Noelia Heredia, La Negri: „Dacă o ușă nu se deschide, o dărâm”

Noelia Heredia, La Negri (Madrid, 44 de ani), cântăreață și percuționistă de flamenco, spune că va coborî de pe scenă în ziua în care nu-i va mai tremura până la ultima geană de emoție pură. A luptat mult pentru acest spațiu de libertate și a avut parte de mai multe supărări când a aflat că i s-a anulat un concert din cauza orientării sale sexuale. Astăzi, este reperul pe care ea nu l-a avut pentru tinerii care nu se încadrează în canoanele familiei țigănești mai tradiționale.

Întrebare. Cât de greu le-a fost magilor să înțeleagă că voia un cajón de percuționistă, nu tocuri de dansatoare?

Răspuns. Foarte greu. Era ca o dragoste pe care nu o puteam obține. Primul meu cajón l-am avut la 17 ani și mi l-au dăruit prietenele mele. Exersam cu mașina de spălat, cu o masă, cu pupitrul de la școală...

Î. De ce este privit cu ochi răi faptul că o femeie țigancă cântă la cajón?

R. Din cauza poziției, cu picioarele deschise, și pentru că forța pe care o necesită este asociată cu bărbatul, la fel ca chitara în flamenco, lucru care nu se întâmplă cu pop-ul, de exemplu. Și când o femeie țigancă iese din canoanele țigănești este complicat. O femeie mi-a spus chiar: „Cânți ca un bărbat!”. Și mi-a spus-o ca pe un compliment!

Î. Cum vă amintiți adolescența, acel moment în care vă dați seama că nu vă doriți același lucru ca verișoarele dvs., ca prietenele dvs. …?

R. A fost dificil. Vedeam că ele aveau iubit și mie nu-mi plăcea niciunul. A fost un băiat dintr-o familie foarte bună care m-a cerut de soție la 15 ani și am spus da pentru că cea mai bună prietenă a mea tocmai făcuse același lucru. Dar mi-am dat seama că nu era drumul meu, că nu l-aș face fericit nici pe el, nici pe mine. Am vorbit cu părinții mei și acolo m-au susținut. De fapt, sunt feministă datorită bunicii și mamei mele, care sunt cele care au condus casa, economia, totul, deși, în aparență, de multe ori bărbatul este cel care comandă.

Î. În acea perioadă v-ați dat seama că sunteți atrasă de femei. Este mai dificil să ieși din dulap în comunitatea țigănească? Aveați vreun reper pe care să vă sprijiniți?

R. În acea perioadă, mi-a plăcut o persoană care astăzi este încă în dulap, căsătorită cu un bărbat. Nu este ușor să susții diversitatea fiind țigancă. Într-o familie paya tradițională, uneori, nici nu este acceptat, iar dacă se întâmplă într-o familie țigănească se spune că nu sunt țigani. Eu nu aveam repere, dar când am crescut mi-am dat seama că existau cântăreți și cântărețe țigani care erau gay și lesbiene: nu ieșeau din dulap, dar în lumea flamenco se știa. La Paquera de Jerez nu s-a căsătorit niciodată. Asta, în epoca ei, avea mult merit. Poți rămâne să te uiți sau poți încerca să schimbi lucrurile. Eu am ales a doua variantă, să lupt împotriva barierelor, cu toate puterile mele. Dacă o ușă nu se deschide, o dărâm.

Î. Dumneavoastră sunteți acum acel reper pentru colectivul LGTBi în comunitatea țigănească, pentru băieți și fete care vin să vă ceară sfaturi. Au aceleași temeri pe care le aveați dumneavoastră sau credeți că acum este mai ușor?

R. S-a îmbunătățit puțin, dar temerile sunt aceleași: să crezi că ești mai puțin țigan, o oaie neagră, pentru că nu intri în canon și crezi că nu te vor înțelege. Te simți în țara nimănui și taci, dar dacă taci suferi, până când apare o luminiță, cineva care a ieșit din dulap. Vine un moment în care, dacă familia nu te înțelege, trebuie să te retragi puțin. Tuturor celor care vin să-mi ceară sfaturi le spun că primul lucru este independența economică, să se pregătească pentru a avea un loc de muncă bun, pentru că asta este ceea ce dă libertatea ca feministă sau ca ceea ce vrei: să nu ai nevoie de acoperirea unor părinți sau a unui soț. Eu a trebuit să mă îndepărtez de familia mea, să le dau timp. De mama și frații mei nu am ajuns niciodată să pierd contactul, dar de tatăl meu da.

