În câteva cuvinte
Evenimentul dedicat lui Antonio Tabucchi la Universitatea din Barcelona a celebrat moștenirea sa literară și capacitatea sa de a transforma viața în artă. Discuțiile s-au concentrat pe teme recurente în opera sa, cum ar fi călătoria, memoria și relația cu literatura trecutului, subliniind impactul său durabil asupra culturii italiene și universale.
«A fost un maestru în a transforma viața în literatură», spune Paolo di Paolo, vorbindu-mi despre Tabucchi, și mă întreabă dacă cred că în lumea actuală mai este clar «ce este literatura». Nu știm ce este o carte, îi spun, dar când din întâmplare există una, o recunoaștem imediat. Ne aflăm în curtea Facultății de Litere a Universității din Barcelona, unde urmează să se celebreze «Giornata Internazionale» dedicată operei lui Tabucchi. Colaborează Institutul Italian de Cultură. Participanții și asistenții sosesc deja în sala 113: María José de Lancastre, Michele Tabucchi, Carlos Gumpert, Francesco Luti, Perla Martinelli, Gennaro Serio, Pepi Baulo și Susana Castaño, reprezentând editura Anagrama... Mai multe informații
«Italia are memoria scurtă», afirma Tabucchi după alegeri.
Di Paolo își deschide prezentarea vorbind despre un post-it pe care l-a văzut într-o după-amiază, scris de Tabucchi, pe masa din bucătăria casei sale din Vechiano. Nota spunea: «Unde este Céline?». Și Di Paolo a văzut în întrebare (sau ce era ea) semnul unei relații cu tradiția literară, o conversație cu absenții, cu marii și nu atât de marii autori ai trecutului: «Tabucchi nu era un postmodern, așa cum spuneau unii. Ceea ce era în el era acea transformare a vieții în literatură și simțirea tocmai a greutății rezonanțelor».
Mai târziu, Francesco Luti narează cu umor afectuos zilele geniale din Florența, când a fost elev și prieten cu Tabucchi. Iar intervenția sa este urmată de cea a lui Gennaro Serio, autor al «Notturno di Gibilterra», care se bazează pe un fragment din «Nocturno hindú» («Ce facem în aceste corpuri, poate călătorim în ele») pentru a sublinia că recurența aproape iconografică și aproape unică la Tabucchi este călătoria, călătoria pe mare. Nimic care să ne surprindă, deoarece la marii scriitori repertoriul poetic este de obicei limitat și redundant: un «piccolo naviglio» pe mare ca alegorie a unui sentiment nedefinit de melancolie, de vis, de fragilitate, de așteptare. Pentru Gennaro Serio, călătoria maritimă se găsește peste tot la Tabucchi, în «Dama de Porto Pim», în «Réquiem», și pare întotdeauna să invoce «Oda maritimă» a lui Álvaro de Campos, heteronimul lui Pessoa. O Odă atât de adorată de Tabucchi încât a ajuns să o traducă în italiană.
După alte prezentări, Pepi Baulo și Susana Castaño își amintesc de descoperirea glorioasă la târgul din Frankfurt, de către Jorge Herralde, a cărțuliei intitulate «Dama de Porto Pim». Atât de mult l-a fascinat acel surprinzător «Moby Dick în miniatură», încât i-a scris o scrisoare autorului său necunoscut («Vă felicit, o adevărată minune...») și a primit de la acesta un răspuns ascuțit, emoționant, foarte frumos, care avea să fie începutul unei mari relații.
«Giornata» a fost încheiată de María José de Lancastre cu câteva diapozitive, sau o sobră Fotobiografie a soțului ei. Dar este doar o figură de stil că a încheiat-o, deoarece, la căderea nopții în sală, se percepea, ca un sentiment comun sau o impresie generală, că relația lui Tabucchi cu Barcelona a fost și continuă să fie o grandioasă odă maritimă, o călătorie printr-o mare deschisă, mereu reluată, «toujours recommencée».
