După patru luni de incertitudine, proteste ale funcționarilor și negocieri intense, așa-numita «criză Muface» a fost rezolvată — sau cel puțin amânată până în 2027 — pe 4 martie trecut. Companiile de asigurări Asisa și Adeslas au acceptat în cele din urmă propunerea Guvernului de a continua să ofere asistență medicală pentru peste un milion de angajați publici și familiile acestora timp de trei ani, în schimbul a 6.250 de milioane de euro, sumă ce reprezintă o creștere de 41,2% a primelor pentru funcționarii care aleg să fie tratați în sistemul sanitar privat.

La trei săptămâni după încheierea acordului, Autoritatea Independentă de Responsabilitate Fiscală (Airef) a publicat un raport cu o cantitate mare de informații până acum necunoscute despre așa-numitul «mutualism administrativ», un model valabil și pentru personalul Armatei (Isfas, cu aproximativ 560.000 de beneficiari) și al Justiției (Mugeju, 92.000). Lucrarea se bazează pe analiza a peste 400 de milioane de microdate anonimizate despre asistența medicală a colectivului și pe un sondaj realizat în rândul mutualiștilor.

«Este un raport foarte important deoarece aduce multă lumină într-o dezbatere care a fost istoric foarte intensă, dar care s-a bazat pe apriorisme. A existat foarte puțină transparență asupra modelului și a datelor de asistență pe care le primesc beneficiarii săi», afirmă Beatriz González López-Valcárcel, profesor universitar de Economie la Universitatea din Las Palmas de Gran Canaria și autoare a mai multor cercetări despre Muface.

Faptul că documentul a fost publicat după, și nu înainte, de actualizarea convenției Muface a atras atenția experților. «Este surprinzător că un instrument care putea fi foarte util în reînnoire nu a putut fi discutat și luat în considerare în negocieri», opinează José Ramón Repullo, profesor emerit de Planificare și Economie a Sănătății la Școala Națională de Sănătate și un alt expert de referință al modelului.

Airef propune în final în raportul său reforme structurale pentru viitor, cea mai importantă pe termen lung fiind încorporarea noilor funcționari în sistemul public de sănătate. Acest lucru, în linie cu ceea ce au subliniat majoritatea experților în ultimii ani, conturează un orizont în care modelul s-ar stinge treptat, fără schimbări abrupte în prezent care să afecteze sistemul public de sănătate sau pacienții care sunt obișnuiți de decenii cu modelul actual.

Următoarele sunt șase contribuții și evaluări ale documentului conform cercetătorilor consultați.

Un model fără egal în Europa care se îndepărtează de echitate.

Sistemul public de sănătate spaniol se încadrează în așa-numitul model Beveridge, pe care îl au și țări precum Regatul Unit, Italia, Suedia și Portugalia, printre altele, și care «este caracterizat printr-o finanțare prin impozite generale și [o] acoperire universală». Acest lucru îl diferențiază de țări precum Franța și Germania, care urmează modelul Bismarck, «bazat pe contribuțiile obligatorii ale lucrătorilor și angajatorilor».

Raportul subliniază că toate țările cu modelul Beveridge au eliminat «regimurile speciale ale funcționarilor», fie «la crearea sistemelor lor sanitare universale, fie ca urmare a reformelor legate de crizele economice». Deși acesta era deja un fapt cunoscut, raportul pune accentul pe consecințele sale: «Această excepționalitate spaniolă [...] ridică întrebări despre echitatea și coerența sistemului sanitar în ansamblu».

Pentru Repullo, «Muface este o anomalie care rupe echitatea și pe care alte țări au eliminat-o treptat, așa cum sugerează și raportul să se facă progresiv în viitor».

Polițiștii, funcționarii care aleg cel mai mult să fie tratați în sistemul sanitar privat.

Sistemul Muface, finanțat din fonduri publice, include 1,54 milioane de funcționari care pot alege între a apela la sistemul sanitar privat (1,08 milioane beneficiari) sau public (457.000). În ultimii ani s-au cunoscut mai multe date, cum ar fi creșterea numărului de persoane care preferă sistemul public — în 2016 erau 19,6% și acum 29,7% —, în special pentru că funcționarii mai tineri aleg masiv această opțiune.

Airef aduce acum informații inedite despre preferințele unor grupuri profesionale.

«Colectivele cu cea mai mare tendință către sistemul sanitar privat sunt corpurile de securitate», arată raportul, care detaliază că, în cadrul acestei profesii, 95,8% dintre bărbații cu vârste între 40 și 49 de ani aleg sistemul sanitar privat. Dimpotrivă, «cea mai mare preferință pentru sistemul sanitar public se concentrează la femeile sub 40 de ani și la [...] profesorii universitari».

Sistemul public de sănătate ajunge să trateze majoritatea cazurilor grave și foarte grave.

Aceasta a fost marea dezbatere istorică în jurul Muface și despre care nu fuseseră publicate niciodată date. Cele furnizate acum de Airef sunt concludente.

