Invitația Amazoniei la expoziția ARCO a devenit confirmarea finală: arta născută în inima celei mai mari păduri tropicale este o nouă senzație.

Interesul tot mai mare al sectorului cultural pentru Amazonia, esențială pentru reglarea temperaturii pe planetă, este evident în târguri, muzee și bienale din întreaga lume, într-o epocă a urgenței climatice.

Peruanul Rember Yahuarcani, 39 de ani, din clanul Egretei Albe al poporului uitoto, este unul dintre protagoniștii acestui boom; de asemenea, părinții săi, Santiago Yahuarcani și Nereida López. Nu-i place eticheta „amazonic”, deoarece consideră că elitele locale și-au atribuit-o; preferă „artist indigen sau artist contemporan, și gata”. Acum două decenii, când s-a mutat din satul său în Lima, visa să expună alături de artiștii din capitală. Acum are o carieră internațională, lucrările sale au fost la recenta Bienală de la Veneția, vine la târgul de la Madrid și deja pregătește o expoziție personală la Londra.

„Memória dos Carapanãs” a artistei Duiogó, reprezentantă a culturii epa-mahsa, ajunge la ARCO după participarea la Bienala de la Veneția din 2024. Manaus Amazônia Galería de Arte.

Rember Yahuarcani a crescut pe malul fluviului Amazon, în Pebas, pe traseul fluvial dintre orașele Iquitos și Manaus, într-o comunitate pentru care conservarea cuvântului și a miturilor ancestrale este vitală. Cunoscând toate subtilitățile unui sector atât de competitiv, el subliniază că arta contemporană oferă poporului său o oportunitate care i-a fost mereu refuzată: „Arta, cel puțin în Peru, ne-a dat ceea ce Occidentul nu ne-a dat niciodată. Antropologia se referă la noi ca la obiecte de studiu. Istoria – ca la societăți înghețate în timp. Etnografia – ca la o specie în spațiul natural al Amazoniei. Apoi vine arta, care ne dă voce la persoana întâi; libertatea de a veni cu propriile noastre povești, trăsături, haine, obiecte șamanice... Ne înnobilează. Și ne oferă posibilitatea de a negocia”, explică el din Lima, în timpul unui apel video, acest artist invitat la târgul de la Madrid. ARCO dedică Amazoniei o secțiune curată de Wametisé: idei pentru amazonfuturism. Acum, popoarele indigene apar și la evenimentele artistice majore ca autori, nu doar ca inspirație sau temă de imagine.

„Erva do diabo” (2020), video de Gustavo Caboco, care este expus la ARCO și reprezentat de galeria Millan. GALERÍA MILLAN.

O schimbare notabilă în Spania. Târgul de la Madrid primește 15 galerii și 23 de artiști pentru a reflecta asupra Amazoniei ca pe o busolă pentru a anticipa viitorul, în timp ce Muzeul Lázaro Galdiano tocmai a deschis 80 de lucrări a 30 de artiști, indigeni și urbani, din colecția Hochschild Correa. Fiind un pionier, el păstrează opere amazoniene din 2012. La rândul său, Centrul de Cultură Contemporană din Barcelona (CCCB) prezintă Amazonias. Un viitor antic, una dintre expozițiile sezonului, care oferă o narațiune vizuală cu participarea cercetătorilor, arheologilor, artiștilor, antropologilor și fotojurnaliștilor. În capitala Cataloniei are loc și Amazônia, ultimul proiect major al fotografului brazilian Sebastião Salgado.

Între timp, trecuta Bienală de la Veneția, organizată de brazilianul Adriano Pedrosa, a dorit să dea voce celor excluși în mod tradițional și a acordat o importanță enormă artei popoarelor indigene. În același timp, stârnind critici, a dat un impuls procesului de decolonizare a colecțiilor, care impregnează acest sector. Colectivul de artiști Huni Kuin a pictat o pictură murală colorată cu un șarpe imens, care întâmpină Bienala de la Veneția. Galeriile și muzeele au devenit deja parte din viața de zi cu zi. Dar cum își amintește prima expoziție? „Am fost emoționat. Acolo, pe pânză, erau secretele spiritelor noastre. Și oamenii mă întrebau: «Ce înseamnă asta?», răspunde fondatorul, Ibã Huni Kuin.

