Relația dintre compozitorul Richard Wagner și filosoful Friedrich Nietzsche reprezintă una dintre cele mai fascinante povești din istoria culturală. Prietenia lor, născută din interese comune în artă și vocația artistului, a fost la fel de strălucitoare pe cât de scurtă.

Tânărul filolog Nietzsche, la vârsta de 24 de ani, a fost fermecat de Wagner, pe atunci în vârstă de 55 de ani. Filosoful vedea în estetica lui Wagner și în dorința acestuia de a crea o "operă de artă a viitorului" o modalitate de a renaște tragedia greacă și de a lupta împotriva declinului culturii occidentale. Ambii gânditori împărtășeau ideea că arta ar trebui să eleveze gustul și să îmbunătățească moralitatea, lucru posibil, conform lui Wagner, doar prin muzică.

Viziunile lor comune s-au concretizat în crearea unei drame muzicale care urma să unească toate formele de artă. Ambii genii au găsit un punct comun în pesimismul filosofiei lui Schopenhauer, dar curând au apărut dezacorduri. Wagner și anturajul său, în special Cosima, vedeau în Nietzsche un instrument pentru răspândirea cultului artei lor. Nietzsche, la rândul său, a realizat că "un maestru este răsplătit prost dacă rămâne mereu ucenic" și a început să-l vadă pe Wagner ca pe un geniu despotic.

Printre motivele rupturii s-au numărat antisemitismul lui Wagner, fascinația lui Nietzsche pentru Cosima, întoarcerea lui Wagner la creștinism în "Parsifal" și, desigur, publicarea de către Nietzsche a "Uman, prea uman". În cele din urmă, prietenia celor doi mari bărbați s-a încheiat cu dezamăgire și critică reciprocă. Wagner disprețuia "nihilismul respingător" al lui Nietzsche, iar filosoful îl compătimea pe compozitor din cauza "hegelomaniei sale în muzică".

Corespondența, păstrată parțial, permite evaluarea importanței ambilor genii, a căror admirație reciprocă s-a încheiat din cauza ciocnirii personalităților lor puternice. Publicarea lucrărilor despre Nietzsche și problemele sale în legătură cu Wagner, precum și analiza relației lor, reprezintă o scufundare captivantă în istoria acestei prietenii tumultuoase și fructuoase.

Cartea lui Luis Enrique de Santiago Guervós, care include cercetări și analize ale scrisorilor, va fi o sursă valoroasă de informații pentru cei interesați de istoria filosofiei și muzicii.