În câteva cuvinte
Articolul explorează fenomenul cozilor lungi de Sant Jordi, subliniind cum a evoluat semnificația acestora de-a lungul timpului, de la simple evenimente la termometre ale succesului literar. Autorul reflectă asupra importanței timpului în lumea modernă și asupra dilemei dacă cărțile semnate după așteptări lungi vor fi cu adevărat citite.
Sant Jordi: Arta de a sta la coadă pentru o carte
Este unul dintre cele mai cunoscute ritualuri ale fiecărui 23 aprilie, imaginea râvnită de scriitori și edituri și temută de vânătorii de semnături: cozile sfâșietoare pentru a obține un autograf, o fotografie sau o combinație a ambelor. Dintr-o perspectivă istorică, contactul efemer dintre scriitori și cititori este o tradiție recentă, dar în ultimii 30 de ani, datorită marketingului și mass-mediei, a crescut gargantuesc până a devenit un termometru al succesului: cartea ta va valora coada pe care ești capabil să o generezi. În Catalonia, primele aglomerări pentru a cuceri o semnătură au apărut în anii nouăzeci cu „mediaticii”, trupa lui Buenafuente și compania care, sub egida editurii Columna, publicau o dată pe an monologurile sub formă de carte. Au fost vremuri de bătălie jurnalistică și de dezbateri despre legitimitate între „oportuniști” și scriitorii „adevărați”.
Al doilea mare val în termeni de cozi kilometrice a fost protagonizat, cu permisiunea lui Ruiz Zafón, de YouTuberi și mai târziu de influenceri, iar acum reginele tuturor mambourilor, de Sant Jordi sau de Santa Úrsula, sunt autoarele de narațiune juvenilă. Dacă cineva are vreodată îndoieli cu privire la sănătatea lecturii în rândul tinerilor — vorbesc despre lectură, nu despre titluri —, să se plimbe prin locuri precum Crush Fest pentru a înțelege fenomenul fan. Mai multe informații Alegerea criticilor de la Quadern pentru Sant Jordi 2025.
Și totuși, ce este într-o coadă? Recent, Karelia Vázquez ne explica în același ziar că statul la coadă a devenit o formă de lux, cu înțelegerea că așteptarea alimentează valoarea obiectului dorit. Stă la coadă (și nu puțin) dependentul de adrenalină pentru a se urca în Shambhala. Stau la coadă gurmanzii la hamburgeria lui Noma, deoarece coada face parte din „experiența gastronomică”. Se stă la coadă în Barcelona pentru o înghețată și pentru un bol de ramen. Stau la coadă turiștii în Santorini pentru a-și face selfie-ul cu cupolele albastre. Stau la coadă (versaillescă și ordonată) fanii lui Bruce Springsteen pentru a avea o vedere mai bună la concert. Și stau la coadă, în fine, cititorii avizi de o rubrică și de o secundă de intimitate cu autorul lor fetiș, hypocrite lecteur, mon semblable, mon frère!
Marea ironie, numită și legea pendulului, este că, dacă acum coada este tendință, acum patru zile ceea ce avea swing era contrariul: lipsa de timp. Jurnalista Brigid Schulte a scris un eseu (Overwhelmed, 2014) subtitrat „Muncă, dragoste și jocuri când nimeni nu are timp”, unde postula că a te arăta foarte ocupat și a nu dispune de o secundă a devenit un semn de statut. Într-o lume în care toată lumea concurează pentru a fi ocupată, una dintre victime este petrecerea timpului liber, cea familială și cea personală. Divertismentul, denunță Shulte, este din ce în ce mai mult încapsulat, iar tehnologia din ce în ce mai orientată spre a ne răpi tot timpul posibil.
Iar problema, pentru a reveni la cărți, este că lectura se bazează pe cucerirea timpului. Mă întreb câte dintre cărțile semnate după câte minute de așteptare vor ajunge să fie citite. Și suspectez că această dilemă, ca fiecare Sant Jordi, va continua să aducă coadă.
