În câteva cuvinte
Articolul prezintă activitatea Camillei Étienne, o ecologistă franceză care luptă împotriva mitului neputinței în fața crizei climatice. Ea îndeamnă la acțiune concretă, renunțând la dezbaterile sterile din rețelele sociale și concentrându-se pe soluții reale, cum ar fi lupta împotriva poluării cu PFAS. Étienne subliniază că mobilizarea a doar 3,5% din populație poate schimba ordinea stabilită și încurajează pe toți să se implice pentru un viitor mai bun.
În noiembrie 2022, într-o emisiune de mare audiență a televiziunii publice franceze, o tânără de 23 de ani și-a fixat ochii verzi pătrunzători în cei ai ministrului Ecologiei de atunci, Christophe Béchu, și cu o forță liniștită i-a spus: “Împotriva Total Energie, o companie franceză care construiește bombe climatice, ascultându-vă, se pare că nu puteți face nimic (...) împotriva băncilor franceze care continuă să finanțeze mega-proiecte ucigașe pentru climă, ascultându-vă, se pare că nu puteți face nimic (...). La ce folosiți? De ce alegeți sistematic neputința?”. Nu-mi amintesc ce i-a răspuns ministrul sau dacă a reușit să articuleze ceva minim credibil, deși mă îndoiesc. Ceea ce mi-a rămas întipărită este determinarea acelei femei pe care nu o cunoșteam, admirația pe care a trezit-o în mine elocvența și pregătirea ei științifică. Considerată astăzi una dintre cele mai importante figuri ale ecologiei din Franța, Camille Étienne deconstruiește mitul neputinței, acel sentiment atât de răspândit printre cetățeni de deposedare de propria “putere politică” pentru a face față crizei climatice. O neputință, ne spune Étienne, care nu este niciodată reală, ci “construită”, “orchestrată” de actori economici și politici interesați ca nimic să nu se schimbe ―drill, baby drill, Trump dixit―.
Transformați în simpli spectatori ai dezastrului în curs, majoritatea cetățenilor nici măcar nu concep posibilitatea de a acționa: ne limităm să reacționăm și să ne indignăm pe rețelele sociale. Dar în fața uzurii pe care o presupune trăirea într-o stare permanentă de stupoare, generată de dezbaterile false care ne sunt impuse de platforme dominate de climato-sceptici și extrema dreaptă filo-nazi, ce sens are și ce obținem cu asta? Asta se întreba activista, în urmă cu câteva zile, pe contul său de Instagram unde este urmărită de peste 500.000 de persoane. Étienne susține că, deși activismul nu își poate permite luxul de a abandona acea pârghie de mobilizare care sunt rețelele, trebuie să se elibereze de capcana întinsă de adepții “bufonului beat de ketamină” de la Casa Albă ―pentru a folosi deja celebra formulă a senatorului francez Claude Malhuret― și să reia controlul agendei. Să trecem de la reacție la acțiune, oferind mai multă vizibilitate acelor lupte care ne-ar putea schimba cu adevărat viața.
Această schimbare de paradigmă este ceea ce a pus în scenă tânăra activistă absolventă de Science Po din Paris și studentă la Oxford, aducând în rețelele franceze dezbaterea crucială despre PFAS, un grup de agenți chimici care nu se degradează și rămân etern în corpul nostru, considerați de experți drept cea mai mare contaminare chimică la care a fost expusă omenirea. După un an de mobilizare în rețele și de presiune asupra responsabililor publici, pe 20 februarie, Étienne și cei care o însoțesc în lupta ei ―oameni de știință, jurnaliști de investigație, ONG-uri, artiști― au reușit ca Adunarea Națională să adopte una dintre cele mai ambițioase legislații din lume pentru a lupta împotriva acestui macro-scandal sanitar, în ciuda opoziției dreptei și a Reagrupării Naționale a lui Le Pen.
Activista, care a crescut fără ecrane în munții Savoiei, a devenit în ultimii ani coșmarul unei bune părți a marilor industriali francezi, cărora nu se teme să le ceară socoteală. Ea crede că această victorie istorică este doar un început și că alte cuceriri la fel de vitale sunt la îndemână, cu puțină atenție și efort pe care le merită. După cum subliniază într-un eseu strălucitor care nu a fost încă publicat în Spania, bazându-se pe studiile a doi cercetători de la Harvard experți în nesupunere civilă, este suficient ca 3,5% din populație să se mobilizeze pentru o cauză pentru a răsturna ordinea stabilită. Perspectiva nu încetează să fie amețitoare, recunoaște Étienne, deoarece acel procent reprezintă milioane de cetățeni care ar trebui treziți din letargie. Dar este suficient de încurajatoare pentru a nu arunca prosopul și a continua să ținem piept acelor companii care profită cu impunitate pe seama sănătății noastre și a planetei.
