Sandeep Jauhar, un renumit cardiolog american de origine indiană, publică frecvent articole de popularizare medicală în The New York Times și, ca mulți eseiști și editorialiști, împărtășește cu naturalețe cititorilor nu doar gândurile, ci și aspecte intime din viața sa privată. În cartea sa `Creierul tatălui meu`, recent publicată în română, el își deschide sufletul pentru a relata în detaliu procesul de demență senilă care l-a afectat pe tatăl său în 2014, când avea 76 de ani, și care s-a încheiat cu moartea acestuia în 2022, după ce fiii săi au ales să limiteze tratamentul la simple îngrijiri paliative pentru a-i oferi o moarte liniștită.

Un detaliu curios legat de carte merită menționat. În timp ce în engleză, subtitlul vorbește despre `Viața în umbra Alzheimerului`, ediția română optează pentru un titlu mai optimist: `Lumini și umbre ale vieții cu Alzheimer`. Totuși, cartea demonstrează clar, uneori sfâșietor, că această boală are doar umbre. Jauhar relatează amănunte despre comportamentul tatălui său, odată un om de știință strălucit, pe măsură ce Alzheimerul progresează; de asemenea, descrie reacțiile autorului-fiu și ale fraților săi, nu întotdeauna adecvate situației, în timp ce trece în revistă ceea ce știm despre creierul uman și despre această boală teribilă.

Prem Jauhar, originar din Punjab, era un expert în genetică botanică care a părăsit India în timpul guvernului Indirei Gandhi și a emigrat în Statele Unite cu soția și cei trei copii, fără bani și fără loc de muncă. Toate dificultățile vieții sale, realizările sale științifice, tot ceea ce constituia istoria sa și dădea sens persoanei sale s-au evaporat în ceața adâncă a Alzheimerului, o boală care afectează aproximativ 50 de milioane de oameni în lume și peste 800.000 în România, cu o creștere exponențială. O boală fără leac și fără perspective de abordare medicală într-un viitor apropiat, pentru care nu par să existe nici tratamente paliative demne de acest nume.

<img src='imagine_carte.jpg' alt='Coperta cărții Creierul tatălui meu'>

Nici măcar în Statele Unite, unde se alocă aproximativ trei miliarde de dolari pe an cercetării acestui tip de demență (mai puțin de jumătate din cercetarea privind cancerul), nu s-au făcut progrese semnificative în înțelegerea sa. Prin urmare, poate, `demența rămâne singura problemă medicală cronică și generalizată pentru care nu există tratamente eficiente`, mărturisește autorul.

Ceea ce li se oferă astăzi pacienților este mai mult sau mai puțin același lucru pe care îl putea oferi primului său pacient, în 1906, Alois Alzheimer, medicul german care a definit acest tip de demență senilă, cea mai comună în prezent. `În fața unui tablou terapeutic atât de dezolant` subliniază Jauhar, `pacienții și familiile lor sunt obligați să se înarmeze cu o capacitate de reziliență extraordinară`.

Autorul rezumă, de asemenea, ceea ce știm despre această demență de când Alois Alzheimer a definit profilul său clinic. Ne vorbește despre proteinele tau, despre plăcile amiloide și despre efectele lor asupra hipocampului, responsabil pentru codificarea memoriei pe termen lung. Navighează printre cunoștințele despre memorie, oprindu-se asupra istoriei psihologului canadian Donald Hebb, care a adus o teorie de bază în cartea sa `Organizarea comportamentului`, și asupra exemplelor concrete ale declinului tatălui său, incapacitatea de a construi noi amintiri. Și mărturisește o durere pe care o vor înțelege, fără îndoială, cei care au văzut această boală progresând la o persoană dragă. Durerea de a vedea că cineva, `care și-a asumat atâtea riscuri`, nu a putut să-și organizeze în mod adecvat finalul. Poate pentru că viața nu se termină întotdeauna bine.

`Creierul tatălui meu` de Sandeep Jauhar

Traducere de Isabel Murillo

Lundwerg, 2024

264 pagini

20,95 Euro

Căutați-o în librăria dumneavoastră