Majorarea recentă a tarifelor de transport public în Ciudad de México și în Statul México a generat un val de nemulțumire, afectând în mod disproporționat milioanele de navetiști care fac zilnic drumul între cele două teritorii. Transportatorii și specialiștii în mobilitate avertizează că aceste creșteri nu sunt suficiente pentru a îmbunătăți condițiile serviciilor în Zona Metropolitană.

Mireya Santos, o femeie de 47 de ani, locuiește în Coacalco, la aproximativ 40 de kilometri de centrul capitalei, și începe să călătorească spre muncă la ora cinci dimineața. Pentru a ajunge la destinație, Mireya folosește trei mijloace de transport diferite: o „combi” (microbuz), trenul suburban și un autobuz. Pe lângă timpul îndelungat petrecut în transport, de până la patru ore zilnic, Mireya se confruntă cu vehicule aglomerate, adesea murdare și nesigure, având chiar și cinci incidente de jaf la bord în ultimii ani. Costul săptămânal al transportului pentru familia ei a crescut cu 42 de pesos, o sumă semnificativă pentru un buget familial de 17.000 de pesos lunar.

Omar Serrano, un specialist în marketing digital din Tlalnepantla, parcurge, de asemenea, un drum lung și costisitor până la biroul său din Santa Fe. El critică vehement calitatea slabă a serviciilor, unitățile fiind adesea deteriorate și insalubre. Atât Mireya, cât și Omar sunt sceptici că majorarea tarifelor va duce la o îmbunătățire a serviciilor. Ei consideră că decizia a fost luată pentru a liniști transportatorii, nu pentru a aduce beneficii utilizatorilor.

"Transportul public este o prelungire a zilei de muncă în unități vechi și supraaglomerate. Nu are sens să plătim mai mult pentru a primi același lucru." - Omar Serrano.

Conform lui Nicolás Rosales Pallares, președintele Asociației Mexicane de Transport și Mobilitate (AMTM), utilizatorii percep creșterea tarifului ca pe o cheltuială, nu ca pe o investiție în calitate. El subliniază că tariful social, deși face transportul accesibil, subminează modernizarea și calitatea serviciilor. Víctor Arévalo, inginer de transport, explică diferența dintre tariful tehnic (costul real al serviciului) și tariful social (subvenționat de guvern). Un tarif social prea mic duce la sacrificarea investițiilor în mentenanță și instruirea șoferilor.

Studenții universitari din Colectivul "Mejor Movilidad CDMX" au protestat împotriva acestor majorări, argumentând că ele afectează în special pe cei care locuiesc la periferie și trebuie să utilizeze mai multe mijloace de transport pentru a ajunge la cursuri. Santiago Valencia Romero, specialist în mobilitate, confirmă că studenții cu venituri mici din zonele sud-estice ale Statului México sunt cel mai afectați, plătind adesea cele mai mari tarife pentru cel mai slab serviciu.

Experții și transportatorii sunt de acord că este necesară o voință politică clară, subvenții pentru utilizatori și o politică tarifară anuală care să țină cont de inflație. De asemenea, se propune o trecere de la modelul "om-camion" (concesiuni private) la un model bazat pe companii, însă recunosc că nu există încă condițiile pentru o astfel de tranziție.