În câteva cuvinte
Tribunalul Economic-Administrativ Central (TEAC) din Spania a decis că scutirea de impozit pe venit (IRPF) pentru reinvestirea banilor obținuți din vânzarea locuinței principale într-una nouă este un drept, nu o simplă opțiune fiscală. Astfel, contribuabilii pot solicita această scutire printr-o rectificare a declarației fiscale timp de până la patru ani de la depunerea inițială, chiar dacă nu au menționat intenția de reinvestire la momentul respectiv, cu condiția ca reinvestiția efectivă să se fi făcut în termenul legal de doi ani de la vânzare.
În plină campanie de declarare a veniturilor, Tribunalul Economic-Administrativ Central (TEAC) din Spania a emis o rezoluție obligatorie în favoarea contribuabililor care și-au vândut locuința principală în ultimii ani și nu au aplicat, în declarația lor de IRPF (Impozitul pe Venitul Persoanelor Fizice), scutirea pentru reinvestiția într-o nouă locuință. Hotărârea unifică criteriile și clarifică un punct cheie pe care Administrația Fiscală trebuie să îl ia în considerare: această facilitate fiscală nu este o opțiune fiscală, ci un drept pe care contribuabilul îl poate exercita chiar și după depunerea autolichidării, printr-o cerere de rectificare.
Până acum, Agenția Tributară considera că, dacă contribuabilul nu indica expres în declarația inițială intenția de a beneficia de scutire, pierdea dreptul de a o face ulterior. Acest lucru se întâmpla deoarece Administrația Fiscală considera că era vorba despre o opțiune fiscală, care putea fi exercitată doar în termenul de depunere a declarației corespunzătoare.
Cu toate acestea, TEAC a corectat interpretarea. Afirmă că scutirea pentru reinvestiție nu este o opțiune care trebuie exercitată într-un termen închis, ci un drept care poate fi solicitat ulterior, cu condiția îndeplinirii cerințelor prevăzute și solicitării în termenul general de prescripție de patru ani prevăzut în legislația fiscală.
Legea stabilește că, pentru a beneficia de această reducere, contribuabilul trebuie să reinvestească câștigul patrimonial obținut din vânzarea locuinței sale principale — diferența dintre prețul de cumpărare și cel de vânzare — într-o altă casă care să servească drept primă reședință, în termen de doi ani. Această cerință materială nu se schimbă. Ceea ce variază acum este că, chiar dacă nu s-a indicat în declarația inițială, este posibilă solicitarea rectificării IRPF până la patru ani după depunerea acesteia, dacă reinvestiția s-a realizat în termenul legal.
Până în 2013, IRPF includea faimoasa deducere pentru investiția în locuința principală, care permitea contribuabililor să deducă o parte din sumele plătite pentru achiziționarea reședinței principale. Această reducere a fost eliminată începând cu acel an pentru achizițiile noi, într-un context de consolidare fiscală post-criză financiară și spargerea bulei imobiliare. Cu toate acestea, s-a menținut scutirea pentru reinvestiția câștigului patrimonial obținut la vânzarea locuinței principale, cu condiția ca acei bani să fie destinați achiziționării unui nou imobil într-un termen maxim de doi ani.
Problema apărea atunci când un contribuabil, deși îndeplinea cerința de reinvestiție, omitea să o menționeze în declarația sa de IRPF, fie din simplă neglijență, fie pentru că nu era sigur, la acel moment, dacă urma sau nu să cumpere o altă locuință. În acele cazuri, Administrația Fiscală obișnuia să refuze beneficiul fiscal, considerând că era o opțiune fiscală neexercitată în termen, fără posibilitatea de rectificare ulterioară.
Cazul analizat de TEAC corespunde unui contribuabil care și-a vândut casa în 2018, a declarat câștigul în IRPF-ul aferent acelui exercițiu (depus în 2019) și care în 2021 — după ce a reinvestit în termen de doi ani — a cerut rectificarea declarației pentru a aplica reducerea. Administrația Fiscală a respins cererea, argumentând că momentul exercitării acelei opțiuni trecuse deja. Dar tribunalul a schimbat această poziție și a stabilit că scutirea este un drept care poate fi revendicat în termenul de patru ani pentru solicitarea rectificării, cu condiția respectării termenului de doi ani pentru reinvestiție.
În rezoluția sa, TEAC se bazează pe ultimele pronunțări ale Tribunalului Suprem care au clarificat diferențele dintre opțiunea și dreptul fiscal. Această distincție este fundamentală, deoarece opțiunile sunt decizii pe care contribuabilul le poate lua într-o marjă stabilită de lege, în timp ce drepturile sunt facultăți recunoscute care pot fi exercitate în orice moment, cu condiția îndeplinirii condițiilor legale pertinente. Prin urmare, în cazul scutirii pentru reinvestiția în locuința principală, fiind vorba de un drept și nu de o opțiune, contribuabilii o pot revendica chiar și după depunerea autolichidării inițiale, printr-o cerere de rectificare în termenul general de prescripție de patru ani.
