Până în secolul I d.Hr., în zona unde se află acum localitatea La Ercina (León), într-o zonă de tranziţie între podiş şi zona montană înaltă, se ridica pe un deal o aşezare fortificată preromană, cunoscută sub numele de Peña del Castro. Între 2013 şi 2019 au fost efectuate nouă sondaje arheologice şi o prospecţiune geomagnetică. Rezultatele au fost făcute publice acum în studiul `Ornamente corporale, aplicaţii decorative din a doua Epocă a Fierului găsite în Peña del Castro`, semnat de Eduardo González Gómez de Agüero, arheolog şi profesor la departamentul de Istorie al Universităţii din León.

Aşezarea a fost victima unui atac roman neaşteptat. Obiectele pe care le purtau locuitorii săi au rămas pe drumuri sau în interiorul locuinţelor lor. Un adevărat tezaur cu sute de obiecte `de îmbrăcăminte şi podoabe` care constituie o bogăţie arheologică ce va permite îmbunătăţirea cunoştinţelor despre viaţa cotidiană a acestor populaţii castreñas: tipurile de îmbrăcăminte şi podoabe ale fiecărui sex şi ierarhizarea acestei societăţi. `Sfârşitul violent al aşezării a provocat incendierea structurilor şi o sedimentare rapidă, ceea ce a permis o bună conservare a contextelor în faza finală de ocupare a aşezării`, se arată în studiul publicat în revista Zephyrus.

Aşezarea, care a apărut în secolul al X-lea î.Hr., a continuat să fie locuită până în secolul I d.Hr. `În jurul schimbării de eră, aşezarea se va prăbuşi şi va fi abandonată definitiv odată cu cucerirea peninsulei Iberice de către Roma. După abandon, zona înaltă a dealului se va transforma într-un castellum roman, construindu-se un parapet de pământ şi un zid de piatră, precum şi mai multe şanţuri şi contraşanţuri`, se arată în articol.

Cea mai mare parte a materialelor găsite corespund perioadei cuprinse între secolele al II-lea î.Hr. şi I î.Hr., sfârşitul Epocii Fierului. Majoritatea obiectelor au fost localizate `pe strada principală, mai ales ace şi fibule`. În ultima etapă a Epocii Fierului are loc o schimbare socială în societăţile cantabrice. În cazul Peña del Castro, s-a constatat o `acumulare de excedente agricole şi o creştere a producţiei, care a dus atât la o creştere a populaţiei, cât şi la arhitectură. În cadrul acestui proces, tehnologiile corpului [podoabe, bijuterii, curele, ace...] vor juca un rol relevant în diferenţierea între sexe şi grupuri familiale. Acest proces se va reflecta în generalizarea producţiilor metalice, în principal de cupru, datorită versatilităţii mari pe care o presupune atât modelarea, cât şi finisarea`, notează expertul.

Pe lângă fibule şi curele de producţie locală, au fost localizate `elemente exogene`, din afara populaţiei, cum ar fi mărgele de talc şi sticlă pentru confecţionarea colierelor, ceea ce demonstrează tranzacţii cu populaţiile de pe Podiş. Cuprul este metalul cel mai des întâlnit în fabricarea ornamentelor găsite (tahalíes şi curele), în timp ce fierul este cel mai utilizat în cazul uneltelor şi armelor. González Gómez de Agüero susţine că `piesele destinate fixării îmbrăcămintei`, cum ar fi acele, `deşi au fost folosite pentru fixarea diferitelor articole de îmbrăcăminte, ar putea fi folosite şi în coafuri capilare. Cel mai numeros grup de acest tip este cel format din fibule. Acestea prezintă o mare varietate morfologică şi de dimensiuni, datorită utilizării lor în diferite tipuri de ţesături şi articole de îmbrăcăminte, după cum s-a putut observa în mormintele europene, unde se pare că cele de dimensiuni mai mici ar fi legate de ţesături mai fine`.

Ornamente corporale şi textile:

• a) ace;
• b) brăţară;
• c) lanţuri şi zale;
• d) cercei;
• e) fibule de apendice caudal;
• f) fibule inelare.

`Acest fenomen`, continuă el, `coincide cu o generalizare în Europa a îmbrăcămintei prinse faţă de cea cusută, în mare măsură datorită expansiunii războiului de ţesut cu greutăţi. Acest tip de ţinută prinsă este legat de îmbrăcămintea feminină, faţă de tunicile masculine care ar fi cusute. În acest fel, deşi fibula este un obiect folosit atât de bărbaţi, cât şi de femei sau copii, necesităţile derivate din acest tip de haine prinse şi nu cusute, necesitând mai multe piese, ar face ca generalizarea sa în acest moment să poată fi [mai] legată de îmbrăcămintea feminină`. Astfel, notează arheologul, fibulele, colierele şi cerceii ar fi făcuţi pentru femei, `faţă de estetica masculină, unde armele sau curelele ar fi cele mai reprezentative elemente, materializându-se separarea în identitatea femeilor şi a bărbaţilor`.

Arheologul subliniază că numeroasele curele găsite sunt `piese de mare importanţă simbolică, deoarece divid corpul, influenţând silueta şi, prin urmare, aspectul fizic, element care pare să fi fost important în popoarele din Epoca Fierului. Aceste piese, cu o lăţime de aproximativ patru centimetri, puteau fi de mai multe tipuri: cu cârlig, cu cataramă în formă de d, cu balamale sau cu plăci articulate. Un alt element cheie în aspectul corpului masculin au fost armele, în principal cuţitele cu dos curbat, `care, deşi utilizarea lor principală ar fi cea casnică, ar fi putut face parte din panopliile [de război]`, deoarece unele au fost găsite în ajuaruri de războinici documentate în necropolele podişului. Alături de cuţite, armele cu coadă, cum ar fi lăncile, ar fi obiectele de bază ale panopliei militare a acestor popoare.

Arheologul susţine că identitatea publică a populaţiei `ar reveni asupra figurii masculine construită pe imaginea războinicului`. Dimpotrivă, `imaginea femininului, care ar rămâne legată definitiv de domestic`. Cu toate acestea, ţinând cont de prezenţa materialelor exogene în panoplii sau de generalizarea utilizării fibulelor legate de încorporarea noilor mode, femeile ar juca `un rol relevant în negocierea socială. Acest rol ar trebui înţeles în cadrul procesului de consolidare a unui sistem de familii, bazat pe legitimarea prin controlul moştenirii şi al parentelui genealogic. În aşa fel încât femeia ar trece la configurarea identităţii familiale, atât prin rolul său în reproducerea entităţii la nivel biologic, cultural şi productiv`, conchide el.