Donald Trump a devenit deja sinonim cu o criză existențială pentru Uniunea Europeană. Vulnerabilitățile noastre au devenit brusc evidente.

Manta protectoare a NATO slăbește. Instituțiile europene nu au clar ce cărți ar trebui sau pot juca. Ordinea comercială internațională liberală, construită după cel de-al Doilea Război Mondial, se dezintegrează. Apare o lume bazată strict pe utilizarea forței (adică pe puterea militară și puterea economică).

În rezumat: asistăm la o schimbare copernicană accelerată a relațiilor internaționale, care afectează, într-un mod foarte direct, arhitectura securității europene (și, în consecință, autonomia și suveranitatea sa). Europenii trebuie să reacționeze rapid. Așa-numita Busolă de competitivitate prezentată la mijlocul lunii ianuarie de președinta Comisiei Europene este o bună foaie de parcurs. Dar sunt încă idei și documente, nu acțiuni sau rezultate. Trebuie să implementăm un arsenal de inițiative care să aibă un impact semnificativ asupra realității, în câteva luni, nu în ani.

Dintre axele de acțiune esențiale, propun aici una foarte concretă: energia. Uniunea Europeană a fost fondată pe bazele energiei. Prima sămânță a fost Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului (CECO). Tratatul de la Paris din 1951 i-a dat formă între șase state (Franța, Germania de Vest, Italia, Belgia, Luxemburg și Țările de Jos). Ulterior, la 25 martie 1957, au fost semnate două tratate: Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene (CEE) și Tratatul de instituire a Comunității Europene a Energiei Atomice (CEEA sau Euratom). Ei bine, după mai bine de 70 de ani, este timpul să redesenăm Europa, din nou cu energia în centrul atenției.

Invazia Ucrainei de către Rusia în februarie 2022, cu gazul ca fundal, a marcat un punct de cotitură tragic. Un război dramatic la care se adaugă atitudinile belicoase ale președintelui american Donald Trump, hotărât să prioritizeze până la paroxism interesele exclusive ale Statelor Unite și să crească taxele vamale pentru a proteja, presupus, economia sa internă.

Așa a rezumat-o într-un interviu cu CBS prestigiosul CEO al Berkshire Hathaway, Warren Buffett – poate cel mai inteligent, bogat și de succes investitor din Statele Unite: „Tarifele sunt, de fapt, un act de război”. Ei bine, actele de război necesită acte defensive și de atac. Una dintre principalele apărări ale Uniunii Europene este să nu mai depindă, în toate sensurile posibile, de gigantul nord-american. Și, mai ales, în domeniul energiei. Aceasta rămâne una dintre principalele noastre subordonări. Ceea ce se traduce prin slăbiciune.

Să ne uităm la datele de la Institutul pentru Studii de Securitate al Uniunii Europene: în 2022, aproape 63% din aprovizionarea cu energie a Uniunii Europene depindea de importurile străine. Această cifră este și mai gravă dacă vorbim despre petrol și gaze: 97,7% din produsele petroliere pe care le consumăm și 97,6% din gazul natural pe care îl folosim provin din afara Uniunii. Astfel, UE a cheltuit suma uluitoare de aproape 450.000 de milioane de euro (au fost 448.800) pe importurile de combustibili fosili în 2023. Costul dependenței de combustibilii fosili este, prin urmare, stratosferic. Și distruge competitivitatea europeană.

Datele vorbesc de la sine: companiile din UE se confruntă cu prețuri la electricitate de două până la trei ori mai mari decât cele din Statele Unite. Și, în termeni per capita, venitul real disponibil al gospodăriilor a crescut de aproape două ori mai mult în Statele Unite decât în Uniunea Europeană din anul 2000, după cum recunosc atât Raportul Draghi, comandat de Comisia Europeană, cât și Raportul Letta, solicitat de Consiliul European. Rapoarte care, de asemenea, evidențiază povara fiscală considerabilă care afectează energia, în contrast cu Statele Unite, unde creșterea industrială este încurajată prin deduceri fiscale pentru energiile curate.

După cum subliniază cercetătorul principal al Real Instituto Elcano, Gonzalo Escribano, “Europa cunoaște bine consecințele economice ale dependenței sale de hidrocarburile importate”. Paradoxal, pentru a înlocui gazul rusesc, UE are nevoie de gazul pe care ni-l vinde Washington, la costuri mai mari decât gazul din Rusia, ceea ce tinde să crească prețurile pe piețele marginaliste ale gazului și ale electricității europene.

După preluarea mandatului, Trump a eliminat moratoriul impus de administrația Biden asupra noilor exporturi de gaz natural lichefiat (GNL), cerând mai multe importuri europene, cu angajamentul de a garanta aprovizionarea Europei. Vrem să îmbrățișăm această dependență nesăbuită?

Fiabilitatea actualei Case Albe pare scăzută. Dacă este capabilă să-și deruteze propriul sector cu contradicții constante de politică energetică, ce nu va face cu partenerii săi internaționali. Ar trebui să ne asumăm acest risc? După cum afirmă istoricul Timothy Garton Ash: “Europenii ar trebui să se aștepte la ce e mai rău și să acționeze ca și cum SUA nu ar mai fi marele nostru aliat”.

Ce ar trebui să facem de acum înainte? Foarte simplu: să accelerăm tranziția energetică care permite Europei să realizeze o implementare rapidă și masivă a tehnologiilor precum energia solară fotovoltaică sau eoliană, pentru a nu depinde de resurse importate, scumpe și poluante, precum gazul sau petrolul. Astfel, UE ar trebui să-și propună un obiectiv ambițios (și deloc imposibil): ca 70% din mixul său energetic să provină din surse regenerabile înainte de 2030, obținând astfel mai multă autonomie energetică și o economie mai competitivă, contribuind, suplimentar, la lupta împotriva schimbărilor climatice. Acest scop va introduce schimbări tectonice în geopolitica actuală, deoarece „petrostatele” – bogate datorită vânzării de combustibili fosili – vor fi înlocuite de „electrostate” – autosuficiente energetic și foarte competitive.

Energia este, în esență, geopolitică, date fiind numeroșii vectori strategici legați de puterea pe care o deține. Este ușor de înțeles de ce orice proiect politic cu viziune de viitor trebuie să treacă prin creșterea suveranității energetice a Uniunii Europene. Gestionarea energiei înseamnă luarea unor decizii politice curajoase și fără viziune pe termen scurt. În fața provocării care vine de pe celălalt mal al Oceanului Atlantic, cea mai bună apărare și cea mai mare siguranță a noastră este, fără îndoială, să ne decarbonizăm și să ne electrificăm cât mai repede posibil. Să fim rezonabili. Să o facem.

David Redoli Morchón este sociolog