În câteva cuvinte
Locuitorii din As Conchas se confruntă cu poluarea severă a lacului de acumulare, cauzată de dejecțiile de la fermele zootehnice din amonte. Aceștia raportează probleme de sănătate și un sentiment de abandon din partea autorităților, în ciuda avertismentelor repetate despre riscurile pentru sănătate și mediu.
„Se joacă ruleta rusească cu oamenii”
„Se joacă ruleta rusească cu oamenii”, avertizează Pablo Álvarez, președintele Asociației Vecinilor din As Conchas, o mică localitate din comuna Lobeira, Ourense. Această comunitate, cândva prosperă, acum agonizează pe malul unuia dintre cele mai poluate lacuri de acumulare din Spania, din cauza exploatărilor zootehnice. Locuitorii din As Conchas, susținuți de grupuri ecologiste și rapoarte universitare, au devenit o piedică pentru toate administrațiile responsabile, de la primăriile din zonă până la Xunta de Galicia și Confederația Hidrografică Miño-Sil și Limia, fără ca aceștia să îi „asculte”.
Mirosul insuportabil de acid sulfhidric
„Înainte ne bucuram de lac, iar acum nu ne putem scălda, nici apropia, nimic. Când e cald și se ridică ceața, mirosul de acid sulfhidric este insuportabil, nu putem ieși din casă, nici deschide ferestrele”, descrie Álvarez. „Miroase a porc”, spune María Rodríguez, care în grădina ei nu mai plantează în aer liber „nimic ce nu se poate opări”, după ce a primit, de la mai mulți cercetători, avertismente despre „ploaia acidă” care „pârjolește până și vița de vie”.
La trei case distanță, Merche Álvarez de León explică faptul că de câțiva ani suferă de „dureri de cap foarte puternice, doar vara”, exact când căldura și seceta provoacă eutrofizarea apei și episoade de cianobacterii care colorează în verde suprafața lacului, separat de casele lor doar de șoseaua care duce spre Portugalia, la 17 kilometri distanță. „Mi-au făcut tot felul de analize, iar medicii nu știu de unde vin durerile”, se plânge Merche. Ea, care este vicepreședinta colectivului vecinilor, mărturisește că ceea ce o sperie cel mai mult este faptul că, după aproape 15 ani de intoxicare a apelor, organismul ei s-a „adaptat în așa fel la degradare” încât de multe ori nici nu mai simte mirosul. Între timp, această proprietară a unui magazin de electrocasnice vede cum persoane care vin din afară, să cumpere sau la bancă, „în doar cinci minute de respirat acest aer, vomită”.
După decenii de supraexploatare zootehnică în A Limia — comarca, în amonte, saturată de dejecțiile generate de sute de ferme de porci și pui — în 2011, apa din lacul de acumulare As Conchas a lansat un SOS sonor, sau mai degrabă vizibil și urât mirositor. Semnalul de alarmă a fost dat de cianobacterii, un cuvânt până atunci ciudat, dar acum pe buzele oricărui locuitor din bazinul râului Limia, în Ourense, spre Portugalia, țara în care râul parcurge mai mult de jumătate din cei 108 kilometri ai săi, transformat în O Lima, până la vărsarea în Atlantic. De 14 ani, așa-numitele înfloriri de cianobacterii se repetă în acesta și în alte lacuri de acumulare din sudul provinciei Ourense.
În 2022, Ministerul Tranziției Ecologice a catalogat A Limia drept zonă afectată de excesul de nitrați și a dat un termen de trei ani pentru ca Xunta să declare comarca zonă vulnerabilă. La sfârșitul lunii februarie, administrația galiciană a inaugurat întâlnirile informative cu nouă primari din A Limia (Xinzo, Vilar de Santos, Trasmiras, Sandiás, Sarreaus, Xunqueira de Ambía, Os Blancos, Rairiz de Veiga și Porqueira) pentru a începe să lucreze, dar avertismentele despre poluarea acviferelor și a fântânilor particulare cu nitrați de origine zootehnică vin de departe. Universitatea din Vigo, Complutense și CSIC au tras semnale de alarmă de ani de zile.
