Cu o lună înainte de sosirea primăverii, Rob Wilson a reluat un obicei pe care îl are din 2018

Cu o lună înainte de sosirea primăverii, Rob Wilson a reluat un obicei pe care îl are din 2018: în ultimul weekend din februarie, a plecat la țară din Colmenar Viejo (Madrid), unde locuiește. De atunci și până la sfârșitul verii, uneori singur, alteori înlocuit de colegul său Juan Pablo Cancela, face o plimbare, mereu aceeași, de la pârâul din apropiere până la munte, căutând fluturi. Nu au trecut suficienți ani pentru ca impresia sa să aibă valoare științifică, dar vede din ce în ce mai puțini lepidoptere. Dintre speciile mai rare, nici măcar atât. Impresia sa este o tendință globală. În restul Spaniei, în Europa, în Statele Unite, acolo unde există date fiabile, peisajul este același: o lume cu din ce în ce mai puțini fluturi.

“Cel mai ușor este să alegi un loc aproape de casa ta. Eu am unul în Colmenar Viejo”, spune Wilson, entomolog la Muzeul Național de Științe Naturale (MNCN-CSIC). “Mergi în același loc între martie și septembrie în fiecare săptămână. Și parcurgi o rută de între un kilometru și doi kilometri cu o cutie imaginară de doi metri și jumătate pe fiecare parte și cinci metri în fața ta. Practic, iei notițe despre toți fluturii care intră în cutia ta imaginară. Asta se numește un transect”, povestește Wilson. Cancela, de asemenea entomolog la MNCN, continuă explicația: “Multe specii sunt ușor de identificat în timp ce zboară, dar unele sunt mai complicate. Pentru ele, avem un fluturar, avem un permis de la Comunitatea Madrid, și dacă există vreo specie dificil de identificat, o capturăm, o identificăm și o eliberăm”. Așa estimează abundența de lepidoptere în Colmenar și în restul lumii. “Pentru a vedea tendințe avem nevoie de mai mulți ani, dar în acești opt, speciile care erau abundente, nu mai sunt și altele care erau rare la început, nu le mai vedem”, spune ecologul britanic din Colmenar Viejo.

În Statele Unite, zeci de oameni de știință ca Wilson și Cancela, plus sute de voluntari fac același lucru de la începutul secolului. Rezultatele plimbărilor lor cu cutiile lor imaginare tocmai au fost publicate astăzi în revista Science și sunt dramatice: pentru cele 342 de specii pentru care au avut date statistic semnificative, peisajul american a pierdut 22% din fluturii săi din 2000. Pentru 107 specii, pierderile au depășit jumătate din efectivele lor. Pierderile se produc la toate latitudinile și bioclimatele, dar sunt mai accentuate în regiunile din sud, cele mai afectate de căldură și secete intensificate de schimbările climatice. Această conexiune este confirmată de puținele specii care au prosperat (doar 3% cresc semnificativ). Două treimi dintre cele care au crescut în număr au principalul lor areal geografic în Mexic.

Biologul de la Universitatea de Stat din Washington (Statele Unite), Collin Edwards, este primul autor al acestei lucrări colosale. S-au bazat pe 76.957 de transecte în aproape 2.500 de locuri în care au fost numărați 12,6 milioane de fluturi din 554 de specii. “Multe dintre cele care sunt în creștere se găsesc în principal în Mexic și/sau America Centrală”, își amintește el și adaugă: “Acest lucru coincide cu constatările noastre conform cărora speciile de fluturi tind să prospere la extremitățile nordice ale limitelor lor de distribuție, ceea ce ne-am aștepta să vedem în emisfera nordică într-un climat mai cald”. Adică, sunt specii subtropicale care cuceresc nordul.

