În 1993, Gregori Civera (A Coruña, 53 de ani), un fotograf de 22 de ani care își începea cariera profesională, a primit o comandă decisivă: să documenteze vizual Dispensarul Antituberculos din cartierul Raval, Barcelona, pentru o carte monografică a arhitectului Antoni Pizza, care urma să fie editată de Colegiul Arhitecților din Almería. Această clădire raționalistă, emblemă a unei anumite modernități, se confrunta atunci cu o reformă intensă pentru a-și actualiza utilizarea și a deveni un Centru de Asistență Primară.

"Tocmai deschisesem un mic studio la care, în general, ajungeau comenzi foarte puțin interesante, și deodată m-am trezit cu acea clădire care era o mare arhitectură", își amintește Civera, care acumulează o traiectorie solidă în domeniul fotografiei arhitecturale și editoriale. "Nu a fost doar un exercițiu tehnic, ci a avut o altă dimensiune pe care o simțeam deja, deși încă nu eram capabil să o înțeleg pe deplin. Cu acea lucrare am început să înțeleg cum funcționează fotografia de arhitectură și, de asemenea, propria arhitectură."

Trei decenii mai târziu, Gregori Civera a făcut parte dintr-o expoziție colectivă a MACBA din Barcelona, O cetate necunoscută sub ceață, al cărei curator a fost un alt fotograf de prestigiu, Jorge Ribalta (Barcelona, 62 de ani), câștigător în 2023 al Premiului Național de Fotografie. Într-una dintre conversațiile dintre ei, Civera și-a exprimat dorința de a fotografia din nou vechiul dispensar.

Coincidența a făcut ca Ribalta să fi făcut și el fotografii cu clădirea, deși într-o perioadă mai recentă, după cum își amintește: "Le-am făcut acum zece ani, într-o perioadă extinsă și fără un obiectiv concret, ca parte a unei serii de proiecte despre Raval. Lectura mea a fost că clădirea reprezenta arhitectura modernă din Barcelona și că reforma sa a însemnat începutul simbolic al transformării Raval, un cartier muncitoresc asociat până atunci cu mahalalele. Un proces care încă este în curs de desfășurare". Lucrările ambilor fotografi despre aceeași clădire alcătuiesc expoziția Febra materiei. Apropieri de Dispensarul Antituberculos din Raval, Barcelona, care poate fi văzută în galeria àngels barcelona până la 24 mai.

Complexul este compus din trei volume de ciment, cele două mai mari fiind unite sub forma literei L.

Gregori Civera

Dispensarul Antituberculos din Raval este, înainte de orice, un copil al timpului său. A fost o comandă a Departamentului de Sănătate și Asistență Socială al Generalitat de Catalunya în timpul celei de-a Doua Republici Spaniole și a fost finalizat în plin Război Civil. A fost proiectat de arhitectul Josep Lluís Sert împreună cu Joan Baptista Subirana și Josep Torres Clavé, toți membri ai GATPAC (Grup d’Arquitectes i Tècnics Catalans per al Progrés de l’Arquitectura Contemporània), filiala catalană a GATEPAC, un grup de profesioniști spanioli care au asumat preceptele arhitecturii raționaliste a vremii, din care Le Corbusier era o figură proeminentă.

Totul în el a fost definit sub un plan strict care răspundea criteriilor funcționale, inclusiv accesul printr-o grădină, ferestrele mari și distribuția strictă a activităților în diferitele sale zone.

Destinat să primească și să trateze bolnavi de tuberculoză, reprezenta ideile igieniste care se dezvoltaseră în Europa de la sfârșitul secolului al XIX-lea.

Obsesia momentului cu tuberculoza a avut o influență determinantă asupra bazelor arhitecturii raționaliste, după cum susține arhitecta și cercetătoarea Beatriz Colomina în cartea sa Arhitectura razelor X, pe care Ribalta o citise și care i-a sporit interesul pentru Dispensar.

Sanatoriul Paimio, din Finlanda, proiectat de Alvar Aalto și construit între 1929 și 1932, a fost un caz paradigmatic al acestei confluențe dintre igienism și raționalism arhitectural și a reprezentat un precedent imediat pentru lucrarea lui Sert, Torres Clavé și Subirana.

Totul în vechiul dispensar antituberculos a fost definit sub un plan strict care răspundea criteriilor funcționale, inclusiv accesul printr-o grădină, ferestrele mari și distribuția strictă a activităților în diferitele sale zone.

Jorge Ribalta

Dispensarul din Barcelona a fost supus, în 1982, unei prime intervenții conduse de Sert însuși. După marea reformă din 1990-1993, efectuată de Mario Corea – care colaborase cu Sert în cea anterioară – Francisco Gallardo și Eduardo Mannino, clădirea s-a menținut operațională ca Centru de Asistență Primară (CAP) Doctor Lluís Sayé. Este proprietatea Generalitat de Catalunya și este atașat Departamentului de Sănătate pentru această utilizare de asistență. Cu toate acestea, de-a lungul ultimului deceniu, s-au evidențiat dificultățile sale de a continua să îndeplinească această misiune cu solvabilitate, la care s-a adăugat complexitatea întreținerii datorită caracterului său istoric – este clasificat ca Bun de Interes Cultural – ceea ce a dat naștere unei mobilizări cetățenești.

