Folosirea cuvintelor nu este întâmplătoare. Poate de aceea profesoara Zira Box începe acest eseu cu un citat dintr-un editorial al ziarului „Levante”, organul falangei din Valencia, imediat după sfârșitul Războiului Civil: „În plan politic există două moduri de a înțelege viața publică, două moduri de a exista în popor, două forme de stat”. Pe de o parte, cel clasic, calm și masculin, iar pe de altă parte, cel romantic, pasional și feminin, – explică autorul. Și pe această definiție se bazează teza acestei cărți: cum falanga a apărat o ideologie profund regeneraționistă pentru a evita conștientizarea crizei apărute după '98 și pentru a „restaura Spania”. Pornind de la această frază, Box ne explică cum discursul falangist despre națiune, despre stat, a fost concentrat pe o serie de... atribute masculine: „masculinitatea restauratoare nu era doar o descriere a atributelor noii națiuni și a subiecților săi corespunzători, ci implica și o atitudine și o disponibilitate de a fi în lume”.

Masculin – în opoziție cu feminin – adjective care au fost în centrul discursului politic al falangei în primii ani ai dictaturii, – o apărare la care Biserica s-a alăturat cu ușurință, – dădeau clar de înțeles spre ce Spanie doreau să se îndrepte și de ce Spanie doreau să renunțe. Un discurs la care nu doar spaniolii au fost chemați, ci și spanioloaicele, „nu doar prin capacitatea lor de a reproduce biologic națiunea, ci și pentru că de la noile spaniole se aștepta o acceptare similară a masculinității ca valoare etalon în dictatură”, ceea ce includea, desigur, și discursul lor misogin.

O caracteristică, masculinitatea, care a servit chiar și ca slogan turistic și a fost reprodusă la infinit în acele sexi-comedii de tip celtiberic. O trăsătură care, spre deosebire de restul țărilor europene din orbita noastră, a servit chiar și ca slogan turistic și a fost reprodusă la nesfârșit în acele filme care în cele din urmă au ajuns să fie numite „sexi-comedii de tip celtiberic”. O particularitate care, deși uneori era admisă ca supapă în cel mai strict control, în cele din urmă ne-a transformat într-o țară de anecdote în ochii restului lumii. „Sub strigătul că Spania trebuie să devină din nou masculină, sau după plângerile insistente că națiunea nu trebuie să se transforme într-un folclorism vulgar sau falsuri, se cuibărea o teamă, la fel de persistentă ca și cea a predecesorilor săi, că țara va rămâne deoparte de modernitate, pentru a rămâne învinsă în înapoiere și declin”, notează Box.

Și apoi a venit Manuel Fraga, care din 1962, fiind ministru al informațiilor și turismului, a devenit arhitectul boom-ului turistic. Renașterea falangistă a primilor ani a dispărut și s-au întors la tamburină ca mod de existență pe continent. Astfel, „autenticitatea” tipic spaniolă a fost vândută în străinătate, dar cu anii a ajuns să fie considerată și o înapoiere care avea puțin sau nimic de-a face cu modernitatea la care vom ajunge în cele din urmă deja în democrație. Mercantilismul tradiționalului, primitivului și donjuanescului s-a dovedit în cele din urmă a fi o caricatură pură. Ceea ce s-a întâmplat după este deja parte din ceea ce s-ar putea numi după „Națiunea masculină”.

Rămâne de văzut cât a mai rămas astăzi din „națiunea masculină”, a fost ea depășită în epoca Tranziției sau se pare că nostalgia falangistă (îmbibată cu misoginism) revine ca reper și punct de referință social pentru Spania.