În câteva cuvinte
În romanul său "Sunt un fan", Sheena Patel prezintă o anti-eroină a cărei viață este marcată de inegalități rasiale și de clasă, culminând cu ideea provocatoare că oricine are dreptul la mediocritate, indiferent de origini.
Romanul "Sunt un fan" de Sheena Patel introduce o anti-eroină a secolului XXI, fiica unor imigranți, care se confruntă cu precaritatea în industria culturală. Povestea ei de viață rezonează cu monologul lui Phoebe Waller-Bridge din "Fleabag", ambele personaje fiind unite de imperfecțiune, o morală discutabilă și confesiuni fără filtre.
Protagonista, o femeie în jurul vârstei de treizeci de ani, navighează printr-o viață personală și profesională turbulentă. Ea are un iubit mai tânăr pe care, în adâncul sufletului, îl detestă și râvnește la un bărbat căsătorit care îi alimentează speranțele, dar care nu se decide niciodată pe deplin pentru ea.
Dorința frustrată o conduce pe naratoare într-o obsesie profundă, similară cu cea a lui Dante pentru Beatrice, dar amplificată de omniprezența rețelelor sociale. Această obsesie o determină să urmărească o altă amantă a bărbatului, o "nepo girl" bogată cu milioane de urmăritori, care beneficiază de pe urma privilegiilor sale, inclusiv cel al "albității". Un incident în care amanta cumpără o friptură scumpă și o asezonează cu o cârpă prețioasă, generând preocupare pentru cârpă în comentarii, o face pe protagonistă să realizeze că oamenii albi sunt adesea "empatici cu orice altceva în afară de ființe umane reale cu indici mari de melanină".
În "Sunt un fan", cititorii recunosc micile și marile abuzuri din anumite relații ("Îi trimit un mail întrebându-l când ne vom revedea și el îmi spune că își va consulta agenda"). Romanul subliniază cum relațiile sunt dezechilibrate de vârstă, clasă, rasă și dorință. Cu amantul ei platonic, naratoarea descoperă perversiunea rasistă supremă: "Îmi spune că îi place să fie văzut în public cu mine, ceea ce înseamnă că îi place ce spune culoarea pielii mele despre el altor oameni". Ea se confruntă, de asemenea, cu vinovăția "imigranților de a doua generație" care se bucură de privilegiul împlinirii personale prin cultură, un privilegi refuzat părinților lor.
Cu capitole scurte și o abordare directă, romanul se citește rapid. Finalul prezintă o lume dureroasă și o protagonistă antipatică, dar pe care o salvăm fie pentru că oamenii din jurul ei sunt mai răi, fie pentru că, printr-un efort de radicalism antiracist, acceptăm dreptul persoanelor BIPOC de a nu fi nevoite să-și dubleze performanța sau să-și justifice valoarea în orice moment. Patel propune ideea radicală că oricine poate fi la fel de mediocru ca persoanele albe.