E nevoie de liniște pentru a înțelege ce ni se întâmplă

E nevoie de liniște pentru a înțelege ce ni se întâmplă. Dar liniștea este un lux pe care nu ni-l putem permite. Absența timpului și a reflecției se creează în mod artificial, precum dezbaterile și gândurile preprocesate, ambalate într-un plastic argumentativ care contaminează totul. Ciclul de știri de la începutul lui 2025 seamănă mai mult cu un Iron Man decât cu viața senină a unei vaci care vede trenul trecând. Nu știm dacă Donald Trump este un erudit în doctrina șocului, dezvoltată de CIA și antrenată în Chile sub Pinochet, dar nu ne-a dat o secundă de liniște de când a depus jurământul fără a pune, de altfel, mâna pe biblia pe care o hieratică Melania, îmbrăcată ca soția din Povestea Slujitoarei, o ținea indiferentă.

În ciuda dificultăților pe care ni le creează Musk cu suișurile și coborâșurile sale chimice și saluturile naziste, trebuie să încercăm să fim acea vacă răbdătoare care rumegă realitatea pentru a înțelege ce ni se întâmplă. Iar ceea ce ni se întâmplă nu este altceva decât faptul că cei care au avut monopolul complexității au câștigat acum și legitimitatea care le lipsea, autoreglementându-se sau lăsând să nu se reglementeze din parlamentele și administrațiile pe care le-au luat cu asalt. Ani de zile, corporațiile tehnologice și-au menținut hegemonia cultivând o complexitate aparent inexpugnabilă, un labirint de inovații și sisteme pe care doar ei îl puteau naviga.

Giganții din sector au perfecționat, de-a lungul anilor de dominație incontestabilă, arta de a crea ecosisteme ermetice și extrem de integrate, care generează o dependență tehnologică profundă, țesând o rețea în care costul tranziției devine prohibitiv pentru majoritatea utilizatorilor. Această strategie nu este doar tehnică: reprezintă o arhitectură deliberată a puterii care face virtual imposibilă emigrarea utilizatorilor, prinși într-un labirint digital din care este din ce în ce mai greu de scăpat.

Asimetria informațională care rezultă din acest model de control tehnologic a atins dimensiuni fără precedent în istoria economică. În timp ce monopolurile industriale clasice își bazau puterea pe controlul resurselor fizice sau al rețelelor de distribuție, corporațiile tehnologice au obținut ceva mult mai valoros: monopolul cunoștințelor tehnice necesare pentru a înțelege propriile sisteme. Acest avantaj cognitiv le permite să modeleze dezbaterea publică despre tehnologie în funcție de interesele lor, prezentând fiecare decizie corporativă ca pe o inevitabilitate tehnică și fiecare critică drept o amenințare la adresa inovației.

Când se confruntă cu un control de reglementare, ei desfășoară o strategie de apărare bazată pe complexitate: inundă autoritățile de reglementare cu documentație tehnică impenetrabilă, argumentează că orice modificare a sistemelor lor ar putea avea consecințe catastrofale imprevizibile și își prezintă practicile monopoliste ca cerințe tehnice inevitabile pentru menținerea securității și eficienței serviciilor lor. Rezultatul este un sistem în care cunoștințele tehnice au devenit ultima frontieră a puterii corporative, o barieră mai eficientă decât orice brevet sau reglementare.

Această instrumentalizare a complexității tehnice a produs o transformare fundamentală în natura însăși a reglementării corporative. Modelul tradițional de supraveghere statală, conceput pentru a controla companii cu operațiuni fizice definite și procese de afaceri transparente, a devenit depășit în fața corporațiilor care operează pe un plan de abstracție tehnică practic inaccesibil autorităților de reglementare. Marile companii de tehnologie au perfecționat arta ubicuității de reglementare: pot presta servicii simultan în mai multe jurisdicții fără o prezență fizică semnificativă, multiplicându-și capacitatea de influență, minimizându-și în același timp expunerea la supravegherea legală.

Această delocalizare tehnologică nu este un accident, ci rezultatul natural al unei arhitecturi de afaceri concepute special pentru a evita mecanismele tradiționale de control statal. Rezultatul este un nou tip de entitate corporativă care există simultan peste tot și nicăieri, capabilă să acumuleze o putere fără precedent, eludând în același timp în mod sistematic orice încercare semnificativă de reglementare.

