Gospodina șvabă, simbolul caracterului econom al germanilor, a trecut în neființă.

Gospodina șvabă, simbolul caracterului econom al germanilor, a trecut în neființă. Nu era o persoană reală, ci un arhetip, figura care concentra toate virtuțile frugale și prevăzătoare care au permis ca această țară să devină una dintre cele mai prospere de pe planetă. Dar mulți o consideră acum moartă și îngropată, având în vedere evenimentele din ultimele săptămâni și planurile creștin-democratului Friedrich Merz, care ar trebui să fie investit cancelar pe 6 mai. Germania, după ani de obsesie pentru deficitul zero și promisiuni de foc veșnic pentru cei risipitori, a relaxat regulile stricte împotriva îndatorării și a aprobat un plan de investiții care poate ajunge până la un trilion de euro. Economiile și conturile echilibrate au încetat să mai fie văzute ca virtuți și sunt considerate mai degrabă cauzele problemelor economiei, stagnată de cinci ani. «Săptămâna aceasta a avut loc o înmormântare la Berlin», a proclamat Süddeutsche Zeitung la sfârșitul lunii martie, odată cu aprobarea planului în Bundestag. Și a adăugat: «Nu a sunat niciun clopot pentru defunctă».

În Suabia, o regiune istorică care coincide parțial cu landul Baden-Wurtemberg, în sud-vestul Germaniei, au avut întotdeauna reputația de economiști. «Economiști, dar nu zgârciți», precizează istoricul local Gerhard Raff. Cancelarul Angela Merkel a spus în 2008 că, dacă băncile ar fi urmat exemplul gospodinei șvabe, lucrurile ar fi stat diferit în criza financiară. Dacă Franței îi plăcea să se vadă în oglinda lui Asterix și a rezistenței sale neîmblânzite în fața romanilor, Germania își găsise emblema: figura idealizată, și oarecum învechită, a doamnei șvabe care gestionează casa și familia fără a cheltui un cent mai mult decât câștigă. Erau anii în care Berlinul dădea lecții țărilor din sudul Europei și le impunea o austeritate dureroasă.

Merkel nu era șvabă. A crescut în fosta Germanie de Est sub alte rigorisme: cel comunist al regimului și cel protestant al tatălui său, pastor. Dar s-a conectat cu o convingere înrădăcinată în rândul unei părți a germanilor, când, într-un discurs la Stuttgart, capitala Baden-Wurtemberg, a spus cu privire la recentul cataclism bancar: «Ar fi fost suficient să întrebați o gospodină șvabă. Ne-ar fi dat o lecție de viață la fel de scurtă pe cât de adevărată, și anume că nu se poate trăi pe termen lung peste posibilități».

Istoricul Raff, editorialist de 52 de ani la Stuttgarter Zeitung și autor de cărți de succes despre istoria Suabiei scrise în dialect șvab, explică: «În această țară săracă de munți nu aveam comori în subteran, nici bogății naturale, nici nu colectam taxe vamale, iar oamenii erau obligați să fie foarte economi». Fiii, povestește el de la Stuttgart, emigrau în America sau Rusia. Cei care rămâneau nu aveau altă opțiune decât să-și ascută mintea. De aici și faptul că din Suabia au ajuns să iasă companii de renume mondial precum Mercedes sau Bosch. «Șvabul nu este zgârcit: când are invitați, dă totul», explica în urmă cu câteva săptămâni, într-o tavernă de la ieșirea dintr-o fabrică Mercedes de la periferia Stuttgartului, sindicalistul Michael Clauss. «Gospodina șvabă planifică. Unde și ce și când voi putea cumpăra mai ieftin?»

Succesul figurii gospodinei din Suabia se bazează pe analogia conform căreia economia unei țări trebuie gestionată ca economia unei gospodării. Dar este o analogie imprecisă.

