Vigo, un oraș vibrant din Galicia, a servit drept refugiu neașteptat pentru mișcarea LGBTQ+ în anii '70, perioadă marcată de tranziția democratică a Spaniei. Sub atenta protecție a Karinei Fálagan, o figură influentă cu legături în cercurile politice și polițienești, comunitatea a găsit sprijin în localurile de pe plaja Samil.

La 25 iunie 1981, Vigo a fost martorul primei manifestații a Pride-ului Gay din Galicia. Cu pancarte improvizate din cearșafuri, sute de persoane au mărșăluit pașnic pe Rúa do Príncipe. Un avocat din acea perioadă, Javier Mañón, a imortalizat momentul de la biroul său, surprinzând nu doar participanții, ci și mulțimea de curioși care priveau, uimiți de o expresie publică a diversității sexuale, mult timp pedepsită ca „scandal public” și incriminată până în 1988.

„Această marșă civică a reprezentat o breșă ireparabilă în zidul de tăcere cu care dictatura ascundea existența diversității.”

Această afirmație subliniază importanța evenimentului, care a avut loc la patru ani după prima manifestație similară din Barcelona. Expoziția „Disidența sexual în tranziție” la Universitatea din Vigo, coordonată de Carme Adán și Daniela Ferrández, evidențiază aceste istorii umane, adesea ignorate în cărțile de istorie, axându-se pe mișcările de eliberare sexuală din afara marilor capitale.

Expoziția prezintă și cazuri istorice de persoane care au trăit conform identității lor, în ciuda represiunii. De exemplu, Manolo Santiso, înregistrat ca femeie la naștere, a fost arestat în 1939 pentru că adopta un stil de viață „masculin”. Mai remarcabil este cazul lui Pedro Díaz și Munio Vandílaz, considerați a fi format primul mariaj homosexual documentat în Peninsula Iberică, în anul 1061, un angajament formalizat printr-un document legal detaliat.

În anii '70, reporteri curajoși precum Federico Puigdevall au încercat să documenteze viețile persoanelor transsexuale din Vigo, în ciuda riscurilor. Puigdevall însuși a fost suspendat și închis în 1979 pentru relatările sale, judecate ca „scandal public”. Cu toate acestea, reportajele sale, alături de cele ale tânărului Fernando Franco, au oferit o voce artiștilor transsexual din cluburile de pe plaja Samil, precum Paola, Milena, Raquel, Violeta, Gamba și Dalia Flores. Acestea, deși aspirau la profesii obișnuite, erau constrânse la lumea spectacolului din cauza discriminării și a legilor represive care persistau după căderea dictaturii franchiste.

Prima petrecere gay publică din nord-vestul Peninsulei Iberice a avut loc în 1978, sub patronajul Karinei Fálagan, autoproclamată „Primărița Atlanticului”. Aceasta, o femeie de afaceri influentă, proprietară a clubului Jonathan Livingston Seagull din Samil, a folosit conexiunile sale politice pentru a oferi un mediu de toleranță și protecție comunității LGBTQ+. Evenimentul a marcat o deschidere importantă, un „grădinar al interzisului”, cu spectacole ale artiștilor transsexuali care visau la o Spanie mai liberă și egală.