În paralel, s-a dezbătut și despre nevoile MACBA, situat în apropiata Plaça dels Àngels, care sfătuiau o creștere a spațiului său. Capela Misericòrdia adiacentă a fost configurată ca un loc optim pentru extinderea muzeului. Dar această construcție din secolul al XIX-lea părea să îndeplinească, de asemenea, condițiile adecvate pentru relocarea CAP pe care o cereau vecinii.

În acest fel, dezbaterea a derivat spre clasica dispută despre dacă este mai bine să se aloce resurse publice limitate spitalelor sau muzeelor.

În cele din urmă, s-a aprobat ca Capela să fie pentru CAP și ca extinderea MACBA să se facă pe o altă axă a pieței, într-o clădire nouă.

Lucrările de amenajare a Capelei au început la sfârșitul anului 2024 și se așteaptă să fie finalizate "în al patrulea trimestru al anului 2026", după cum confirmă pentru ICON Design Servei Català de la Salut. "Intrarea în funcțiune și mutarea totală a activității CAP în noile anexe este prevăzută pentru începutul anului 2027", adaugă Gerard Gómez del Moral Fuster, șeful Comunicării din Consorciul Sanitar de Barcelona.

În expoziția galeriei àngels barcelona coexistă armonios imaginile alb-negru ale lui Ribalta cu cele ale lui Civera, cu un colorit naturalist.

Jorge Ribalta

Destinată să primească și să trateze bolnavi de tuberculoză, clădirea reprezenta ideile igieniste care se dezvoltau în Europa de la sfârșitul secolului al XIX-lea.

Jorge Ribalta

Jorge Ribalta consideră că renovarea Plaça dels Àngels dă continuitate lungului proiect de transformare a Raval. Și că, mai presus de toate, evidențiază caracterul înșelător al dezbaterii despre echipamentele publice.

"Este o polemică perversă, deoarece un muzeu și un centru sanitar sunt cuceriri la fel de importante pentru progresul claselor populare și, prin urmare, trebuie apărat ambele", subliniază el. "Din partea stângii, nu ar fi trebuit să se promoveze această dezbatere total greșită și populistă. Pe de altă parte, cred că cea mai bună modalitate de a conserva patrimoniul istoric este de a-l menține în uz. A transforma Dispensarul într-un monument ar însemna să-l facem o ruină".

La care Gregori Civera adaugă: "Dacă faci asta, îl ridiculizezi. Nu se poate disocia valoarea patrimonială a clădirii de funcția sa sanitară".

Nici Ribalta, nici Civera nu au evitat pozițiile critice de-a lungul carierei lor. În special, expoziția MACBA în care cei doi s-au întâlnit anul trecut, O cetate necunoscută sub ceață. Noi imagini din Barcelona cartierelor, a propus o analiză socială a orașului din cartierele sale periferice. Expoziția a coincis cu ultima ediție a Manifesta, bienala itinerantă europeană, celebrată la Barcelona, care a pornit, de asemenea, de la cartierele și orașele din periferia sa, dar căreia i s-a reproșat o abordare superficială și slab înrădăcinată în teritoriul geografic și social pe care îl ocupa.

"Este adevărat că expoziția noastră a fost ca o contramanifesta", recunoaște Ribalta. "Noi am reprezentat orașul de astăzi din punctul de vedere al luptelor de cartier și de cartier, o luptă în mare măsură câștigată. Manifesta a vizualizat că orașul a devenit un mare teritoriu, dar eșecul său a fost o lipsă de viziune critică asupra situației istorice a Barcelonei. Și-a desfășurat intervenția într-un mod orchestrat de sus și din afară, fără a genera un discurs critic, celebrând clădiri foarte frumoase și interesante, dar fără a intra în miezul problematicii în care se încadra ea însăși".

Auditoriu clădiri.

Gregori Civera

Clădirea este proprietatea Generalitat de Catalunya și este atașată Departamentului de Sănătate pentru această utilizare de asistență.

Gregori Civera

În expoziția galeriei àngels barcelona coexistă armonios imaginile alb-negru ale lui Ribalta cu cele ale lui Civera, cu un colorit naturalist.

Faptul că titlul său include cuvântul materie nu este o coincidență. Ribalta și Civera se sustrag discursului post-fotografiei promovat de unii dintre colegii lor de breaslă care insistă asupra dimensiunii imateriale și resping presupusa veridicitate a imaginii fotografice.

"Gregori și cu mine apărăm o fotografie de arhitectură care să nu fie fetisizare și suntem în favoarea unei idei de adevăr și materialism în fotografie care și-a atins apogeul în perioada anilor douăzeci ai secolului trecut, tocmai când a fost construit Dispensarul", dezvoltă Ribalta.

"Acelea erau imagini fără idealism, unde exista o anumită modestie în reprezentarea arhitecturii moderne.

Noi împărțeam un interes de a face ceva la fel de bun ca și fotografii din acea perioadă, într-un moment în care acest lucru este considerat ceva din trecut. Avem nevoie să trăim într-o lume reală, o lume nu idealizată".

În ceea ce privește Dispensarul, au existat multe zvonuri despre noua utilizare care i se va da, dar încă nu există nicio certitudine. "Orice s-ar întâmpla cu el, moartea sa a început deja cu decizia de a muta CAP în Capelă", afirmă Ribalta.

"Și ceea ce ne-ar plăcea este ca această expoziție să deschidă o dezbatere despre viitorul său".

"Noi împărțeam un interes de a face ceva la fel de bun ca și fotografii din acea perioadă, într-un moment în care acest lucru este considerat ceva din trecut. Avem nevoie să trăim într-o lume reală, o lume nu idealizată", explică Ribalta.

Gregori Civera