Epidemia de probleme de sănătate mintală în Spania și impactul asupra concediilor medicale

Epidemia de probleme de sănătate mintală cu care se confruntă Spania de la criza sanitară provocată de COVID are o reflectare clară în lumea muncii: din 2020, concediile medicale din acest motiv au crescut cu 72%, ajungând la 643.681 în 2024, conform datelor de la Institutul Național de Securitate Socială. Majoritatea acestor tulburări sunt cazuri ușoare de anxietate și depresie, conform unui articol care analizează statisticile, publicat în aprilie în revista de specialitate Prevencionar.

José Manuel Vicente, directorul Catedrei Internaționale de Medicină Evaluatoare, Pericială și a Muncii de la Universitatea Catolică San Antonio de Murcia și unul dintre autorii articolului, subliniază că concediile medicale pentru sănătate mintală reprezintă doar o mică parte din creșterea enormă a incapacităților temporare, care au crescut de la 4,7 milioane în 2020 la 8,7 milioane în 2024, o creștere de 85,1%. În opinia lui Vicente, concediile sunt determinate mai ales de lipsa de control cauzată de problemele de gestionare ― «de birocratizare, de colapsul sistemului de asigurări sociale și de lipsa controlului în timp și formă, care împiedică acțiunea asupra deviațiilor în incidența și durata concediilor și evitarea abuzului și fraudei»― și de demotivarea la locul de muncă, din cauza condițiilor proaste de muncă, a organizării deficitare, a dezumanizării în mediile de lucru, a salariilor mici...

Sănătatea mintală reprezintă ceva mai puțin de 10% din incapacități, dar sunt a treia cea mai lungă cauză (108 zile în medie), după tumori sau procese cardiovasculare, și a doua cauză care depășește un an, după tulburările musculo-scheletice. Cele mai afectate (58%) sunt femeile, mai ales între 36 și 45 de ani, cu sectoarele sănătății și educației cele mai impactate.

Concediile medicale sunt procesate în cea mai mare parte în Asistența Primară și multe dintre aceste tulburări de anxietate și depresie sunt, de asemenea, tratate integral de medicii de familie. Verónica Olmo, coordonatoarea Grupului de Lucru pentru Sănătate Mintală al Societății Spaniole a Medicilor de Asistență Primară (SEMERGEN) explică faptul că sunt procese care se prelungesc de obicei: «Medicamentele care se prescriu de obicei au nevoie de două sau trei săptămâni pentru a avea efect. Și după aceea facem o supraveghere, deoarece de obicei continuă, deoarece există probleme subiacente ale vieții cotidiene ― economice, familiale, de muncă ― care nu sunt rezolvate în timpul concediului medical. Dar vine un moment în care nu are prea mult sens să le prelungim [atunci când este vorba de depresie și anxietate ușoară sau tulburări de adaptare], deoarece recomandat este revenirea la activitatea cotidiană».

Olmo consideră că concediile medicale în aceste cazuri sunt o armă cu două tăișuri: «Te simți foarte rău și trebuie să te oprești, dar faptul de a sta 24 de ore gândindu-te la asta nu este bine». Problema este că, adesea, aceste tulburări sunt cauzate de propria muncă. «În aceste cazuri, vorbesc cu pacienții și le spun că, dacă nu au niciun fel de satisfacție, nici economică, nici personală, nici profesională, poate ar trebui să se gândească să renunțe. Sau accepți ceea ce ai, te adaptezi cu bune și cu rele și trăiești cu asta, sau trebuie să schimbi», continuă ea.

Recunoașterea acestor concedii medicale ca și contingențe de muncă este minimă, conform lui Mariano Sanz, secretar confederal pentru Sănătate la Muncă al Comisiei Muncitorești, și nu există nici o prevenire adecvată în centrele de lucru. Sindicatul cere ca legea să stabilească mai precis riscurile psihosociale pentru a controla cauzele care ar putea sta la bază sau ar putea crește problemele de sănătate mintală. «Unele companii fac deja acest lucru și credem că ar trebui să fie obligatoriu pentru toate, la fel cum se întâmplă și cu securitatea la locul de muncă, cu metode standardizate și parametri care pot determina principalele probleme relaționale, care pot fi cauzate de tehnologie, de stiluri de conducere, de ritmuri de lucru», subliniază el.

