Când Ammar Yassir (Omdurmán, Sudan, 19 ani) a primit în sfârșit pașaportul care îl identifica drept sudanez, a fost ușurat să se gândească că acum poate părăsi țara sa, cufundată într-un război civil sângeros de doi ani și în cea mai mare criză umanitară de pe planetă.

De asemenea, a crezut că, dacă prietenii săi ar obține acest document, ar putea găsi oportunități în străinătate. «Dar unora li s-au refuzat burse pentru că sunt sudanezi și provin dintr-o țară în conflict», spune tânărul pentru Джерело новини printr-un schimb de mesaje WhatsApp. Dezamăgit, i-a dedicat o declarație de ură pașaportului sudanez. «Una dintre problemele mele era că nu aveam pașaport, iar acum că îl am, îmi dau seama că nu este bun de nimic», a scris Yassir pe o altă suprafață și, apoi, cu o tehnică de dublă expunere fotografică, a suprapus mesajul pe prima pagină a documentului său nou emis. Apoi a încărcat acest montaj fotografic pe Instagram. «Nu este vina ta că te-ai născut cu pașaportul unei țări pline de conflicte și nu este vina ta că ambasadele nu te sprijină în străinătate», a scris el pe 27 august 2024 în descrierea fotografiei. Această postare a fost găsită, întâmplător, de Edith Arance, responsabila Galeriei Sura, care căuta fotografi sudanezi pentru o expoziție la Madrid. Imediat, l-a recrutat pentru proiectul pe care îl avea în vedere. «El nu este un simplu fotograf documentarist. El face fotografii din exterior pentru a reflecta ceea ce trăiește în interior», asigură Arance pentru Джерело новини, stând în picioare, în fața fotografiei pașaportului lui Yassir, acum atârnată pe unul dintre pereții librăriei Balqis, din Madrid. Acolo a fost instalată, din 5 aprilie până pe 19 iulie, expoziția Rezistențe în memorie: Viziuni din Sudan, care include lucrările a nouă fotografi sudanezi despre experiența lor cu conflictul armat, care a izbucnit exact acum doi ani. Fotografiile realizate de Suha Barakat, Altayeb Morhal, Shaima Merghani, Jood Elsheik, Al Mujtaba Ahmed, Mohamed Abuagla, Altayeb Abd Allah, Fakhr Aldein și Ammar Yasir oferă spectatorului o incursiune în revoluția din 2019 din Sudan și revoltele care au izbucnit după lovitura de stat din 2021, explorează cum este viața unora dintre cei 12 milioane de sudanezi strămutați de acest război încă deschis și, în final, oferă câteva lumini de speranță. Rezistențe în memorie va face parte, de asemenea, din programarea OFF a festivalului PHotoESPAÑA 2025.

«Telefoanele lor sunt armele lor». Fotografie de Suha Barakat pentru expoziția «Rezistențe în Memorie».

Fotografa subliniază că imaginea reunește mai multe generații de femei, dar cea mai în vârstă este cea care are curajul să țină un telefon pentru a înregistra ceea ce se întâmplă în Sudan. Dintre cei nouă fotografi, cinci au căutat refugiu în afara Sudanului, doi sunt strămutați interni și doi, în ciuda tuturor, rămân în casele lor. Patru dintre ei au mai puțin de 25 de ani: Ammar Yassir (19 ani), Altayed Abd Allah (20 de ani), Mohamed Abuagla (24 de ani) și Joost Elsheik (24 de ani). «Mulți nu erau fotografi înainte de revoluție și de război. Dar fotografia i-a găsit într-un loc în care, evident, era ceva de spus», explică Arance, care i-a căutat și i-a găsit prin intermediul rețelelor sociale unde, spune ea, există talente dincolo de «cercul» select de fotografi și artiști a căror operă este cea care se cunoaște de obicei. Unii dintre cei selectați nu lucrează nici măcar cu mass-media și sunt, pur și simplu, cetățeni care au vrut să spună povestea războiului prin camerele lor sau telefoanele mobile. «Aproape toată lumea are un telefon. Era cel mai bun instrument pe care îl aveau la îndemână pentru a spune și a arăta puțin mai bine prin ce treceau. Au găsit în fotografie o modalitate de a-și exprima emoțiile, speranțele, temerile», asigură Arance. În cazul lui Yassir, el s-a îndrăgostit de fotografie datorită tatălui său și unui văr care i-a dăruit prima cameră în 2021. «Fotografia este modul meu de a-mi câștiga existența; dar, mai presus de toate, de a-mi exprima sentimentele cele mai profunde», confirmă el, prin intermediul mesajelor trimise din Kampala. Tânărul amestecă genul documentar cu cel conceptual pentru a-și reflecta emoțiile după strămutarea forțată sau dorul de copilărie. «De la începutul acestui proiect am încercat să aflu ce înseamnă acasă pentru o persoană care a pierdut-o. Acum o lună am pierdut-o pentru a doua oară în decurs de 20 de luni de război», scrie el, ca prezentare a piesei Homeless, în care își suprapune corpul, un pieptene și o fotografie cu el când era mic. «Da, acum lucrurile s-au îmbunătățit și am găsit unde să locuiesc, dar nu pot să nu mă gândesc la când eram doar un copil, fără îndoieli, fără responsabilități, fără teamă de ziua de mâine», adaugă Yassir.