Î. Astăzi ați spune că sunt mai mulți țigani în interiorul sau în afara dulapului?

R. Au ieșit mulți, dar în interior au rămas mulți. Avansul din ultimii doi ani este la ani lumină de ceea ce era acum patru ani. Am rupt broasca de la acel dulap pentru ca acesta să fie mereu deschis.

Î. Când ați suferit mai multă discriminare: ca femeie, ca țigancă sau din cauza orientării dvs. sexuale? Adică, suntem mai misogini, mai rasiști sau mai homofobi?

R. Ca țigancă, pentru că mă numesc Heredia. Pentru a închiria un apartament, pentru a cere o masă într-un restaurant... În Mercadona, nu demult, mi-au spus că am luat o cremă. Am golit geanta, le-am spus să mă percheziționeze și le-am cerut să cheme poliția pentru ceea ce tocmai făcuseră. Mergi să-ți cumperi haine într-un magazin cu mama ta și te urmăresc sau îți pun întrebări pe care doamnei paya din fața ta care duce 15 articole la cabină nu i le pun. Ultima dată când mi s-a întâmplat, vânzătoarea era din cartierul meu. I-am spus: „Dar cum poți fi așa, dacă trăiești înconjurată de țigani?”. Până la urmă, și-a cerut scuze și nu am denunțat-o. Ieși pe stradă și înduri și înduri și înduri. De ce trebuie să urmărească un țigan într-un magazin? Păi, cei care fură cel mai mult sunt cei care au cravată! După nume, pentru ceea ce am suferit cea mai multă discriminare este pentru că aparțin colectivului LGTBi, dar aș spune că homofobia și sexismul merg cam mână în mână.

Î. Și unde ați suferit mai multă discriminare ca femeie și membru al colectivului LGTBi: în interiorul sau în afara comunității țigănești?

R. Aș spune că acolo merg la egalitate. Dar discursul meu este mereu pozitiv: ne-am schimbat mult și mai avem multe de schimbat. Din interior spre exterior. Este întotdeauna mai greu să reeduci decât să educi, iar reeducarea unui bărbat sau a unei femei țigance mai în vârstă este foarte complicată, deși, în mod curios, există țigani mai în vârstă care înțeleg toate acestea mai bine decât unii tineri. Uneori, bunicul este cel care îți spune: „Fă-ți viața și fii fericit”. Mă reeduc și eu pe mine însămi, pentru că îți dai seama că în limbaj, de exemplu, există zicale comune, moduri de a vorbi, care pot face rău.

Î. Sondajele arată că bărbații de 18-27 de ani au idei mai conservatoare decât colegele lor de generație. De exemplu, 27% (9% în cazul femeilor) au asigurat într-un studiu al 40dB. că le era incomod să vadă un cuplu homosexual și 44% dintre ei credeau că ar trebui să existe „o zi a mândriei heterosexuale”. De ce credeți că se întâmplă asta?

R. Din necunoaștere, la fel ca și cu rasismul. Necunoașterea dă frică. Dacă intri în casa ta pe întuneric nu-ți e frică, pentru că o cunoști. Și cum se combate? Cu educație, acasă și la școală, pentru că sunt copii care petrec mai mult timp cu profesorii lor și în activități extrașcolare decât cu părinții lor. Trebuie să-i învățăm de mici să respecte sexualitatea și este o muncă de echipă.

Î. Anul acesta se sărbătoresc 600 de ani de la sosirea poporului țigan în Peninsulă. Îi cunoaște bine Spania? Care este prejudecata despre comunitatea țigănească care vă deranjează cel mai mult?

R. Suntem eternii necunoscuți. Când cineva își dă seama că sunt țigancă, uneori își schimbă atitudinea. S-au schimbat multe lucruri, dar pe altele le așteptăm de 600 de ani să se schimbe. Poporul țigan este văzut ca cel folcloric, cel din baracă sau cel care vinde droguri. Se uită că deasupra țiganului care vinde droguri se află capul payo, iar pe gâtul celui care locuiește într-o baracă, piciorul unei cravate. Am auzit-o pe Ana Rosa Quintana spunând că în asasinarea unui țigan ucigașul a acționat în legitimă apărare pentru că era jefuit și apoi, topindu-se la un concert al lui Israel Fernández. Pentru asta da, dar pentru a-l avea ca vecin nu.

Noelia Heredia, marțea trecută, într-un tablao madrilen.Claudio Álvarez