În câteva cuvinte
Iain Matthews, un pionier al muzicii folk-rock și fondator al Fairport Convention, revine cu un nou album solo și o colecție retrospectivă, demonstrând că pasiunea sa pentru muzică rămâne nestinsă. În ciuda ironiilor sorții și a obstacolelor întâmpinate de-a lungul carierei sale, Matthews își păstrează zâmbetul și continuă să creeze muzică, inspirat de o nevoie profundă și o bogată experiență de viață.
Iain Matthews MacDonald
Iain Matthews MacDonald are în spate aproape șase decenii de carieră muzicală relevantă, dar în fiecare dimineață poate ieși la plimbare pe străzile din Horst, orășelul olandez de doar 13.000 de locuitori care-l găzduiește de la începutul secolului, fără ca vreun trecător să-și dea seama de pionierul și vizionarul folk-rock pe care-l întâlnește. Cazul său validează toate accepțiunile posibile ale a ceea ce numim “ironiile sorții”: a fost o parte esențială a celei mai bune tradiții a muzicii folk britanice, are peste cincizeci de apariții discografice sub numele său și a descoperit înaintea tuturor melodii fabuloase pe care alții — și nu el — le-au făcut celebre. Dar poticnelile sale, deciziile precipitate și legile crude ale sorții nu l-au făcut să-și piardă zâmbetul sau insatiabilitatea artistică.
Dimpotrivă, a făcut să coincidă o întoarcere solo încântătoare, How Much Is Enough (care va avea o continuare în curând, judecând după mențiunea Volume One de pe copertă), cu un quintuplu CD pentru colecționari, Thro’ My Eyes, cu care recuperează cele trei albume pe care le-a publicat între 1971 și 1974 la casa de discuri Vertigo și încă câteva tone de material asociat cu acea perioadă.
Oricine altcineva în locul său încă și-ar smulge părul din cap, dar acest artist remarcabil, pe care nu-l asaltează nimeni cu cereri de autografe, se declară fericit. “Întotdeauna am spus că voi abandona această meserie când voi ajunge în punctul în care a face muzică nu mă mai emoționează, dar, după 57 de ani, așa ceva nu s-a întâmplat”, scrie el în prefața noului său LP, pe care o justifică printr-o nevoie aproape fiziologică. “Mi se pare practic imposibil să mă opresc din compus. Toată ființa mea este programată pentru asta, 24 de ore pe zi, șapte zile pe săptămână”.
Bărbatul care ne vorbește din Țările de Jos este un britanic născut acum 78 de ani în Lincolnshire, care din 1989 și-a schimbat numele din Ian în Iain pentru a se mândri cu sângele scoțian. Semnătura sa se afla deja în 1967 pe actul fondator al Fairport Convention, poate cel mai mare simbol al folk-rock-ului britanic din toate timpurile. Ar fi putut să scrie istorie în rândurile sale, dar a durat doar două albume: neînțelegerile cu producătorul, Joe Boyd, l-au făcut să plece tocmai când trupa, condusă de chitara lui Richard Thompson și vocea angelică a lui Sandy Denny, se îndrepta spre stratosferă.
Istoricul eșecurilor abia începuse. După ce a fondat trupa Matthews Southern Comfort în 1969 și a înregistrat trei albume în doar un an, a optat pentru evadare din cauza aerului country excesiv pe care-l susțineau colegii săi. “S-a întâmplat în Birmingham Town Hall pe 27 noiembrie 1970. În timpul unei probe de sunet, Iain a decis brusc să părăsească grupul și a luat un tren pentru a se întoarce acasă la Londra”, povestește Rox Yaxley, director al casei de discuri Cherry Red și responsabil pentru reeditările operei sale ample.
