schimbările climatice, justiția de mediu, suveranitatea indigenă și extracția resurselor naturale.
Până atunci, va continua să pregătească gustări pentru congresmenii din acest stat.
