În câteva cuvinte
Articolul explorează rolul culturii și al divertismentului ca refugii în vremuri de incertitudine și anxietate globală. Acesta analizează modul în care cărțile, serialele și filmele pot restabili credința în umanitate și pot oferi un sentiment de speranță și conexiune într-o lume adesea dominată de tensiuni geopolitice și crize.
Într-o lume marcată de distopii și incertitudini, recuperarea speranței în umanitate devine o necesitate urgentă.
Juriul prestigiosului premiu Booker a recunoscut acest lucru, acordând premiul pentru cartea anului volumului „Orbital” de Samantha Harvey, o odă „mică, frumoasă și ambițioasă” adusă Pământului, prin monologurile interioare a șase astronauți de pe Stația Spațială Internațională.
Președintele juriului, artistul Edmund de Waal, a subliniat că au căutat o carte care să-i emoționeze și să simtă nevoia să o împărtășească. Romanul delicat, care se desfășoară pe parcursul a 24 de ore, prezintă astronauți care reflectă asupra sensului existenței în timp ce observă 16 răsărituri și 16 apusuri de soare, orbitând la 27.000 de kilometri pe oră.
Mai multe informații despre romanul premiat Booker
„Orbital” este o explorare intimă a golului cosmic, un text aparent fără intrigă, în care protagoniștii se confruntă cu despartiri și pierderi, fascinați de geografia copleșitoare a Pământului. Privită de la distanță, planeta ne ajută să ne analizăm și să ne întrebăm despre sensul vieții în comunitate. Juriul a apreciat modul în care Harvey subliniază inutilitatea conflictelor teritoriale și necesitatea cooperării și a respectului pentru umanitatea noastră comună, considerând tema extrem de importantă și urgentă.
În contextul rearmării militare și al tensiunilor geopolitice, premii precum Booker subliniază importanța narațiunilor care ne amintesc de ceea ce ne unește. Cum ne distragem atenția pentru a ne recăpăta credința în prezent? Unde găsim refugiu pentru a ne simți protejați de prăbușire și pentru a avea încredere în funcționarea societății? P. E. Moskowitz, de la Mental Hellth, a introdus conceptul de „burbuja amabilă” - un artefact cultural (serie, carte, film, operă de artă) care ne redă speranța și dorința de a trăi. Pentru Moskowitz, „burbuja amabilă” este „Erin Brockovich”, filmul bazat pe cazul real de contaminare a apei potabile într-un orășel din California. „Este o poveste în care totul funcționează”, scrie el, menționând că a vizionat-o de două ori într-o zi: locuitorii din Hinkley obțin o despăgubire importantă, Erin Brockovich primește un cec de două milioane de dolari pentru ajutorul acordat, iar șeful ei creează un cabinet de avocatură mai mare.
Dorința de povești eroice în care comunitatea funcționează în ciuda problemelor este ilustrată de recomandarea criticilor podcastului Critics at Large de a urmări „The Pitt”, serialul medical cu Noah Wyle despre o tură la Urgențe într-un spital public din Pittsburgh. În ciuda stresului de pe ecran, spectatorul își recapătă credința în umanitate și în instituțiile aflate la un nivel scăzut de încredere. Echipa umană, în ciuda haosului, rezolvă probleme și susține viața altora. Criticul Alexandra Schwartz de la The New Yorker subliniază că medicii din „The Pitt” răspund întunericului lumii cu compasiune supremă, motiv pentru care serialul este atât de popular.
Între evadare și anestezie
Bulele amabile nu sunt doar seriale sau filme care ne amintesc de importanța binelui comun. În această luptă epuizantă împotriva progresului, avem nevoie de distragere de la actualitate pentru supraviețuire mentală. La cinci ani de la izolarea globală, cu războaie și rețele sociale distructive, există numeroase mecanisme de evadare. Scriitoarea Catherine Lacey menționează lectura romanului „Middlemarch” de George Eliot, care, după cum susține ea, pare să fie citit de toată lumea. Faptul că comunitatea literară virtuală a început să comenteze o ficțiune despre viața din Midlands în anii 1800 are logică. Intriga include drama politică, romantică, profesională și familială, bârfă și umilință. Lacey adaugă că romanul are peste 800 de pagini, permițând cititorilor să se cufunde în lectură și să uite de lume.
George Eliot, autoarea romanului Middlemarch
Lacey are dreptate, ascensiunea celei de-a doua administrații Trump a arătat că rețelele sociale au uitat de politică și au încetat să mai fie un spațiu pentru rezistență. Cu Elon Musk la conducerea X, Mark Zuckerberg eliminând verificatorii de conținut pe Meta și cu un consum de Bluesky care invită mai degrabă la plictiseală decât la transmiterea în direct a acțiunii politice, divertismentul se îndreaptă și el spre mecanisme de anestezie colectivă. Consumul de reality show-uri și sporturi evazioniste, care funcționează ca un diazepam pentru spectator, este în creștere. Analistii de la Berlinale Series Market au confirmat că publicul s-a săturat de ficțiuni de înaltă calitate și caută produse de distragere a atenției, fără intenție politică. Prognoza? Mai multe sporturi, mai multe true crime și mai multe reality show-uri.
Nu toată lumea aprobă anestezia ca refugiu. Scriitoarea Jessa Crispin a creat un club de lectură de 12 cărți pe an pentru a reflecta asupra umanității fără amabilitate sau căldură aparentă. În The Culture We Deserve, ea propune lectura romanului „Ultimul om” de Mary Shelley, o carte „profetică” despre cum să trăiești în comunitate, dar și cum să trăiești o viață deplină. În a doua parte, o ciumă decimează populația. Crispin intenționează să includă texte de Balzac, Stendahl, Eliot și Huysmans. „Vom vedea cum rezonează acest moment revoluționar astăzi. Acești romancieri și societatea din jurul lor și-au refractat propriile momente contemporane prin strategii estetice de ficțiune istorică, apocalipsă și realism”, spun autorii, subliniind importanța gândirii critice pentru cei care caută refugiu într-o bulă amabilă care restabilește credința în ceilalți.