Această strategie le-a permis să reziste reglementărilor, să descurajeze concurenții și să își mențină captivă baza de utilizatori, dar nu le-a oferit niciodată legitimitatea pe care o dau urnele. În ultimii ani au apărut critici legitime, apeluri la transparență și încercări de reglementare, nu doar din vechea Europă, ci din inima propriei țări: procurori care inițiază acțiuni împotriva companiilor de tehnologie pentru dependența utilizatorilor, legi privind confidențialitatea, controlul accesului minorilor la platforme și interzicerea site-urilor porno în unele state, și modele de moderare cvasi-editorială costisitoare și periculoase, primul pas pentru stabilirea unei responsabilități pentru conținut. Economia de a strica lucruri și de a merge repede, de a simula până când reușești, a trecut la o viață mai bună. Bărbații albi aflați în fruntea acestor corporații au început o mutație fizică spre musculatură, păr bogat și misoginie.

Venirea lui Trump la putere reprezintă cea mai îndrăzneață încercare a sa de a rezolva această contradicție: alianța dintre puterea izvorâtă din complexitatea tehnologică și legitimitatea emanată din urne, chiar dacă acestea au fost manipulate sistematic de aceiași algoritmi care acum caută binecuvântarea lor democratică. Nu ne aflăm în fața unui simplu pact de conveniență, ci în fața unei transformări profunde în natura însăși a puterii: fuziunea dintre o arhitectură de control meticulos concepută pentru a consolida dominația digitală și un populism tehnologic care promite să transforme opacitatea tehnică în virtute politică.

Această piatră de hotar marchează o schimbare fundamentală în relațiile dintre adevăr, putere și tehnologie. Pentru prima dată, asistăm la o alianță explicită între puterea politică și corporațiile tehnologice care controlează fluxul global de informații. Această simbioză a legitimat practici de manipulare a informațiilor care înainte se desfășurau în secret, normalizând intervenția directă a platformelor tehnologice în dezbaterea publică și în procesele democratice.

Sprijinul lui Peter Thiel, adeziunea carnavalescă a lui Elon Musk, timiditatea complice a lui Bezos din Wall Street Journal și alinierea ulterioară a restului magnaților digitali, de la CEO-ul Google până la întotdeauna discretul Tim Cook, dezvăluie o nouă realitate: proprietarii complexității au găsit în sfârșit legitimitatea de care aveau nevoie în urne, promițând o revenire la vestul sălbatic normativ unde reglementările se dizolvă la orizontul impunității digitale.

Președintele guvernului la Davos, mai întâi, și la prezentarea Observatorului pentru Drepturi Digitale, promite mai multă reglementare fără a da cea mai mică indicație despre modul în care vom rezolva problema complexității. Îmbrățișarea jurnalului oficial al statului este reflexia așteptată a unui guvern care a crescut sub paradigma sistemelor legale născute în secolul al XIX-lea, dar este doar o sursă de frustrare. Nu poți reglementa fără să înțelegi. Nu poți reglementa pentru a-i prejudicia doar pe ai tăi și nu pe cei pe care voiai să-i ții în frâu.

Nu este nimic mai dezactivant decât distopia și nimic mai îmbucurător decât crearea de utopii care să funcționeze ca un far de acțiune și speranță. Există două exemple recente care demonstrează că nu suntem condamnați să suferim tehnocasta, că soluția este transparența în cod și descentralizarea infrastructurii. În a reveni la originile fondatoare ale Internetului. DeepSeek a demonstrat că cele mai avansate rezultate tehnice pot fi obținute cu o fracțiune din investiția pe care marile corporații tehnologice au cerut-o, sugerând că modelele lor de afaceri ar putea fi mai fundamentate pe speculații financiare decât pe adevărata inovație tehnologică.

Exodul masiv de utilizatori de la Twitter la Bluesky demonstrează că există alternative viabile la monopolul complexității atunci când se acordă prioritate transparenței față de opacitate și măsurilor anti-toxicitate față de ceartă. În ambele cazuri, codul lor este disponibil pentru a fi folosit și replicat, iar infrastructurile lor permit descentralizarea. Oricine ar putea monta un DeepSeek sau un Bluesky.

Adevărata emancipare digitală nu va veni de la pacte între puterea politică și corporațiile tehnologice, ci de la o revoluție tăcută care este deja în curs: cea a cunoștințelor tehnice democratizate, a transparenței radicale și a controlului efectiv din partea utilizatorilor. DeepSeek și Bluesky nu sunt simple alternative tehnice; ele reprezintă primele fisuri în zidul complexității artificiale, demonstrând că presupusa inexpugnabilitate a sistemelor complexe se prăbușește atunci când inovația reală înlocuiește speculațiile financiare, când deschiderea învinge opacitatea și când utilizatorii recâștigă controlul pe care nu ar fi trebuit să-l piardă niciodată. În această nouă bătălie pentru libertatea digitală, simplitatea se dezvăluie ca fiind arma cea mai puternică împotriva tiraniei falsei complexități.