Ce te surprinde cel mai mult când o ai în față pe Twiggy?

Ceea ce te surprinde cel mai mult când o ai în față pe Twiggy, modelul iconic al anilor '60, Swinging Sixties, sunt ochii ei, al doilea cei mai frumoși ochi albaștri pe care i-am văzut vreodată și care te fac să te gândești la cei ai lui Elfride Swancourt, protagonista din, tocmai, Ochi albaștri, de Thomas Hardy (Penguin Clásicos, 2017), și la ceea ce scria romancierul despre ei. „Nu puteau fi ignorați, erau ca o sublimare a persoanei sale; nu era necesar să cauți mai departe: în ochi era toată ea”. Erau niște ochi, continua Hardy, și eu – bineînțeles – nu aș spune-o mai bine, așa că iată, „albaștri ca depărtarea autumnală, albaștri ca albastrul pe care îl vedem printre formele din ce în ce mai îndepărtate ale dealurilor și ale pantelor împădurite în orice dimineață însorită de septembrie. Un albastru cețos și opac, care nu avea nici început, nici suprafață, și spre care nu-ți îndreptai privirea, ci te scufundai în el”.

Twiggy – o legendă a modei

În tot acest timp, Twiggy (născută Lesley Hornby) mă observa amuzată (și deloc obscură, în ciuda invocației lui Hardy). Are 75 de ani și au trecut mulți de când a devenit faimoasă la 16 ani ca fata emblematică a anului 1966, cu genele ei lungi, părul blond platinat foarte scurt și silueta ei androgină. Cineva a comparat-o atunci cu o tânără Helena din Troia cockney, posesoare a unei fețe capabile să lanseze nu o mie de nave, ci o mie de forme noi în marea furtunoasă a modei. A trecut timpul, spunea, dar astăzi Twiggy încă mai are o strălucire foarte specială și conservă o vivacitate și un dezinvoltură care te fac să te simți catapultat în Carnaby Street în timp ce sună Beatles, Donovan sau Rainy day women #12 & 35 de Bob Dylan.

Mai multe informații

Twiggy: „Când l-am văzut pe Woody Allen încercând să mă umilească cu întrebările lui, am fost îngrozită”

Tocmai se plânge Twiggy cu un moft drăguț de ziua ploioasă din Barcelona, chiar venind de la Londra, având în vedere cât de mult îi place să se plimbe pe străzi. A mai fost în oraș și a urcat chiar și pe Tibidabo, dar este recunoscătoare că i-am recomandat să meargă la Fundația Miró – locul meu preferat –, pe care nu o cunoaște. Este foarte mulțumită de documentarul pe care l-a făcut despre ea Sadie Frost și care a inaugurat miercuri a 9-a ediție a Moritz Feed Dog, festivalul de modă în cinematografie, care durează până duminică și care este motivul vizitei sale. „Este foarte emoționant pentru mine, să-i văd pe tata și mama, pe surorile mele mici, îmi dau lacrimile. Este viața mea, la urma urmei, ceea ce este acolo, pe ecran”.

Despre porecla Twiggy își amintește că i-a fost pusă din cauza picioarelor ei, care erau la fel de subțiri ca niște crenguțe. Ea atunci mergea la școală și lucra ocazional „pentru a obține niște bani de buzunar” la coaforul unde lucra sora ei mijlocie, Vivien (Twiggy este cea mai mică dintre trei). Atunci i-au tăiat părul, l-au vopsit și i-au făcut fotografia cu care a devenit faimoasă. Spune că totul s-a întâmplat foarte repede și că nu se explică fără a lua în considerare momentul de efervescență, schimbare și cultură juvenilă din Anglia de la mijlocul anilor '60, care a făcut posibilă popularizarea cuiva ca ea, atât de departe de canonul modelelor de atunci.