„Tații”: O Comedie Familială cu Textură Nostalgică

„Tații”, subtitrat cu rima „Tată din anii optzeci, implicare zero”, se prezintă ca o comedie familială situată în anul 1989, între evenimente istorice, unul local, precum criza muncitorească datorată reconversiei industriale din Bilbao, și altul global, precum căderea Zidului Berlinului. Noul lungmetraj al lui Borja Cobeaga folosește textură nostalgică și imagini de arhivă pentru a ne prezenta patru tați pierduți în acea lume a grevelor, șomajului, barurilor pline de fum și incertitudinii.

Cobeaga spune povestea unei capcane sub forma unui road movie retro din anii '80, al cărui nucleu este conflictul patern-filial dintre acești patru bărbați și fiicele lor, membre ale unei echipe de gimnastică ritmică. Acestea au ocazia de a participa la un campionat internațional la Berlin, dacă călătoresc cu un adult responsabil. Însoțite de profesoara de gimnastică și de șoferul autobuzului, fetele transformă excursia în Germania într-o reglare de conturi amiabilă cu niște bărbați prea absorbiți de lipsa locurilor de muncă și a viitorului. O călătorie școlară precară, al cărei substrat, pe cât de tandru, pe atât de trist, lasă o impresie prea ușoară.

Cu o distribuție care știe să-și pună în valoare personajele (de la actorul fetiș al lui Cobeaga, Ramón Barea, la Quim Gutiérrez, Juan Diego Botto, Iñaki Ardanaz, Mikel Losada și Laura Weissmahr), „Tații” pornește târziu, poate prea distras de atmosfera tradițională din Bilbao de la început. Deși indică rapid conflictul fiecărui tată, filmul rămâne la nivelul de schiță și nu reușește să scoată tot potențialul din niciunul dintre ei. Cobeaga mizează pe un film coral despre paternități absente, dar unele dintre cele mai bune – și mai emoționante – momente (cum ar fi cel al fetei interpretate de Sofía Otero cu tatăl ei, Mikel Losada) ar fi cerut mai mult. Ceva similar se întâmplă cu profesoara de gimnastică și reglarea conturilor cu propriul tată, a cărui umbră afectează conștientizarea taților și a elevelor lor.

De la stânga, Iñaki Ardanaz, Juan Diego Botto, Quim Gutiérrez și Mikel Losada, în 'Tații'.

În Fe de etarras (2017), precedentul și mult mai incisivul lungmetraj al lui Cobeaga, sfârșitul grupării teroriste era perfect reprezentat de ceva aparent irelevant, precum alimentația proastă din apartamentul conspirativ din film. Imaginea unui terorist (Javier Cámara) privind absorbit niște crochete într-un cuptor cu microunde era suficientă pentru a înțelege că lucrurile nu mai erau ca înainte. Cobeaga, care în acești ani a regizat seriale foarte bune precum No me gusta conducir (2022), cochetează în noul său lungmetraj cu subgenul foarte profitabil al comediei familiale despre paternități dezastruoase, dar în peregrinarea sa între comedia pentru adulți și cea pentru tineri lasă îndoiala dacă nu cumva rămâne pe un teren neutru.

„Tații” vorbește despre bărbați fără direcție, care își descoperă drumul într-o călătorie școlară accidentată, fără bani sau bagaje, dar schimbarea pe care această călătorie o produce în ei și în fiicele lor este precipitată și nu se cristalizează complet. „Tații” pornește de la o idee bună, plăcută și emoționantă, dar personajele sale (atât cele minore, cât și cele adulte) ar fi cerut ca acel autobuz al companiei Lopetegui, cu destinația Berlin, să ajungă mai departe. Mai ales când se invocă căderea Cortinei de Fier ca metaforă a acelor ziduri familiale pe care, mai devreme sau mai târziu, toți trebuie să le dărâmăm.

Tații

Regia: Borja Cobeaga.

Distribuția: Quim Gutiérrez, Juan Diego Botto, Iñaki Ardanaz, Mikel Losada, Laura Weissmahr, Ramón Barea.

Gen: Comedie. Spania, 2025.

Durată: 88 minute.

Premiera: 21 martie.