Recuperarea albumelor acum dezgropate cu cutia Thro’ My Eyes constituie, într-adevăr, un act de dreptate. Southern Comfort cuceriseră primul loc în topurile britanice pe 31 octombrie 1970 cu interpretarea lor a piesei ‘Woodstock’, de Joni Mitchell, dar superbul prim LP al lui Ian/Iain, If You Saw Thro’ My Eyes (1971), s-a pierdut deja în uitare, în ciuda producției lui Paul Samwell-Smith (care tocmai îi înregistrase Tea For The Tillerman lui Cat Stevens) și a duetului cu Sandy Denny în frumoasa ‘Thro’ My Eyes’. Era începutul acelei celebre disocieri între Matthews și noroc. Câteva exemple: protagonistul nostru a fost cel care a descoperit și a înregistrat ‘I Don’t Want To Talk About It’ cu doi ani înainte ca Rod Stewart să o transforme într-un succes mondial. Și ceva similar i s-a întâmplat cu ‘Ol’55’, de Tom Waits, sau ‘Seven Bridges Road’, infinit mai celebre în interpretările ulterioare ale celor de la Eagles. Care, apropo, s-au inspirat din aranjamentele lui Matthews până la limita plagiatului.
“Poate că mi-a lipsit uneori un semn al norocului, dar mă simt un om privilegiat”, recunoaște Matthews în timpul conversației. “Am aproape 60 de ani de când mă dedic acestei meserii, și încă o fac! Și eu am fost cel care a nimerit să descopăr acele cântece în primul rând. Ceea ce s-a întâmplat mai târziu cu, să zicem, ‘mașinăria de fabricat succese’ nu este de competența mea”.
Tigers Will Survive, al doilea album pentru casa de discuri Vertigo, a apărut și el în 1971 și a devenit al șaptelea album cu Iain în rol principal în doar trei sezoane. Revista Record Mirror îl numea pe Matthews “unul dintre cei mai importanți artiști britanici ai deceniului”, dar publicul s-a uitat din nou în altă parte. Nici prietenii nu i-au ușurat sarcina: ilustrul Richard Thompson cânta la acordeon în ‘Close The Door Lightly When You Go’, dar a preferat să apară în credite sub numele de Woolfe J. Flywheel, personajul lui Groucho Marx din Tienda de locos. Întotdeauna neliniștitul Iain a făcut din nou de-ale lui: a emigrat la casa de discuri Elektra pentru a înregistra următoarele sale două albume, Valley Hi (1973) și Some Days You Eat The Bear (1974) și s-a întors la Vertigo doar pentru sarcina greoaie de a-și achita obligațiile contractuale cu Journeys from Gospel Oak (1974), un album în care opt dintre cele 10 piese ale sale erau coveruri. Surpriză: chiar și în aceste circumstanțe, albumul a fost din nou excelent.
Jumătate de secol mai târziu, vocea lui Iain a devenit aspră și vulnerabilă, aproape de nerecunoscut. Dar păstrează o frumusețe veche și plină de mândrie. How Much Is Enough sună ca o revendicare personală, fără urmă de furie, din ceea ce Pío Baroja numea “ultima întoarcere a drumului”. Oferă o lecție magistrală de istorie în ‘Rhythm & blues’, unde enumeră toți pionierii care l-au influențat, de la Bessie Smith la Marvin Gaye. Presimte cu ‘It’s Complicated’ sau ‘The New Dark Ages’ acele vremuri tulburi care se năpustesc asupra noastră. Își bate joc de TikTok și de era tehnologică cu ‘She’s A Digital Girl’. Și termină prin a aluneca din tema centrală, aproape într-o șoaptă: “Îmi spun că fac bine / dar în adâncul sufletului știu că aceasta este o scădere lentă”. Poate spune asta cu capul sus. Fără lăudăroșenie, dar fugind de falsa modestie. “Acum sunt un muzician cu experiență, un om mai înțelept decât acel prim chitarist de la Fairport Convention. Ceea ce nu te omoară te face mai puternic, și acesta a fost cazul meu…”, conchide el.
How Much is Enough
Iain Matthews
Must Have Music
Thro’ My Eyes – The Vertigo Years
Iain Matthews
Cherry Red Records (5 CD)
