În căutarea pasiunii: De la jurnalism la fotbal, povestea lui Guillem Balagué

În 1997, postul britanic Sky deținea drepturile de difuzare în Regatul Unit pentru La Liga, campionatul spaniol de fotbal. Programul meciurilor coincidea cu finalul meciurilor din competiția locală, iar audiența creștea treptat. Telespectatorii britanici lăsau televizorul pornit după un meci Tottenham-Aston Villa și ajungeau să urmărească, aproape din inerție, un Valencia-Espanyol. Același lucru se întâmpla și în pub-uri. În acea perioadă, Guillem Balagué (Barcelona, 56 de ani) colabora ca jurnalist independent în insule pentru revista de fotbal Don Balón. După ani în care a scris pentru publicații precum El Mundo sau Lecturas (a fost martorul morții Prințesei Diana și a scris până la 80 de pagini despre evenimentele din acele zile), a intrat în lumea fotbalului.

I-a scris lui Dave Lawrence, producătorul emisiunilor de fotbal spaniol de la Sky, pentru a-l intervieva despre interesul tot mai mare din Regatul Unit pentru La Liga. Când a ajuns la studiouri, Lawrence, în loc să-i acorde un interviu, i-a spus să se așeze lângă prezentator, urmând să fie invitat în timpul emisiunii. “Ai mai făcut asta până acum, nu?”, a întrebat. Catalanul a dat din cap, ca un bun freelancer. Evident, nu mai făcuse asta niciodată.

Balagué, în incinta clubului pe care îl deține, Biggleswade United.

Jordi Adrià

Astăzi, Balagué este unul dintre cei mai respectați jurnaliști sportivi din lume, colaborator la BBC sau CBS și autor a zece cărți (despre Messi, Guardiola sau CR7) care s-au vândut în peste un milion de exemplare. Practic, același număr de urmăritori pe care îi are pe X. “Dacă îți spun adevărul, fotbalul nu a fost niciodată pasiunea mea. Sunt fan și am jucat portar la școală. Mă consider un povestitor, iar în această lume am găsit din plin subiecte. Este o chestiune de încredere. Să o câștigi și să știi că nu vei putea spune mai mult de 10% din ceea ce știi despre jucători sau antrenori”, își amintește jurnalistul într-o dimineață geroasă de ianuarie în incinta Biggleswade United, clubul din comitatul Bedfordshire pe care l-a achiziționat acum 11 ani și care evoluează în ligile regionale.

Aventura engleză a lui Balagué a început în Liverpool, unde a locuit 10 ani, servind băuturi, îndrăgostindu-se și învățând engleza. Capitala Mersey-ului este esențială în biografia sa, nu doar pentru că a învățat să descifreze accentul local, ci și pentru că, în 2004, când antrenorul spaniol Rafa Benítez a fost angajat de Liverpool FC, el era acolo. Iar cariera sa incipientă a decolat. Deși în prima noapte nimeni nu ar fi pariat pe asta, adevărul este următorul: “Benítez a venit cu echipa lui și mi-au cerut să-i duc la cină. Eu nu câștigam încă mulți bani și nu ieșeam la restaurante, așa că le-am spus să mergem la un restaurant chinezesc. La ieșire, mi-au spus că ne vom înțelege bine, dar că era ultima oară când alegeam eu restaurantul”.

Un poster cu imagini ale unor membri ai clubului urează bun venit pe stadion.

Jordi Adrià

Pe 25 mai 2005, acel prim Liverpool al lui Benítez se confrunta cu Milan AC în finala Ligii Campionilor de la Istanbul. În lunile care trecuseră de la cina la un restaurant chinezesc din Merseyside și acea finală, interesul britanicilor pentru fotbalul spaniol și al spaniolilor pentru ceea ce se întâmpla în Premier League crescuse vertiginos. Benítez nu doar că și-a adus echipa tehnică, ci a și transferat o serie de fotbaliști, precum Xabi Alonso sau Luis García, care s-au alăturat armatei incipiente de jucători spanioli (Jordi Cruyff, Albert Ferrer sau Quique de Lucas, care avea să ajungă la Biggleswade-ul lui Balagué) care deschiseseră drumul. Echipa a început să fie cunoscută sub numele de Spanish Liverpool, iar jurnalistul se afla la Istanbul, acoperind finala pe care aveau să o câștige cei de la Benítez. “Am ieșit să sărbătoresc cu ei. Cu toată mahmureala, m-a trezit un telefon de la un editor englez care-mi cerea să scriu o carte despre acel Liverpool. Aveam două luni la dispoziție”, își amintește despre A Season on the Brink (editorial Orion), care a marcat începutul fazei imperiale a carierei sale.

