Pe 31 martie, cu doar două zile înainte ca președintele Statelor Unite, Donald Trump, să dezvăluie planul său tarifar pentru a reduce deficitul comercial considerabil al țării, directorul general al Fondului Monetar Internațional (FMI), Kristalina Georgieva, asigura că instituția nu apreciază «un impact dramatic» al măsurilor indicate de Trump de la revenirea sa la Casa Albă și, în niciun caz, nu aprecia că «ar provoca o recesiune» pe termen scurt. Câteva ore după ce Trump a dat publicității escaladarea tarifară, cea mai mare criză a comerțului mondial de la Marea Depresiune, instituția a admis «riscul semnificativ pentru perspectivele mondiale într-un moment de creștere scăzută» al creșterii impozitelor și a anunțat că FMI va revizui în scădere previziunile sale de creștere la reuniunea pe care organismul o celebrează la sfârșitul lunii la Washington. Puțini se așteptau ca detonarea războiului comercial de către prima economie mondială să ajungă atât de departe.

Escaladarea tarifară a dezlănțuit o criză pe bursele din întreaga lume, care amenință să se transfere sectorului financiar, după o scădere a valorilor considerate refugiu: datoria americană și dolarul. Practic, Statele Unite au ajuns să aplice un tarif minim de 10% aproape întregii lumi, inclusiv țărilor cu care are excedent comercial, la care se adaugă un așa-numit tarif reciproc, care este un procentaj grosolan al soldului comercial cu acea țară. Calculul taxei era atât de brut și costisitor în termeni de credibilitate și raționalitate a politicii economice a Administrației sale, încât chiar în ziua intrării sale în vigoare — miercurea trecută —, Trump a trebuit să dea parțial înapoi și să-și suspende aplicarea timp de 90 de zile. Acest termen pare să deschidă o marjă de negociere mai realistă, deși cert este că Trump are nevoie de veniturile tarifare pentru a finanța scăderea de taxe promisă, fără a crește un deficit care depășește 7% din PIB și un nivel al datoriei publice care se apropie de 124% din PIB.

Ceea ce se menține sunt tarifele de 25% pentru importurile de oțel și aluminiu și cele de 25% pentru vehicule și componente produse în străinătate, împreună cu amenințarea unei alte taxe asupra medicamentelor. Nici nu există cea mai mică reținere în cazul Chinei, cu care războiul comercial pare dezlănțuit până la ultimele consecințe. Casa Albă clarifică faptul că tarifele pentru China se ridică deja la 145%. Ultimul ordin executiv al lui Trump crește tarifele pentru Beijing de la 84% la 125%, dar la aceasta trebuie adăugată o taxă de 20% legată de fentanil. Beijing, la rândul său, a impus un tarif de 125% pentru importurile americane și controale la export pentru o duzină de companii americane care operează în acea țară. «Elefantul din cameră este că comerțul dintre SUA și China a dispărut practic. Relația dintre cele două puteri este ruptă și va continua așa», asigură Louis-Vincent Gave, director executiv al consultantului financiar Gavekal Research.

O obsesie de ani
În ciuda insistenței lui Trump, investitorii au subestimat amenințările tarifare ale republicanului, iar evaluările lor nu au reflectat riscul real al măsurilor. Încă într-un interviu cu Larry King în 1987, Trump a vorbit despre cum era «sătul să vadă alte țări înșelând Statele Unite», iar în 1988, în programul lui David Letterman, a indicat în mod specific balanța comercială: «Dacă te uiți la ceea ce anumite țări fac acestei țări... Adică, au profitat total de țară. Mă refer la deficitele comerciale», a arătat el.

Este evident că nu este vorba despre un impuls de moment. «Există o ideologie de lungă durată și profund înrădăcinată care susține aceste tarife. Trump a crezut că Statele Unite au primit un tratament nedrept timp de decenii și, în special, a văzut deficitul comercial de bunuri al Statelor Unite ca pe un tablou de bord eficient între Statele Unite și restul lumii. Având în vedere că deficitul comercial al SUA este de aproximativ un trilion de dolari (conform Biroului de Recensământ), SUA este marele perdant al comerțului mondial, conform măsurii utilizate de Trump», susține Libby Cantrill, director de Politici Publice la Pimco. «În timp ce drumul poate avea suișuri și coborâșuri, destinația pare clară: tarifele sunt aici pentru a rămâne», subliniază Cantrill într-o notă.

