Administrația SUA, sub conducerea lui Donald Trump, promovează activ conceptul de stablecoin-uri, token-uri digitale private legate de dolar. Conform lui David Sacks, consilier al Casei Albe pentru inteligență artificială și criptomonede, acest demers ar trebui să consolideze dominanța internațională a dolarului, să-i mărească utilizarea digitală ca monedă de rezervă mondială și să genereze o cerere potențială de trilioane de dolari în obligațiuni de trezorerie americane, ceea ce ar putea reduce ratele dobânzilor pe termen lung.

Stephen Miran, recent numit în Consiliul Guvernatorilor Rezervei Federale, susține de asemenea că legislația americană privind stablecoin-urile va schimba regulile jocului atât pentru Trezorerie, cât și pentru Fed. El afirmă că aceasta nu numai că va oferi o nouă sursă convenabilă de finanțare pentru deficitul bugetar, dar va deveni și o sursă explozivă de intrări de capital în economie. Un „exces global de stablecoin-uri” ar putea duce la o rată naturală a dobânzii mai scăzută în economia SUA, permițând Fed să relaxeze politica monetară fără a alimenta inflația mai mult decât o face în prezent.

Rezerva Federală estimează că cererea de stablecoin-uri ar putea atinge 3 trilioane de dolari până în 2030, comparativ cu aproximativ 300 de miliarde în prezent. Această creștere ar putea reduce ratele dobânzilor din SUA cu până la 0,4 puncte procentuale și ar putea duce la aprecierea dolarului, adăugând o forță deflaționistă și oferind mai mult spațiu pentru reducerea ratelor. Astfel, saturația globală iminentă a monedelor stabile reprezintă un „elefant de mai multe trilioane de dolari în camera bancherilor centrali”.

Cu toate acestea, istoria arată că dolarizarea nu a fost întotdeauna un pariu sigur. Deși a oferit stabilitate în perioade de inflație ridicată și volatilitate, țările au căutat de-a lungul timpului să reziste pierderii suveranității monetare. În anii '80 și '90, multe economii în curs de dezvoltare au utilizat activ dolarul, dar îmbunătățirile ulterioare în politicile monetare și guvernanța financiară au dus la o scădere semnificativă a dolarizării în majoritatea țărilor.

Problema fundamentală este că, pentru fiecare beneficiu pentru SUA, răspândirea globală a utilizării dolarului implică un cost egal și opus pentru țările ale căror sisteme financiare sunt dolarizate. Aceste costuri pot fi mult mai mari, în raport cu dimensiunea economiilor străine individuale, decât efectele pozitive pentru SUA. Prin urmare, dacă alte țări vor fi proactive în asigurarea competitivității propriilor sisteme de plăți și financiare și în menținerea sustenabilității finanțelor publice, barierele în calea „colonizării” de către dolar vor rămâne ridicate.

Există, de asemenea, un scenariu și mai îngrijorător pentru SUA. Pariul administrației Trump pe supremația stablecoin-urilor ar putea nu numai să eșueze, ci și să aibă un efect contraproductiv. De la crearea sistemului monetar internațional modern la conferința de la Bretton Woods în 1944, alte țări au fost reticente în a utiliza dolarul ca monedă internațională de facto, dar nu au reușit niciodată să convină asupra unei alternative viabile. Cu toate acestea, valoarea incontestabilă a suveranității monetare oferă restului lumii un motiv pentru a pune capăt dominației globale a dolarului. Drepturile Speciale de Tragere (DST) ale FMI ar putea oferi mijloacele pentru aceasta. Căutarea deschisă a SUA a unui exces global de stablecoin-uri ar putea crea acum oportunitatea, ceea ce ar însemna că „întâlnirea dolarului cu destinul” ar putea fi în sfârșit aproape.