Apolo ('Parnassius apollo') este un fluture tipic de munte. Odată cu agricultura mai întâi și apoi cu schimbările climatice, urcă pe versant și dispare de la cotele mai joase.
Rob Wilson

Declinul observat în Statele Unite este și mai grav în Europa. Acolo unde există serii temporale, cu cât sunt mai lungi, cu atât mai rău au evoluat fluturii. Din 1992, în Belgia, o treime din speciile sale au dispărut și populațiile celorlalte au scăzut cu 30%. În Regatul Unit, cu o lungă tradiție de lepidopterologi, din 1976 au dispărut 8% din speciile sale și populația globală a acestor insecte s-a redus la jumătate. Dar Țările de Jos anticipează o lume fără fluturi. În țara lalelelor, o lucrare publicată în 2019 a folosit arhivele muzeelor de științe naturale pentru a estima abundența acestor animale din 1890. Concluzia lor, întărită de numărători în deceniile mai recente, este că le mai rămân doar 16% din fluturii pe care îi aveau la sfârșitul secolului al XIX-lea. Cele trei țări atlantice au în comun triada de dușmani tradiționali ai fluturilor: densități ale populației umane foarte ridicate, adică o rată foarte mare de urbanizare care le-a redus habitatul, o intensificare a agriculturii, ale cărei monoculturi nu ajută la diversitatea speciilor, și utilizarea și abuzul de pesticide. La aceste amenințări s-au adăugat altele noi, precum schimbările climatice și abandonarea câmpului.

Spaniola Cristina González, de la Institutul de Conservare a Fluturilor din Țările de Jos, conduce și proiectul Butterfly Conservation Europe. “În vest, principala cauză a declinului a fost intensificarea agriculturii, în alte zone, precum estul Europei, este abandonarea agriculturii și creșterii animalelor tradiționale, ceea ce mătură zonele deschise”, spune ea. Organizația sa este responsabilă pentru așa-numitul Indicator al Fluturilor de Pajiște, un indice pe care îl folosește Comisia Europeană pentru a ști starea biodiversității, în acest caz a insectelor. Ultimele sale date arată că populațiile de lepidoptere s-au redus cu 32% în Uniune și cu până la 36% în ansamblul Europei. “Pentru Spania avem doar date din ultimii 10 ani, ceea ce nu este suficient pentru a vedea tendințe. Nu știm despre starea lor în anii 70 sau 80 ai secolului trecut”, explică ecologul. În Catalonia au date de mai demult.

“În Catalonia am constatat o pierdere, între 1994-2024, de 39% din populația de fluturi”, spune Constantí Stefanescu, ecolog de la CREAF, care studiază de zeci de ani fluturii în ținuturile catalane și în bazinul mediteranean. “Această pierdere a fost în special notorie în mediile de pajiști și deschise în general, de ordinul a 54%. În păduri, pierderea este mai mică, de ordinul a 18%”, adaugă și cercetătorul de la Muzeul de Științe Naturale din Granollers și responsabilul Schemei de Monitorizare a Fluturilor Catalani (BMS, conform siglei sale în engleză). Există BMS în toată Europa și toți numără fluturii așa cum face Rob Wilson în Colmenar Viejo. Printre puținele câștigătoare sunt specii de origine subtropicală și cele termofile, cărora le priește căldura care vine cu schimbările climatice.

De la fluturele Puerto del Lobo ('Agriades zullichi') mai rămân doar exemplare, și nu multe pe vârfurile Sierra Nevada. Habitatul său abia atinge 70 de hectare. Omida sa se hrănește doar cu o plantă, de asemenea de altă altitudine.
José Miguel Barea

Cu mai puțini ani de studiu, lucrurile stau mai rău în Cordiliera Cantabrică. Amparo Mora, cercetător la parcul național Picos de Europa, primul spațiu protejat din Spania, adaugă la amenințările tradiționale una care ar putea părea contradictorie: “Abandonarea câmpului face ca mediul să se închidă. Acest rewilding [renaturalizare] dăunează biodiversității”, spune ea. Marea majoritate a fluturilor sunt de pajiște, până la 90%, și au nevoie, ca majoritatea insectelor, de spații deschise pline de flori. Dar lipsa marilor erbivore, fie sălbatice, fie de fermă, face ca acestea să se închidă. Mora efectuează transecte în parcul cantabric de nouă ani. Acolo zboară sau zburau 137 de specii, 60% din cele care se găsesc în peninsula iberică. Dar în acest timp, “abundența s-a prăbușit cu 45%; trebuie să așteptăm alți cinci sau zece ani, dar numerele spun ceva”, subliniază cercetătorul.

