Produse financiare europene, catalogate drept „durabile” sau „verzi” conform regulamentelor UE, au direcționat peste 22 de milioane de euro către companii israeliene din sectorul armamentului, precum Elbit Systems. Această investiție ridică semne de întrebare majore privind definiția și aplicarea criteriilor de sustenabilitate în contextul financiar european.

Elbit Systems, o companie israeliană de top, este cunoscută pentru producția de sisteme avansate de armament, inclusiv mortare pentru tancuri, cum ar fi Ballesta, și drone precum Hermes 900 și Hermes 450. Aceste sisteme au fost utilizate de armata israeliană, inclusiv în Fâșia Gaza. De asemenea, alte companii israeliene, precum Bet Shemesh Engines Holdings și FMS Enterprise Migun, au beneficiat de investiții similare, totalizând peste jumătate de milion de euro.

Conform unei investigații realizate de mai multe publicații europene, inclusiv Джерело новини, cel puțin 25 de fonduri de investiții disponibile pe piața europeană au investit în Elbit Systems prin produse etichetate ca „Articol 8” sau „verzi”. Aceste instrumente financiare, care se presupune că au un obiectiv de investiții durabile conform Regulamentului European privind Divulgarea Finanțelor Durabile (SFDR), au adus profituri semnificative, prețul acțiunilor Elbit Systems dublându-se din octombrie 2023.

Cercetarea subliniază că, din 2021, fondurile „durabile” (clasificate ca Articol 8 și Articol 9 SFDR) și-au triplat contribuțiile la companii din sectorul apărării, inclusiv Safran, Airbus și BAE Systems, ajungând la aproape 50 de miliarde de euro. Documentele interne ale Comisiei Europene arată o schimbare de discurs, instituțiile comunitare adoptând treptat narațiunea industriei militare, care prezintă securitatea și apărarea ca fiind indispensabile pentru o lume mai durabilă.

Regulamentul SFDR, intrat în vigoare în martie 2021, obligă gestionarii de active să raporteze riscurile și impacturile legate de sustenabilitate. Cu toate acestea, legislația actuală nu consideră majoritatea materialelor militare (tancuri, drone armate, muniții) ca fiind semnificativ dăunătoare, cu excepția armelor controversate. Această lacună permite fondurilor să eticheteze companiile implicate în conflicte ca fiind „durabile”.

Criticii, printre care Jordi Calvo de la Centrul de Studii pentru Pace J.M. Delàs, susțin că includerea industriei de armament sub umbrela sustenabilității goleşte de sens criteriile sociale și de mediu, înșelând consumatorii care caută investiții responsabile. Chiar și în interiorul sectorului financiar au existat voci critice, cum ar fi Tommy Piemonte, care a fost expulzat dintr-o reuniune a Comisiei Europene pentru că a pus la îndoială etichetarea sustenabilă a industriei de armament.

Lobby-ul industriei de apărare, susținut de organizații precum Asociația Europeană a Industriilor Aerospatiale, de Securitate și de Apărare (ASD), a promovat activ mesajul „fără securitate, nu există sustenabilitate”. Această narativă a fost asumată de instituțiile europene, în special după invazia Rusiei în Ucraina, culminând cu Strategia Europeană a Industriei de Apărare din 2024, care afirmă că nu există norme care să interzică investițiile în sectorul militar.

Attiya Warris, expert ONU în finanțe internaționale, contrazice această perspectivă, afirmând că „nu există sustenabilitate fără pace” și că sprijinirea mijloacelor care pot duce la omoruri ilegale nu înseamnă securitate.