O situație juridică complexă se conturează în Spania, unde Curtea Supremă se confruntă cu controverse legate de creditele ipotecare indexate la IRPH (Indice de Referencia de Préstamos Hipotecarios). Aceste credite, care afectează aproximativ un milion de familii, au fost adesea mai costisitoare decât cele legate de Euribor, incluzând comisioanele în calculul dobânzilor, ceea ce a generat costuri suplimentare de 20.000 până la 40.000 de euro per împrumut.

Încă din 1993, Banca Spaniei a subliniat necesitatea aplicării unui diferențial negativ la aceste ipoteci pentru a asigura o aliniere a costului operațiunii pentru client cu media pieței. Ulterior, în 1994, a fost aprobată Circulara 5/1994, care stabilea că "ar fi necesar să se aplice un diferențial negativ", deoarece utilizarea directă a IRPH ca rată contractuală ar plasa rata anuală echivalentă a operațiunii ipotecare peste tipul practicat pe piață.

În decembrie 2017, Curtea Supremă a validat inițial IRPH. Cu toate acestea, hotărârea a inclus voturi separate ale judecătorilor Javier Orduña și Javier Arroyo, care au considerat că aceste împrumuturi nu respectau controlul de transparență. În 2020, judecătorul Arroyo a depus noi voturi separate, argumentând că "banca nu a tratat consumatorul în mod loial".

Argumentele lui Orduña și Arroyo au fost invocate de numeroși judecători și au fost considerate referință de către Comisia Europeană și avocatul general al Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), Maciej Szpunar.

Între 2020 și 2024, CJUE a fost nevoită să se pronunțe de șase ori asupra IRPH, din cauza rezistenței Curții Supreme spaniole de a aplica pe deplin doctrina sa. Deciziile CJUE au extins drepturile consumatorilor și au stabilit criterii precise privind transparența, caracterul abuziv și necesitatea aplicării unui diferențial negativ în aceste contracte.

Pentru profesorul Orduña, recentele decizii ale Curții Supreme "încalcă în mod clar conținutul rezoluțiilor CJUE". El subliniază că "facilitarea acum a unor parametri orientativi privind controlul transparenței este o modalitate de a denatura criteriile deja stabilite de CJUE". De asemenea, precizează că "Circulara din 1994 este o normă foarte specializată, destinată băncilor, și, prin urmare, nu poate fi cerută consumatorilor". El adaugă că "a spune că va fi suficientă menționarea Circularei 5/1994 în informațiile furnizate este o absurditate, deoarece menționarea nu înseamnă informare. Se denaturează datoria de a informa".

Abordarea Curții Supreme, însă, ar putea avea efecte surprinzătoare. Orduña indică faptul că "în sens contrar, va trebui să se prezume că ipotecile cu IRPH care nu menționează circulara nu sunt transparente".

Avocații Maite Ortiz și Jose Mari Erauskin, pionieri dedicați acestei cauze și participanți la procesul de la Luxemburg din 2024, ajung la aceeași concluzie. Ei subliniază că este excepțională mențiunea Circularei 5/94 în ipotecile pe care le-au analizat, astfel că "aplicând același criteriu la restul contractelor, 99% dintre acestea vor fi lipsite de transparență". Curtea Supremă este prinsă în propriul labirint, iar în joc sunt miliarde de euro pentru sectorul bancar, conform Asufin.