În ciuda avertismentelor serioase, în lacul care scaldă municipiile Lobeira, Bande, Lobios, Muíños și Entrimo, în comarca A Baixa Limia, aflată într-un parc natural alături de Rezervația Biosferei Serra do Xurés, s-au desfășurat în acești ani campionate de sporturi nautice și tabere de vară pentru copii. Unele episoade de cianobacterii au coincis cu aceste evenimente, iar vecinii, povestește președintele As Conchas, au depus plângeri din cauza lipsei de panouri care să avertizeze despre pericol și să interzică scăldatul. „Au nevoie să moară un copil ca să ia în serios sănătatea tuturor?”, se întreabă Pablo Álvarez, „dacă peste câțiva ani unul dintre minorii care vin are o problemă de ficat, cine va afla că a fost din cauza scăldatului în As Conchas?”. Reprezentantul vecinilor amintește că cercetătorii de la Universitatea din Vigo au propus „efectuarea unui studiu epidemiologic” deoarece poluarea cu nitriți este asociată cu diverse tipuri de cancer, cum ar fi cel de colon, ficat sau vezică urinară.
Membrii asociației locale au difuzat chiar și fotografii cu camioane cisternă care deversau excremente pe ascuns, noaptea, dar președintele asigură că se întâmplă și în plină zi: „Închiriază terenuri și chiar păduri comunale doar pentru a arunca dejecții; într-o zi ploioasă mergi la Xinzo de Limia și tractoarele sunt ca nebunele, la maxim, transportând gunoi de grajd și aruncându-l pe aceste câmpuri, pentru a profita de faptul că apa îl duce spre râu”, povestește Álvarez. „Nu se vor opri până nu vor otrăvi toate izvoarele. Și noi nu îi considerăm cei mai vinovați pe cei de la companiile zootehnice, ci pe cei care, de la primării, Xunta și Confederația Hidrografică, îi lasă să facă asta”.
„Datorită experților care au venit să analizeze apele, știm la ce pericole ne expunem”, începe să enumere președintele vecinilor. „Prima problemă sunt cianobacteriile, de fiecare dată când cineva se scaldă în lac este ca și cum ar lua o lingură de otravă”, explică el, „cianobacteria, în plus, produce aerosoli pe care îi respirăm, și bineînțeles că peștele — crapul care supraviețuiește oricărei situații — nu se poate mânca, are gust de nămol”. „Al doilea risc”, continuă el, „sunt nitrații, care se transformă în nitriți cancerigeni”. „De aceea, vecinii din toate primăriile de la A Limia până aici golim supermarketurile de apă minerală”, comentează Álvarez.
Când au loc înfloririle de cianobacterii, duhoarea este atât de insuportabilă încât „oamenii care trec pe aici ne întreabă cum putem trăi în acest loc”, spune Merche, „autorităților nu le pasă de noi, sentimentul de abandon este total”. Uneori, supa verde a apei este „atât de densă încât dacă arunci o piatră nu se scufundă”. Odată, pentru a putea sărbători zilele satului, „tinerii au inventat odorizante gigantice: au făcut rost de bidoane, le-au umplut cu rozmarin și alte plante aromatice și le-au dat foc” de-a lungul aleii, acum complet abandonată, care mărginește lacul. „Era ceva de văzut, părea o tabără indiană”, zâmbește vecina.
Lacul As Conchas a fost primul lac de acumulare mare din Galicia și al companiei Fenosa, inaugurat de Franco în 1949, și a schimbat radical viața și fizionomia zonei. După mutarea forțată a locuitorilor văii, instalația, povestește María Rodríguez, în vârstă de 91 de ani, a generat multă bogăție. „Dar toate astea s-au terminat... acum nu mai e nimic de făcut, și nici păsări nu mai sunt aici”, exclamă ea arătând spre cer. Alături de soțul ei, Luis Veloso, în vârstă de 92 de ani, María, fostă învățătoare, este memoria vie a unui timp trecut în care „As Conchas era un paradis”. Lacul era „legătura de unire”, locul liniștit al scăldatului diurn „și nocturn” al tinerilor, scena aventurilor și a petrecerilor unde băieții din diferitele sate se cunoșteau și se împrieteneau. „Cuplurile de tineri căsătoriți”, asigură Merche contemplând peisajul dezolant, „veneau mereu la baraj și pe alee pentru a-și face fotografiile de nuntă”.
