Un succes de box office neașteptat al acestui an este filmul „Sinners”, care îmbină genurile musical, acțiune și horror cu vampiri. Acest fenomen cinematografic își țese intriga captivantă în jurul simbolismului și legendelor întunecate ale muzicii blues, specifice comunității de culoare.

Regizat de Ryan Coogler, cunoscut pentru filmele din seria „Creed”, pelicula împletește cu măiestrie scenele de acțiune cu meditații asupra luptei eterne dintre bine și rău și abordează tema aproprierii culturale – modul în care cultura albă își însușește adesea realizările identității culturale de culoare.

La baza intrigii din „Sinners” stă o poveste care amintește de un episod din viața legendarului bluesman Howlin' Wolf. Acest uriaș (măsura 1,98 m și cântărea 135 kg) a fost doborât doar de un singur lucru: respingerea din partea propriei mame. Gertrude, o femeie profund religioasă, nu a putut accepta ca fiul ei de zece ani să se lase sedus de blues, muzica ce răsuna în cluburile de noapte. L-a alungat din casă, numind blues-ul „muzica diavolului”. Chiar și după ce Howlin' Wolf a devenit o vedetă și un idol pentru muzicieni rock (precum Keith Richards, Led Zeppelin, Tom Waits, Eric Clapton), încercările sale de a se reconcilia cu mama, chiar și oferind ajutor financiar, au fost respinse. A murit în 1976, la 65 de ani, luând cu el această durere.

Filmul începe cu o scenă similară: un tânăr însângerat pe nume Sammie năvălește în biserică în timpul predicii tatălui său, preot. Singura lui salvare este un gât de chitară sfărâmat, pe care îl strânge de parcă i-ar putea aduce mântuirea. Tatăl își avertizează fiul, un muzician aflat la început de drum: „Dacă vei continua să dansezi cu diavolul, într-o zi va veni după tine acasă”. Aceasta este o confruntare directă între profan (blues) și sacru (biserică), un conflict cheie ce străbate atât viața lui Wolf, cât și intriga filmului.

Succesul filmului „Sinners” a fost neprevăzut, poate din cauza atragerii comerciale reduse a genului blues în sine și a combinației neobișnuite de elemente: musical, acțiune, horror, dramă de epocă, vampiri. În Statele Unite, filmul a încasat deja 183 de milioane de dolari, cu un buget de 90 de milioane, depășind cu mult încasările multor alte proiecte lansate simultan.

Blues-ul, în special blues-ul Delta din anii 1930, într-o Americă rasistă post-criză, a fost un teren fertil pentru nașterea legendelor. Muzicienii călătoreau, câștigându-și existența cântând pentru mâncare și adăpost. Cei care supraviețuiau inventau adesea povești mistice despre pacturi cu forțe supranaturale, care, de-a lungul timpului, au ajuns să fie considerate reale. Cum să nu crezi o legendă care a dăinuit aproape un secol?

În „Sinners”, pe parcursul narațiunii, apar referințe la figuri iconice ale blues-ului. În centru se află figura lui Robert Johnson (1911–1938), considerat, poate, cel mai influent bluesman din istorie. Legendarul său pact cu diavolul, căruia i-ar fi vândut sufletul în schimbul unui talent muzical extraordinar, devine un element cheie al lumii mistice, religioase și violente a filmului. Johnson a murit la 27 de ani, lăsând în urmă doar 29 de cântece, inclusiv „Cross Road Blues”, unde cântă: „Ea a fost dimineață devreme când ai bătut la ușa mea. / Și am zis: Salut Satană, cred că e timpul să plecăm.”

Chitara lui Sammie în film îi este oferită de gemenii Smoke și Stack (interpretați de Michael B. Jordan), câștigată, chipurile, la cărți de la Charley Patton, un alt titan al blues-ului Delta (1891–1934). Patton a fost o figură la fel de legendară, deși mai uitată, cunoscută pentru caracterul său tumultuos, alcoolism și stilul unic de a cânta la chitară și a cânta vocal, imitat de muzicieni precum Johnny Winter și Jack White.

Un rol secundar remarcabil în film este interpretat de Delroy Lindo în personajul lui Delta Slim, un armonicist bețiv care va fi crucial în bătălia finală cu vampirii. Acest personaj face o trimitere clară la Little Walter (1930–1968), considerat cel mai bun armonicist al epocii de aur a blues-ului. Walter a înregistrat cu Muddy Waters, dar și-a risipit talentul din cauza alcoolului și a caracterului agresiv, câștigându-și porecla de „Băiatul Rău al Blues-ului”.

Urma blues-ului se simte în „Sinners” chiar și atunci când muzica nu se aude. De exemplu, într-un dialog, la întrebarea „Ce faci?”, răspunsul este „Nu merită să te plângi” – o frază tipică de blues. O mare parte din cele două ore și 17 minute ale filmului se desfășoară într-un club de noapte improvizat într-un depozit de lemn. Este spațiul afumat unde se încrucișează priviri lascive, locul unde blues-ul capătă sens, cu sentimentul său tribal, ritmurile sincopate și gemetele. Această „crâșmă” devine un simbol al libertății într-o societate rasistă, singurul loc unde oamenii de culoare ai epocii simțeau că pot fi ei înșiși.

Libertatea mult dorită planează asupra întregului film, o libertate pusă sub semnul întrebării de o societate rasistă condusă de albi. Acel spațiu de libertate este reprezentat de club, singurul loc unde persoanele de culoare simțeau că se pot comporta așa cum își doresc. În partea finală apare Buddy Guy (interpretând versiunea adultă a lui Sammie, fiul preotului). Sammie a făcut carieră ca muzician și își trăiește ultimii ani activi cântând în cluburi. Acolo, așezat la un bar, i se prezintă propriul său pact cu diavolul – de data aceasta, un vampir: o mușcătură și vei obține nemurirea. Dar, spre deosebire de Robert Johnson, personajul lui Buddy Guy refuză acordul. „Am trăit destul”, spune el. Și vampirii respectă maestrul blues-ului.