În extremitatea sudică, în Sierra Nevada, zboară și mai mult de jumătate din speciile iberice. Acolo le numără și ei, dar intervalul este încă prea scurt pentru a le cunoaște viitorul. Teza de doctorat a lui José Miguel Barea, care studiază de două decenii lepidopterele din cordiliera penibetică, a arătat rezultate inegale. Din cele 125 de specii documentate, 13% își cresc populația în mod semnificativ, în timp ce alte 19% o diminuează. Alte 8% rămân stabile. Dar rămân 60% pentru care tendința este “incertă”. Aici, schimbările climatice provoacă un proces dublu: pe de o parte, fluturii mai generaliști îi înlocuiesc pe specialiștii care depind de microhabitate foarte specifice, pe de altă parte, în fiecare an văd aceleași specii din ce în ce mai sus. În aceasta urmează o lege deja universală de adaptare: migrarea spre nord sau din ce în ce mai sus (în cazul munților) sau mai adânc (în mări).

Yolanda Melero și colegul ei Pau Colom, ambii de la CREAF, tocmai au publicat o lucrare care indică același lucru pe care l-au văzut în lanțurile muntoase, dar în parcurile urbane. Melero conduce un proiect care studiază situația fluturilor urbani. Lucrarea lor o desfășoară în parcurile și zonele verzi din Madrid și Barcelona, precum Casa de Campo sau Montjuich. Dar ceea ce îi interesează este să cunoască interacțiunea dintre amenințări, în acest caz urbanizarea și schimbările climatice. “Am observat, în general, că speciile mai specialiste, speciile cu mai puțină capacitate de dispersie o duc mai rău”, spune cercetătorul. La rândul său, Colom recunoaște că există unele specii care “pot fi chiar și beneficiare, precum cele termofile, care colonizează locuri reci, pe care înainte nu le puteau locui”. Dar adaugă: “când te uiți la tendințele pentru ansamblul comunității de fluturi într-un loc, majoritatea speciilor sunt în scădere”. În plus, efectul insulei de căldură a orașului ar putea transforma locurile și mai inospitaliere.

Albastrul de iarbă african ('Zizeeria knysna') este un fluture originar din nordul Africii care a prosperat în sudul Spaniei încă din secolul trecut. În ceea ce a mai rămas din acesta, începe deja să fie văzut în centrul și nordul peninsulei. Este printre câștigătorii schimbărilor climatice.
JuanPabloCancela (Juan Pablo Cancela)

Miguel López Munguira, de la Centrul de Cercetare în Biodiversitate și Schimbare Globală al Universității Autonome din Madrid, a fost directorul de teză al lui Barea și al fluturilor săi din Sierra Nevada. Îi studiază de mai bine de 40 de ani. A fost unul dintre responsabilii grupului de specialiști care au elaborat Atlasul Fluturilor Diurni din Peninsula Iberică și Insulele Baleare din 2004. Îi dau deja ultimele retușuri noului Atlas, care poate va ieși anul viitor. “Între 2004 și 2025 nu am pierdut nicio specie, dar le vom pierde”, se teme el. “Dar pierdem multe populații în multe locuri”, adaugă el. Cu fața spre viitor, crede că “îi așteaptă un cataclism dacă nu se face nimic”. Și asta pentru că sunt prea fragili pentru un dușman atât de puternic. “Schimbările climatice s-au alăturat schimbărilor în utilizarea terenului, unde s-a produs intensificarea agriculturii, cu pesticidele sale, ceea ce este rău, sau abandonarea agriculturii, ceea ce este de asemenea dăunător pentru animalele care au nevoie de spații deschise”.