Lucrarea „Rashuaka” (2022) a Cassiei Borges și Ibã Huni Kuin din colectivul Mahku. Poate fi văzută la expoziția „Amazonias. Un viitor antic” la CCCB (Barcelona). CCCB.

Legendele lor ajung la public peste mări, iar banii pe care îi câștigă din artă îi folosesc pentru a cumpăra terenuri în Amazonia, pe care apoi le restaurează. Criza climatică și distrugerile sale tot mai mari se numără printre factorii care, potrivit curatorilor, galeriștilor și artiștilor, au făcut ca sectorul cultural, mereu însetat de noutate, să își îndrepte privirea spre pădurile tropicale amazoniene. De la înălțime, este un covor verde nesfârșit, în care se văd doar râurile șerpuitoare. Șapte milioane de kilometri pătrați, care se întind pe nouă țări, adăpostesc 400 de popoare indigene și una din zece specii din lume. Pentru unii – Amazonul; pentru alții – Amazonia, cu sau fără tildă.

Columbianca María Wills, curator al secțiunii curate Arco împreună cu artistul indigen brazilian Denilson Baniwa, explică interesul tot mai mare pentru Amazonia prin faptul că „crizele în înțelegerea lumii, cauzate în principal de modelul capitalist heteropatriarhal”, au condus societatea civilă și politică „la căutarea de punți cu acele gândiri alternative înțelepte și milenare, care par să înțeleagă mai bine cum să aibă grijă de planetă și să trăiască în mai multă armonie”. Curatorul subliniază: „Deși poate părea o contradicție, dacă vorbim despre asta la un târg comercial, este important să-l înțelegem ca pe un spațiu necesar și pentru schimbul simbolic”.

Dipticul „Acele alte lumi” (2024) al lui Rember Yahuarcani, inclus în „Amazonias. Un viitor antic”, la CCCB. La Arco, artistul indigen va expune în expoziția galeriei peruane Crisis. CCCB.

Wills își propune să construiască punți, să contribuie la faptul că „Occidentul intră în dialog cu perspectivele existente în Amazonia și depășește acele reprezentări despre exotic și primitiv, care există în centrele hegemonice de putere”. Prezența lui Uýra Sodoma, care va susține un performance pe 7 martie la Muzeul Regina Sofia, face parte din această aspirație de a depăși categoriile umanului și naturalului. Artistul și activistul se definește ca „o persoană non-binară, ca o persoană-floare sau un copac care merge”, explică curatorul. La alegerea galeriilor, Wills și Baniwa au preferat cele care se află pe teritorii, de exemplu, una din Manaus.

Picturile, sculpturile, măștile, lucrările textile și videoclipurile create de acești artiști reprezintă o altă platformă pentru a-și apăra drepturile, drepturile asupra terenurilor pe care le locuiesc și pentru a cere o revizuire istorică. Viziunea popoarelor indigene completează narațiunile exploratorilor/exploatatorilor cu perspectiva și suferințele victimelor lor. De exemplu, Santiago Yahuarcani descrie febra cauciucului din punctul de vedere opus Teatrului Amazonas, deschis în 1896 de baronii care au promovat acest episod extractiv, pentru a cultiva un spirit în stil parizian în Manaus, înconjurat de junglă.

„Little Boys and Girls” (1975), lucrare de Anna Bella Geiger, în galeria braziliană Danielian. DANIELIAN GALERÍA.

