În «Spiritul stupului», Víctor Erice a portretizat învinșii războiului închiși în stupul lor, umbre marcate de tăcere și gol.

Mișcările lor erau minime, rutine ale absenței care, în cazul Teresei, mama fetelor, rămânea fixată în caligrafia frumoasă a unei scrisori către un destinatar necunoscut spectatorului. «În afară de pereți, nu a mai rămas aproape nimic din casa pe care o cunoșteai…», scria Teresa în acea scrisoare foarte tristă fără destin.