Analiza Administrației Trump ignoră faptul că libera circulație a mărfurilor, care a avut ca rezultat deficitul comercial american, a fost însoțită de o deschidere a piețelor mondiale de capital începând cu anii optzeci, care a permis SUA să beneficieze de economiile restului lumii. La sfârșitul anului 2024, poziția netă de investiții internaționale a Statelor Unite era de 26,2 trilioane de dolari, reamintește Justin Muzinich, director executiv al administratorului de fonduri care îi poartă numele. Această dinamică i-a oferit acces la finanțare ieftină, a impulsionat conducerea sa în inovația mondială, și-a menținut superioritatea militară și i-a permis să stabilească standardele și normele mondiale. Astăzi, această poziție de privilegiu și dominație ar putea fi în pericol.

Teoria economică convențională susține că, dacă o țară impune tarife, moneda sa se întărește pentru a compensa impactul taxelor. În acest caz, însă, dolarul s-a depreciat în mod notabil față de principalele valute, iar slăbiciunea se menține pe măsură ce trec zilele. «Faptul că dolarul scade într-o mișcare globală de aversiune față de risc este neobișnuit. Faptul că venitul fix și venitul variabil se prăbușesc în același timp este și mai rar. Aceasta este o combinație care apare de obicei mai mult într-o criză a piețelor emergente decât în cele dezvoltate», susține Gave.

Riscul unei crize financiare incipiente a crescut vertiginos, în cuvintele laureatului Premiului Nobel pentru Economie, Paul Krugman. Dacă dolarul și obligațiunile americane își pierd atractivitatea pentru investitori, situația fiscală a primei economii mondiale se complică mult în fața cantității enorme de datorii — publice și private — care trebuie refinanțate în acest an 2025, în special în a doua jumătate a exercițiului. Numai în cazul Guvernului federal, refinanțarea se ridică la șapte trilioane de dolari. Escaladarea randamentului obligațiunilor americane în ultima săptămână, care a ajuns să atingă aproape 5% în titlul pe 30 de ani, a fost declanșatorul opririi lui Trump în războiul său tarifar, în opinia principalilor experți. A fost tocmai piața obligațiunilor cea care a dus-o în 2022 pe prim-ministrul Regatului Unit, Liz Truss, cu care unii analiști au comparat în aceste zile figura newyorkezului. «Cu toată onestitatea, situația nu este doar haotică, este o nebunie», asigură șeful global de macro la ING, Carsten Brzeski, într-o primă analiză.

Dacă, în cele din urmă, se aplică în toată intensitatea lor, măsurile aprobate de Administrația Trump reprezintă o creștere a ratei tarifare medii efective a SUA de la 2,5% la 24% sau chiar peste, cel mai înalt nivel al său într-un secol. Având în vedere că importurile americane au atins în 2024 3,3 trilioane de dolari, asta echivalează cu aproximativ 715.000 de milioane de dolari, conform calculelor UBS, de venituri pentru Guvernul federal, care vor fi plătite în mare parte de consumatorii și companiile americane, oricât de mult insistă consilierii lui Trump să spună contrariul. Majoritatea modelelor predictive nu iau în considerare un război comercial de calibrul celui detonat de Trump și se limitează la a face un exercițiu de contabilitate a impactului creșterii tarifare asupra cererii gospodăriilor și companiilor, precum și a efectului său asupra investițiilor în SUA. BNP susține că sarcina tarifară va costa fiecare familie între 1.500 și 2.100 de dolari pe an, la care trebuie adăugată pierderea de avere derivată din căderea burselor, unde 58% dintre americani își au economiile. Alți analiști ridică sarcina pentru gospodării până la 3.800 de dolari pe an.

