O dovadă de naivitate politică persistă și astăzi

O dovadă de naivitate politică persistă și astăzi: în timpul alegerilor, toți cei cu înclinații democratice sunt îngroziți de rezultatele obținute de extrema dreaptă. Ca și cum popularitatea partidelor pseudo-libertariene și neofasciste ar fi sismograful stabilității constituției democratice a societăților noastre. Astfel, observatorii naționali și străini examinează și Alternativa pentru Germania (AfD) în Germania și procentul său de 20,8% la alegerile pentru Bundestag, ceea ce a făcut-o a doua forță parlamentară, după conservatorii lui Friedrich Merz. Apoi urmează marea indignare față de un astfel de progres nebunesc sau suspinul discret de ușurare că situația ar fi putut fi și mai rea. Cu toate acestea, îngustimea de viziune a acestei obsesii cu extrema dreaptă în parlamente, fie că este vorba de AfD, Vox sau FPÖ austriac, trivializează criza prin care trece democrația.

În orice caz, de la întâlnirea dezastruoasă dintre Trump și Zelenski, alegerile din orice țară europeană sunt cea mai mică dintre preocupările noastre. Ceea ce este în joc este ordinea mondială bazată pe reguli stabilite. Iar pentru a face față alianței recent formate de bătăuși radicalizați și autoritari Trump-Vance-Musk-Putin, este necesar să localizăm corect pericolul cultural și politic din cadrul democrațiilor noastre.

În realitate, amenințarea existențială nu provine doar de la partidele care doresc să submineze principiile drepturilor omului, separarea puterilor și protecția oferită de statul bunăstării. Pericolul nu este doar că acești radicali autoritari și revizioniști ajung la putere sau stabilesc coaliții cu ei. Adevăratul atac asupra democrației constă în faptul că celelalte partide se grăbesc să adopte dogmele lor rasiste, patriotarde și conspiraționiste. Fie că este vorba de resentimente proprii, erori tactice sau pur și simplu conveniență, încercările partidelor tradiționale de a slăbi extrema dreaptă prin adoptarea pozițiilor lor populiste nu fac decât să normalizeze disprețul față de umanitate și să slăbească sentimentul de comunitate bazat pe solidaritate.

În timpul campaniei electorale, conservatorii lui Friedrich Merz s-au străduit să imite sloganurile populiste și nebunești ale războiului cultural: s-a demonizat imigrația (în ciuda faptului că toate datele economice și demografice demonstrează nevoia urgentă de a avea și mai multă imigrație), s-a slăbit consensul politic asupra memoriei istorice și a reflecției critice asupra național-socialismului, au fost delegitimați și intimidați actorii societății civile. Radicalii de dreapta abia își puteau crede norocul în fața unui astfel de sprijin din partea concurenței, pe care s-au grăbit să-l aclame.

Dacă vrem să păstrăm realizările democrațiilor europene, dacă aspirăm să contracarăm axa autoritară și fascistă Trump-Musk-Vance, conservatorii trebuie să se întrebe dacă le-a mai rămas un rest de fervoare etică care să-i distingă de ideologiile conspiraționiste și de disprețul față de umanitate sau se vor lăsa manipulați din teatrul de păpuși populist al radicalilor de dreapta.

Criza democrației nu se manifestă doar la urne, ci și în discursul politic, în viața de zi cu zi, în tribunalele administrative, în școli, pe terenurile de sport, în corpurile de pompieri, în cluburi și baruri, în operațiunile de poliție. Acolo se vede dacă se aplică cu adevărat promisiunile de respectare a drepturilor fundamentale de libertate și egalitate. Acolo se decide dacă toți cei care se văd marginalizați pentru că au un aspect diferit, pentru că cred diferit, pentru că iubesc diferit sau pentru că au corpuri care se abat de la normă, dacă toți cei care sunt vulnerabili pot fi ponegriți și atacați cu impunitate. Sau dacă, dimpotrivă, persistă protecția, recunoașterea și atenția caracteristice unei comunități democratice.