O țară defectă

«O gospodină îmbătrânește, trebuie să pună bani deoparte pentru pensie. Dacă vrea să evite ca fiii și nepoții să moștenească datorii și, în schimb, speră să primească o mică avere, în timp ce trăiește nu poate cheltui mai mult decât câștigă», scria Süddeutsche Zeitung în necrologul femeii imaginare. «Un stat funcționează diferit. Este conceput să dureze veșnic. Și la ce bun ca un stat să lase mai puține datorii generațiilor viitoare dacă acestea vor trăi într-o țară defectă, cu căi ferate ruinote, poduri care se prăbușesc și școli care se dărâmă din cauza economiilor excesive?»

Dar realitatea părea să dea dreptate analogiei pentru o vreme. Erau anii de boom economic, în deceniul trecut. Parlamentul a reformat Legea fundamentală pentru a limita sever îndatorarea. În 2014 a adoptat un buget fără deficit, faimosul schwarze null, sau zero negru. Acela părea sfârșitul istoriei, triumful gospodinei șvabe cu superputeri.

Lukas Haffert, profesor la Universitatea din Geneva, a publicat atunci eseul Die schwarze Null. Über die Schattenseiten ausgeglichener Haushalte (Zero negru. Despre umbrele bugetelor echilibrate). Deja avertiza în paginile sale despre riscurile dogmei austerității, pe care puțini o contestau în Germania. «În contextul crizei euro, acest lucru le-a permis germanilor să se simtă bine, le-a permis să spună «noi facem lucrurile bine» și să moralizeze politica bugetară», spune Haffert. Și își amintește de momentul politic. Merkel contestase unele fundamente ideologice ale partidului său, creștin-democrat, cu probleme precum abandonarea energiei nucleare și deschiderea către imigrație. Trebuia să compenseze. «Imaginea gospodinei șvabe nu se referea doar la finanțele publice conservatoare, ci și la o politică de familie conservatoare», analizează economistul și politologul. «Era ultimul simbol conservator care rămăsese».

Totul s-a schimbat. În memoriile sale, publicate în noiembrie anul trecut, chiar Merkel reneagă conceptul. Recunoaște, cu referire la discursul din 2008, că «aceste cuvinte au fost la fel de provinciale pe cât de gratuite, în timp ce sute de mii de oameni erau îngrijorați că își pierd locul de muncă».

Pandemia, care a determinat Germania să deschidă porțile cheltuielilor, a fost de fapt prima lovitură pentru gospodina șvabă. Donald Trump a fost al doilea și poate cel definitiv. Revenirea sa la Casa Albă acționează ca un electroșoc pentru Germania. Amenințarea lui Trump a fost esențială pentru ca un conservator precum Merz, până în urmă cu câteva luni apostol al gospodinei șvabe, să decidă în martie, după ce a câștigat alegerile, să reformeze frâna constituțională a datoriei. Acum Germania va putea investi pentru a se reînarma în fața amenințării Rusiei și pentru a repara infrastructurile deteriorate.

Pentru unii, însă, veștile despre moartea gospodinei șvabe sunt oarecum exagerate, așa cum spunea Mark Twain despre propria sa moarte când își citea epitafiul. «Frâna datoriei nu este încă distrusă. Este slăbită, dar nu moartă», avertizează economistul Lars P. Feld, directorul Institutului Walter Eucken și consilier în timpul ultimei legislaturi al ministrului liberal de Finanțe, Christian Lindner. «Acum, însă, sunt clar mai mari posibilitățile de a se îndatora mai mult la nivel federal».

Întrebarea este dacă îndatorarea masivă a coaliției lui Merz cu social-democrații este doar o paranteză. Sau dacă, dimpotrivă, reprezintă o schimbare culturală, sfârșitul unei mentalități economice și o alergie la datorii care își are rădăcinile în Republica de la Weimar, prologul ascensiunii lui Hitler la putere.

«Sunt convins că predispoziția culturală a germanilor nu s-a schimbat», susține Feld. «Există încă o atitudine critică față de îndatorare». Gospodina șvabă, chiar dacă este în mentalități, supraviețuiește.