Sanz avertizează că tehnologiile care sunt utilizate în multe centre, care monitorizează din ce în ce mai mult activitatea lucrătorilor, unde sunt, la ce își dedică atenția, pot provoca o parte din aceste probleme de sănătate mintală. «Vedem că noile locuri de muncă au poate mai puține riscuri fizice, dar mai multe psihologice», argumentează el. Precaritatea are, de asemenea, un rol important: 80% dintre concediile medicale pentru sănătate mintală apar în acest context și este frecvent ca în diagnosticări să se identifice consumul de substanțe toxice. 61% dintre lucrători afirmă că sunt demotivați și 45% au o presiune excesivă la locul de muncă, se arată într-un alt articol din Prevencionar.

Sănătate și educație

În cele mai afectate sectoare, Sănătatea și Educația, solicită măsuri de ceva timp. Programul de Asistență Integrală a Medicului Bolnav reflectă faptul că un sfert dintre medicii care solicită ajutor o fac din cauza problemelor de sănătate mintală, mai ales din cauza tulburărilor adaptative. Cifra coincide cu cea a unui studiu al Institutului de Sănătate Carlos III publicat în 2024, care a arătat că 24% dintre medici suferă de sindromul burnout, o tulburare derivată din stresul cronic la locul de muncă. Studiul citează strategii pentru combaterea acestuia, cum ar fi «schimbări în modelele de muncă (luarea mai multor pauze, evitarea muncii în afara orelor de program, concilierea muncii cu viața personală), dezvoltarea instrumentelor de gestionare emoțională (tehnici de gestionare a timpului, de rezolvare a conflictelor, de relaxare, de autocunoaștere, sprijin psihoterapeutic etc.), obținerea de sprijin social (din partea colegilor și a familiei), diversificarea muncii (realizarea de sarcini didactice și administrative) și implicarea în activități în afara muncii (hobby-uri și alte interese personale)».

În educație, Teresa Hernández, coordonatoarea serviciului apărătorului profesorului al sindicatului sectorial ANPE, explică faptul că creșterea concediilor medicale după pandemie este multifactorială. Dar insistă asupra a două realități: creșterea birocrației cu ocazia implementării ultimei reforme educaționale și o mai mare diversitate în săliile de clasă, cu elevi care adesea provin din alte culturi, care nu cunosc limba, cărora trebuie să li se acorde o atenție specială pentru care nu există suficiente mijloace. De asemenea, există o retroalimentare a problemelor de sănătate mintală ale societății care se multiplică în sălile de clasă. «Hărțuirea școlară, ideile suicidare ale adolescenților, problemele de adaptare... administrația le rezolvă prin stabilirea de protocoale, care presupun completarea unui număr mare de anexe înainte de a trata elevul afectat, ceea ce presupune o creștere a sarcinii birocratice, care se adaugă nevoilor de sprijin și consolidare pentru a răspunde tuturor dificultăților particulare ale elevilor», subliniază Hernández, care se plânge de faptul că nu există suficienți profesori pentru toate aceste sarcini.

Concediile medicale pentru sănătate mintală, dincolo de modul în care se manifestă și de particularitățile fiecărui sector, sunt o reflectare a unei probleme care nu încetează să crească în societate și pentru care nu sunt suficiente medicamente sau intervenții medicale. Este, cel puțin, perspectiva Ministerului Sănătății, care luna trecută a aprobat, împreună cu comunitățile autonome, un plan național care propune un model mai puțin bazat pe medicamente și mai axat pe asistența comunitară și integrarea sănătății mintale în sănătatea generală.