De la victoria electorală a lui Donald Trump și lovitura fascistă care a urmat, nu mai este loc de iluzii în acest sens: toată gramatica socială a democrațiilor noastre este amenințată. De la J.D. Vance la Javier Milei, de la Viktor Orbán la Alice Weidel, vor să ne facă să credem că libertatea înseamnă în esență a fi liberi de norme, liberi de obligații legale, liberi de orice considerație față de ceilalți. Cu tot respectul: asta nu este libertate; asta este un narcisism fără jenă. Trăim în comunități, în contexte locale, naționale și internaționale. Iar această conviețuire este guvernată de norme, a căror funcție este să ne protejeze și la care suntem obligați reciproc. Oricine confundă libertatea cu un talent nemilos spune cu asta adio conviețuirii. Întâlnirea dintre Trump și Zelenski a demonstrat că pentru Trump nu există reguli care să conteze și că nu contează cine agresează și cine este agresat; a fi autor sau victimă este ceva irelevant pentru el.

În întreaga lume, oamenii luptă împotriva regimurilor autoritare și totalitare, sunt confruntați cu războiul și violența. Aici, în Europa, în Ucraina, oamenii luptă pentru supraviețuirea și autonomia lor. Și totuși, de la Trump până la Weidel, conceptul de libertate este mutilat pentru a proteja industriile de combustibili fosili, a discredita dreptul internațional și a incita la ură împotriva oamenilor.

Astăzi, unii sugerează că există oameni normali și anormali. Societatea este împărțită în cei care contează cu adevărat, ale căror preocupări și iritații trebuie luate serios, ale căror credințe, ale căror corpuri, ale căror familii sunt „normale”. Și apoi sunt „ceilalți”, cei care cred altfel, se întristează altfel, iubesc altfel, arată altfel, ale căror preocupări sunt considerate preocupări de lux, ale căror temeri sunt considerate exagerate, a căror dorință de recunoaștere este considerată o dovadă de ingratitudine. Adevărul este că nu există ierarhii între oameni. Nu există cetățeni „autentici” și „falși”, nu există familii „autentice” și „false”. Nu există emigranți care să fie valoroși și alții care să fie de prisos. Nu este că cei de aici sunt normali și cei de acolo nu sunt. Această retorică este inumană.

Nu se poate răspunde fanatismului cu mai mult fanatism. Nu se poate contracara populismul cu autocomplăcere; poate fi înfruntat doar cu solidaritate, compasiune și o precizie de neclintit. Dar Europa trebuie să recunoască, de asemenea, gravitatea dramatică a atacului asupra normelor democratice și a dreptului internațional. Conceptul de Occident ca comunitate de securitate a fost anulat unilateral de Statele Unite. J.D. Vance a lăsat acest lucru foarte clar în discursul său în timpul Conferinței de Securitate de la München. Și după rezistența curajoasă a lui Zelenski la minciunile și umilințele suferite în fața camerelor de la Casa Albă, Europa trebuie să reflecteze cât mai curând posibil.

Pentru actorii societății civile, pentru noi toți, întrebarea este: ce putem face? Să nu rămânem în stare de șoc. Să nu ne lăsăm izolați. Trebuie să ne unim și să acționăm împreună, deoarece este singura modalitate de a apăra infrastructurile sociale, culturale și politice. Ceea ce putem face este, în fiecare zi și în orice context, să fim atenți la ceilalți; în fiecare zi și în orice context, să fim atenți la respectarea normelor; în fiecare zi și în orice context, să ne asigurăm că normele juridice, normele științifice, normele estetice, normele jurnalistice, normele etice sunt respectate. Deoarece regimurile autoritare doresc să corupă și să demonteze aceste norme și standarde. Ceea ce putem face este să ne agățăm în fiecare zi de faptul că există criterii pentru constatarea adevărului, că există o realitate. Este crunch time: ora adevărului.

Carolin Emcke este jurnalistă, scriitoare și filosof.

Traducere de Ana Hernanz.

Articol scris de Marius Andrei, jurnalist specializat în analiza evenimentelor politice din România.