Deocamdată, acest scenariu este în pauză până peste trei luni, dar daunele pentru economie nu. Guverne, organisme internaționale și case de analiză reevaluează modul în care toate acestea vor afecta perspectivele SUA și ale restului economiei globale. Cineva care are foarte bine luat pulsul economiei americane, precum președintele JP Morgan, cea mai mare bancă din țară, Jamie Dimon, consideră că SUA se îndreaptă cu o probabilitate ridicată spre o recesiune. Chiar dacă cele mai pesimiste auguri nu se materializează, perspectivele indică, în cel mai bun caz, o stagnare a creșterii cu inflație (stagflație, în jargonul economiștilor), ceea ce ar complica considerabil deciziile Rezervei Federale. Prăbușirea prețurilor internaționale ale petrolului — care se apropie de 62 de dolari în cazul barilului de Brent — este compatibilă cu un scenariu recesiv.

Daune autoinfluențate
Este dificil de imaginat un scenariu de daune autoinfluențate precum cel pe care l-a dezlănțuit Statele Unite. Previziunile din 2025 au fost marcate de incertitudine, derivată tocmai din politicile tarifare și fiscale ale noii Administrații, dar cele mai pesimiste auguri s-au concentrat asupra economiei europene. Acum, acest scenariu s-a inversat. Nu pentru că războiul comercial dintre cele mai mari două puteri mondiale nu va afecta economia celor douăzeci și șapte, ceea ce se va întâmpla, ci pentru că acordul încheiat în Germania între conservatori și social-democrați a permis Bundestagului să aprobe un pachet masiv de stimulare fiscală, care revocă limita constituțională a datoriei publice și dă undă verde emiterii de datorii de până la un trilion de dolari pentru a investi în Apărare, infrastructuri și mediu. O adevărată revoluție pentru întreaga Europă, care este constrânsă de ani de zile de politica fiscală de ajustare germană.

Vânturile potrivnice din Statele Unite, și înainte de a se cunoaște pachetul fiscal german, au determinat deja Banca Centrală Europeană (BCE) să revizuiască în scădere proiecțiile sale pentru economia europeană până la 0,9% pentru întregul an, o reducere cu două zecimi față de previziunile din decembrie. Forta euro va permite compensarea unei părți din impactul noii politici tarifare asupra inflației, iar BCE va putea continua cu reducerile de dobânzi. Dar șoimii își arată reținerile. Guvernatorul băncii centrale olandeze, Klaas Knot, a ajuns să afirme că combinația unui șoc de ofertă derivat din creșterea tarifelor, împreună cu o cerere guvernamentală mai mare ca urmare a unor cheltuieli mai mari pentru Apărare, ar putea avea similitudini cu dezechilibrele dintre ofertă și cerere care au impulsionat inflația la nivel mondial în 2022. Deocamdată, majoritatea analiștilor sunt încrezători că entitatea va reduce cu încă 25 de puncte de bază prețul banilor la reuniunea sa de joia viitoare, 17 aprilie, până la 2,25%.

Nici China nu va fi imună la războiul comercial, oricât de multe instrumente monetare și fiscale ar avea pentru a-și stimula economia. Goldman Sachs este încrezător că PIB-ul real al Chinei va crește cu 4% în 2025 și cu 3,5% în 2026, cu jumătate de punct sub previziunile sale anterioare. Banca americană subliniază că între 10 și 20 de milioane de lucrători chinezi ar putea fi expuși exporturilor destinate SUA, ceea ce generează preocupări cu privire la stresul de pe piața muncii, o sursă de tensiune pentru Guvernul lui Xi Jinping.

Directorul Organizației Mondiale a Comerțului (OMC), Ngozi Okonjo-Iweala, a avertizat că confruntarea dintre China și Statele Unite «conține implicații mai largi care ar putea dăuna grav perspectivelor economice globale». De exemplu, așa cum se tem unii analiști, China va căuta alte piețe unde să-și poată vinde produsele acum că piața americană se închide, ceea ce poate dăuna producătorilor locali și poate transfera presiuni deflaționiste asupra economiilor lor. Cu toate acestea, cel mai mare pericol, în opinia sa, este amenințarea derivată dintr-o posibilă fragmentare a comerțului mondial «de-a lungul liniilor geopolitice», adică o divizare a economiei globale în cel puțin două blocuri. Consecința ar putea fi o reducere pe termen lung a PIB-ului real mondial de aproape 7%, susține OMC. Războiul comercial ar putea fi dat lovitura de grație, cine știe dacă definitivă, globalizării.