«Deși doar 24% din totalul mutualiștilor optează pentru furnizarea publică, această proporție crește substanțial până la atingerea a 70% în acele cazuri care necesită episoade spitalicești pentru patologii de severitate majoră și extremă», subliniază raportul.

«Aceste date confirmă suspiciunile care existau. Unele voci susțineau că Muface reprezenta o economie deoarece primele plătite sistemului sanitar privat erau inferioare cheltuielilor pe locuitor și an în sistemul public de sănătate. Dar acest argument dispare dacă vedem că, în final, sistemul public de sănătate este cel care ajunge să trateze o mare parte dintre pacienții complecși și cu costuri mai mari», susține Juan Oliva, profesor de Economia Sănătății la Universitatea din Castilla-La Mancha.

Analiza Airef concluzionează că acest transfer are loc în aproape toate specialitățile: «În cazurile cele mai severe, îngrijirea în centrele publice atinge proporții semnificativ de mari: în patologiile psihiatrice ajunge la 82,5%, iar în chimioterapie atinge 69,4% din cazuri. Această tendință se menține în patologiile de înaltă complexitate precum traumatismele și coma (72,7%), infecțiile și sepsisul (61,2%), și problemele nefrologice și dializa (60,5%). Chiar și în patologiile tratate majoritar în domeniul privat, cum ar fi fracturile și vezica biliară, proporția îngrijirii publice în cazurile severe crește semnificativ, cu 58,2% și respectiv 51,1%».

Muface plătește medicamentele mult mai scump și utilizează mai puțin genericele.

O secțiune în care Airef aduce informații complet necunoscute până acum este cea a cheltuielilor farmaceutice.

«Centrele private facturează mutualităților medicamente spitalicești [...] la prețuri semnificativ mai mari decât cele de achiziție ale serviciilor publice de sănătate, ajungându-se în unele cazuri să sextupleze costul».

Ca exemplu, raportul analizează cheltuielile pe care sistemul sanitar privat le facturează către Muface pentru adalimumab, un anticorp indicat împotriva bolilor autoimune precum artrita reumatoidă, și subliniază că «costul pe unitate al medicamentului de marcă comercială facturat mutualităților (aproximativ 328 de euro) depășește semnificativ costul mediu în Sistemul Național de Sănătate (168 de euro)».

Aceste diferențe, continuă documentul, dezvăluie un important «potențial de economisire» care s-ar ridica la «5,8 milioane de euro, doar în această specialitate farmaceutică».

Airef subliniază de asemenea că sistemul sanitar privat tinde să prescrie mai puține medicamente generice, un 31,9% din total, în comparație cu cel public (39,6%).

Pentru Beatriz González López-Valcárcel, acest lucru relevă o «calitate mai slabă a prescrierii care afectează negativ eficiența și este un semnal că stimulentele nu sunt bine concepute».

Pacienții «privați» ai Muface merg mai des la medic și sunt supuși mai multor teste diagnostice.

Acesta este un alt punct în care Airef descoperă diferențe mari între prestația sanitară privată a Muface și sistemul public de sănătate.

În traumatologie, de exemplu, raportul relevă că la fiecare 1.000 de pacienți din asistența privată se produc 706 consultații pe an, față de doar 168 în cea publică. Diferențele sunt de asemenea foarte importante în oftalmologie (522 și 160, respectiv), ginecologie (514 și 128) și dermatologie (401 și 86).

În ceea ce privește testele diagnostice, se observă, de asemenea, modele diferite. În timp ce în sistemul privat se fac 165 de rezonanțe magnetice la fiecare 1.000 de persoane pe an, în cel public această cifră scade la 46. Datele pentru mamografii sunt 136 și 46, respectiv, în timp ce se inversează în cazul biopsiilor (88 în sistemul public și 72 în cel privat), ceea ce se datorează probabil numărului mai mare de procese complexe tratate în centrele publice.

Experții consultați subliniază «diferențele enorme» în unele cazuri, care pot dezvălui o «suprautilizare» a unor resurse în sistemul privat, deși raportul nu intră în cauzele care le-ar putea explica.

Raportul subliniază că, potrivit sondajului realizat, «această accesibilitate mai mare» la teste și consultații cu specialiști «a fost semnalată de mutualiști [...] ca unul dintre factorii determinanți în alegerea lor pentru modelul de furnizare [privată]».

Îmbunătățiri necesare în sistemele de informații și rețeta electronică.

Printre concluziile și recomandările sale, Airef pune accentul pe o altă diferență a furnizării private față de cea publică.

«Implementarea rețetei electronice în mutualități arată o dezvoltare inegală, cu o acoperire practic totală în regimul public, dar o întârziere notabilă în domeniul privat», arată raportul, care extinde această necesitate de îmbunătățire la istoricul clinic și interconectarea cu Sistemul Național de Sănătate.