Cristian Bendayán, peruan și co-curator al expoziției „Amazonia modernă. Colecția Hochschild Correa-Peru”, subliniază că „arta amazoniană se bazează pe o perspectivă ecocosmologică, unde relațiile cu natura se bazează pe respect, merituozitate și dialog orizontal”. El susține că valoarea tot mai mare a operelor din regiune se explică prin faptul că „din estetica lor deosebită apar noi teme și limbaje expresive, care extind și îmbogățesc scena artistică, consolidând recunoașterea și legitimând vocile și auto-reprezentarea creatorilor lor”.

Hena Lee de la galeria Millan din São Paulo, care reprezintă artiști indigeni contemporani din 2020, își amintește că primul ei contract cu acest colectiv, Haider Esbell din poporul macuxi, care a murit în 2021, a fost descoperit în timpul unei vizite la o colecție privată. El nu a venit singur la galerie. Le-a prezentat lucrările lui Daiara Tukano și Gustavo Caboco – ambii vor fi la Arco – și, începând din acel moment, au stabilit noi legături cu scopul de a „promova dezbaterile actuale și de a continua reînnoirea cercului artistic”. Lee nu se teme că arta amazoniană este o modă trecătoare, deoarece, susține ea, autorii săi „aduc modificări structurale scenei artistice”. „Ei reprezintă o schimbare de paradigmă, care se extinde, incluzând expresii și definiții care au fost mult timp neglijate”, asigură ea.

Modelele kene ale Olinei Silvano la expoziția „Amazonia modernă. Colecția Hochschild Correa” la Muzeul Lázaro Galdiano (Madrid). MUSEO LÁZARO GALDIANO.

Ca un bun cunoscător al Braziliei, Claudi Carreras, curatorul expoziției de la CCCB, subliniază că regiunea poate fi înțeleasă doar în pluralismul său. El celebrează acest moment de fierbere și faptul că, în plină criză geopolitică, „popoarele amazoniene joacă un rol central”. El subliniază că, dincolo de înrădăcinarea lor pe teritoriu sau de bogata lor cosmologie, arta popoarelor indigene arată că „timpul nu este liniar, ci ciclic. Tot ceea ce facem acum va avea consecințele sale”. Popoarele indigene sunt familiarizate cu echilibrul fragil care guvernează natura. Datorită cunoștințelor construite din vremuri imemoriale și transmise din generație în generație, au reușit să-și păstreze habitatul ca nimeni altul, așa cum este clar vizibil în Amazonia. „Întrebarea cheie este dacă arta contemporană a popoarelor indigene va deveni un nou extractivism. Adică, cum includem în circuit practica artiștilor care nu au studiat arta”.

Relațiile cu piața sunt complexe, deoarece mulți artiști nu sunt familiarizați, cel puțin la început, cu codurile industriei. Rember Yahuarcani, care se ocupă de mulți ani de cariera tatălui său, exprimă asta direct: „Când vorbim despre recompensarea bunicilor și bunicilor, este întotdeauna un subiect incomod. Ca și cum un indigen nu ar trebui să ia bani”. El consideră, de asemenea, important ca colaborarea să fie orizontală și transparentă, astfel încât artiștii indigeni să înțeleagă modul în care vor fi folosite cunoștințele pe care le oferă.

„Ultima cină Shipibo” a lui Luis Martínez Dávila este o altă lucrare inclusă în expoziția „Amazonia modernă. Colecția Hochschild Correa”, la Muzeul Lázaro Galdiano din Madrid. MUSEO LÁZARO GALDIANO.