“Lucrurile au luat-o razna în anii în care Guardiola și Mourinho, împreună cu Messi și Ronaldo, au coincis în La Liga”, își amintește Balagué despre zorii primului deceniu al acestui secol, când lumea se paraliza de fiecare dată când se juca un clasic. Pe atunci, un studiu realizat în Regatul Unit a concluzionat că, după Manchester United, cele două echipe cu cei mai mulți fani în insule erau FC Barcelona și Real Madrid. “I-am spus editorului meu că era momentul să fac o carte despre Guardiola. Am vorbit cu Pep și mi-a spus să o fac, să o cumpăr sigur, dar că el nu dă interviuri. Ei bine, am ajuns la o înțelegere. Eu aveam atunci acces la vestiar și vorbeam cu Xavi, Iniesta, Piqué… și de multe ori se apropia Estiarte (mâna dreaptă a lui Pep) și le striga să nu vorbească cu mine, că sunt prieten cu Mourinho, cu care, sincer, mă înțelegeam bine”. Pep Guardiola. Otra manera de ganar (editorial Córner) a fost un succes.

“Mă consider un povestitor, iar în această lume am găsit din plin subiecte”, spune Guillem Balagué.

Jordi Adrià

Apoi au urmat biografiile lui Ronaldo și Messi. Anturajul acestuia din urmă a fost atât de mulțumit de rezultat, încât Balagué s-a îmbarcat într-o aventură comercială și promoțională cu argentinianul. “Am ajuns să facem evenimente promoționale vânzând aparate de ras împreună”, își amintește. Dar, așa cum s-a întâmplat și în La Liga, catalanul a simțit o cădere după Messi-Ronaldo. Despre ce mai putea scrie după asta? I s-a propus să scrie despre Mauricio Pochettino, argentinianul fost jucător al lui Espanyol care antrena atunci pe Tottenham Hotspur. O lume nouă. Diario íntimo de Pochettino en Londres (editorial Contra) a fost publicată în Regatul Unit în toamna anului 2017, iar Spurs a înregistrat o serie de rezultate proaste, coincizând cu lansarea. The Sun a dedicat două pagini culpabilizându-l pe Balagué. “În acea săptămână am vândut 24.000 de exemplare și am intrat în top 10 al celor mai vândute cărți din The Sunday Times”, sărbătorește. “Acum lucrez la o carte despre Unai Emery și Aston Villa sa. Și pe parcurs am scris și o istorie ilustrată a Barça”.

—Dar nu erai cu Espanyol?

—Barça este un club mare [râde].

Fotografii cu staruri ale fotbalului precum Maradona sau Mbappé susțin tricoul lui Biggleswade United.

Jordi Adrià

În cantina Biggleswade United sunt, atârnate pe pereți, zeci de fotografii cu vedete ale fotbalului care susțin tricoul clubului. Balagué călătorește prin toată lumea cu un tricou al echipei la care a ajuns atunci când fostul proprietar l-a provocat: “Te pricepi la fotbal? Demonstrează aici”. “Este cel mai frumos lucru pe care îl fac și ceea ce mă împlinește cel mai mult”, spune despre munca sa ca lider al acestei echipe care este, de asemenea, un club social și un punct de întâlnire pentru locuitorii acestei localități de 25.000 de locuitori. Îi place atât de mult, încât petrece mai mult timp în casa sa din zonă decât în apartamentul pe care l-a cumpărat pe Costa Brava și vorbește cu mândrie despre tot ceea ce a realizat aici, care depășește cu mult aspectele sportive. “Preferăm un antrenor mediocru care să fie un om bun decât unul minunat care să fie un imbecil. Pe mai mulți i-am dat afară pentru că erau așa”, spune el.

În prezent, clubul are cinci echipe masculine și feminine și o pepinieră înfloritoare. A doua antrenoare a echipei feminine este transsexuală, iar secretara clubului este, de asemenea, Tracey James, care scria discursurile pentru Mo Mowlam, secretar de stat pentru Irlanda de Nord în cabinetul lui Tony Blair. În timp ce caută cheile pentru a închide incinta și un Uber ne așteaptă afară pentru a ne duce la gară, Balagué are timp pentru o ultimă reflecție: “Deja am devenit unul dintre ei. Ceea ce la început trăiești cu anxietate: să fii străinul acasă și aici, acum o simt ca pe ceva îmbogățitor. Văd la englezi lucruri admirabile și lucruri insuportabile, de exemplu că întotdeauna ai senzația că există o limită pentru cei care sunt din afară. Nu voi uita niciodată noaptea referendumului Brexit. Eram la Paris cu alți corespondenți ai presei sportive europene detașați în Regatul Unit. Nu ne venea să credem. Această țară ne-a deschis ușile, ne-a ajutat să creștem și acum ne spune că, în orice moment, ne poate da afară”.