«Homeless» de Ammar Yassir.

Imaginea este însoțită de aceste cuvinte ale lui Yassir: «De la începutul acestui proiect am încercat să aflu ce înseamnă acasă pentru o persoană care a pierdut-o. Acum o lună am pierdut-o pentru a doua oară în decurs de 20 de luni de război. Da, acum lucrurile s-au îmbunătățit și am găsit unde să locuiesc, dar nu pot să nu mă gândesc la când eram doar un copil, fără îndoieli, fără responsabilități, fără teamă de ziua de mâine». Homeless și montajul fotografic al pașaportului fac parte din seria I will never find home (Nu voi găsi niciodată o casă) care este expusă în librăria Balqís și care este inspirată de strămutarea sa forțată. De la izbucnirea războiului, în aprilie 2023, Yassir a căutat refugiu în două state din Sudan și în trei țări diferite. A fugit de la Khartoum la Um Ruwaba și, apoi, a fost în Renk (Sudanul de Sud). După aceea, viața sa a constat în a merge și a veni între Sudan și Sudanul de Sud, până când a făcut un salt în Arabia Saudită, în căutare de muncă. Acum, locuiește în Uganda, unde își câștigă existența cu diferite comenzi de fotografie. În același timp, avansează într-un alt proiect personal: Hope after war (Speranță după război), în care «documentează viața refugiaților sudanezi și modul în care se descurcă să fie într-o țară străină fără opțiuni mai bune». Tânărul mărturisește că, în mai multe ocazii, a trebuit să-și vândă echipamentul. «Prima dată a fost în septembrie 2023. Mi-am vândut camera pentru că aveam nevoie de bani pentru a fugi din Um Ruwaba. A doua oară a fost pe 11 noiembrie, când mi-am vândut Canon M50 pentru a cumpăra un laptop», explică el. Când nu are o cameră, face fotografii cu telefonul mobil. Uneori, în mijlocul haosului, a pierdut fotografii. Același lucru li s-a întâmplat și lui Shaima Merghan, Altayeb Morhal sau Mohamed Abuagla. «Mohamed avea fotografii incredibile pe care le-a pierdut, deoarece computerul său se afla într-o casă dintr-o zonă asediată și nu se mai poate întoarce», explică curatorul expoziției. Abuagla, un tânăr student la inginerie născut în Omdurmán, s-a străduit ca fotografiile pe care le-a făcut în zona rurală sudaneză să ajungă la Madrid, în ciuda faptului că se află într-un sat îndepărtat din Kordofanul de Sud, cu o conexiune slabă la internet. Așa l-a portretizat Al Mujtaba Ahmed pe unul dintre prietenii săi în fața unei case distruse de lupte în Omdurdám, un oraș vecin cu Khartoum. Altayeb Abd Allah, un băiat iubitor de literatură sudaneză, a preferat să împărtășească un proiect fotografic ceva mai poetic despre atașamentul față de pământ. Joost Elsheik, o tânără profesionistă în audiovizual, a ales să portretizeze viața satului familiei sale (Sennar) înainte de război. «Este acel Sudan despre care nu știm dacă va mai exista vreodată», subliniază curatorul expoziției. Elsheik este relativ cunoscută pe rețelele sociale ale pasionaților de fotografie din Sudan. De aceea, Al Mujtaba Ahmed (Omdurmán, 30 de ani) nu-i venea să creadă când din Madrid i s-a confirmat că va face parte din aceeași expoziție cu Elsheik. «Unii nu știau că fotografiile vor fi văzute de cineva dincolo de granițele orașului lor», explică curatorul, «atunci o fac dintr-o altă inimă, dintr-un alt suflet». Ahmed lucra înainte într-o agenție de comunicare și, în mijlocul protestelor revoluției sudaneze din 2019, a fost rănit de un glonț. În timp ce se odihnea în Omdurmán, a început să observe. Din acest proces de învățare a privitului au ieșit, apoi, fotografiile pe care le-a făcut în orașul său natal, în care încă se află, în ciuda faptului că este unul dintre punctele fierbinți ale conflictului. Ahmed a portretizat un prieten așezat într-un fotoliu de salon în fața unei case carbonizate de bombardamente, pe nepotul său ținând o armă de jucărie și pe un vecin din sat care, cu răbdare, acoperă găurile lăsate de gloanțe și rachete pe fațada casei sale. «Nu contează cât durează războiul, există speranța că se va termina», a scris Ahmed pe 10 iunie 2024 în descrierea de pe Instagram a ultimei fotografii, când trecuseră deja 422 de zile de război civil. Astăzi, sunt mai mult de 730, fără un armistițiu de portretizat.