Brazilianul Ibã Huni Kuin, care a fondat colectivul Mahku în satul său natal din Acre, la granița cu Peru, povestește că s-a trezit în inima industriei după ce a postat un video pe internet în jurul anului 2012. Ca cineva care aruncă o sticlă în ocean. El a arătat procesul de traducere pe pânză a cântărilor antice și a halucinațiilor cauzate de ceaiul sacru nixi-poã (ayahuasca), care au fost transmise doar oral timp de generații. L-au sunat din străinătate cu tot atâtea întrebări cât și entuziasm: „Această lucrare pe care o văd, este a ta? Unde locuiești? Pot veni la tine?”, povestește Huni Kuin, amuzându-se, prin ecranul telefonului mobil. Pe el are un cocar (ornament din pene), pentru că, explică el, aceasta este identitatea sa, și ochelari cu dioptrii, care i-au schimbat viața. Cert este că vizita a sosit în sat, iar într-o clipită Fundația Cartier a expus picturile Mahku la Paris. Între timp, MoMA din New York tocmai a cumpărat pentru prima dată o lucrare mare a unui artist indigen din Amazonia, pictura „Cosmoviziunea” a sus-menționatului Santiago Yahuarcani. Acum câțiva ani le vindea turiștilor.

Patru artiști de urmărit la Arco:

Denilson Baniwa:

Născut în 1984 în Rio Negro, în interiorul Amazoniei braziliene, curatorul secțiunii Wametisé la Arco (împreună cu María Wills) este artist și activist al poporului baniwa. Cu ajutorul unor mijloace precum desenul, pictura, sculptura și performance-ul, el explorează moștenirea colonialismului în America, precum și modalitățile de a i se opune. Lucrarea sa reutilizează imagini din arhivele coloniale și reinterpretează limbajul vizual al culturii pop occidentale. Baniwa subminează semnificația acestuia, pentru a provoca narațiunile dominante și a trece prin episoade istorice care cuprind atât prima întâlnire dintre europeni și populațiile indigene, cât și ștergerea culturală impusă în secolele următoare.

Daiara Tukano:

Artistă, educatoare, activistă și comunicatoare de 42 de ani, Daiara Tukano explorează dreptul la memorie al popoarelor indigene. Fiind descendentă a epa-mahsa, ea a fost coordonatoare a Rádio Yandê, primul post de radio online indigen din Brazilia. Lucrarea ei, influențată de medicina ayahuasca și de viziunea mistică hori, se distinge de noțiunea clasică de artă în tradiția occidentală și este concepută mai degrabă ca un mesaj care depășește estetica. Tukano explorează ideea de sacru și tristețea cauzată de pierderea cunoștințelor ancestrale. Lucrările sale sunt expuse în Amazonias. Un viitor antic la CCCB, precum și la Arco, reprezentată de galeria Millan din São Paulo.

Mahku:

Mișcarea artiștilor Huni Kuin (Mahku) a fost creată în 2013 în regiunea râului Jordão, la granița dintre Brazilia și Peru. Fondatorul său este artistul Ibã Huni Kuin, thãna sau maestru al cântărilor tradiționale ale acestui colectiv (în fotografie împreună cu un alt membru Mahku, artistul, curatorul și activistul carajá Cassia Borges). Au jucat un rol important la Bienala de la Veneția de anul trecut, când au pictat o pictură murală mare pentru fațada pavilionului central Giardini, care povestea mitul Huni Kuin despre trecerea din Asia în America prin strâmtoarea Bering. Participă la expoziția CCCB și la Arco, unde vor fi reprezentați de Carmo Johnson Projects.

Rember Yahuarcani:

Născut în 1985 în Ebas, în Amazonia peruană, Rember Yahuarcani este artist vizual, scriitor, curator și activist în apărarea culturilor indigene. Lucrarea sa adună memoria poporului său, clanul aimeni al națiunii uitoto, prin intermediul unor picturi care combină moștenirea mitologică a acestei culturi cu tehnici ale artei occidentale. Peisajele sale fabuloase și intrigante, în care coexistă animale, plante, spirite și oameni, au fost deja expuse la Veneția. Acum pot fi vizitate la CCCB, unde Yahuarcani este unul dintre cei mai proeminenți participanți. Și, începând de săptămâna viitoare, și la Arco, unde va putea fi văzut în expoziția galeriei Crisis din Lima. ÁLEX VICENTE.