Venatores: Gladiatorul Mâncat de Leu

Erau numiți venatores. Erau un tip specializat de gladiator care, începând cu secolul I î.Hr., lupta în arenele Imperiului Roman împotriva animalelor sălbatice. Urși, leoparzi, lei și căprioare se confruntau cu bărbați înarmați cu săbii, lănci și bice, oferind un spectacol sângeros de masă. Până acum, acest lucru era cunoscut în principal datorită înregistrărilor scrise și scenelor imortalizate în mozaicuri mari, găsite din Libia până în Tunisia. Imagini în care această luptă sălbatică este evidentă. Dar o nouă cercetare, făcută publică miercuri, prezintă lumii prima dovadă scheletică a unui gladiator mușcat de un leu în perioada romană. Mai multe informații: Meșterii din preistorie falsificau deja: imitațiile de chihlimbar care au reușit să confunde știința.

Arheologi de la diverse universități – printre care Universitatea Maynooth din Irlanda și King’s College din Londra – au extras un schelet uman din ceea ce se presupune că este un cimitir de gladiatori de la periferia orașului York, în Regatul Unit. În urma mai multor analize, cercetătorii au ajuns la concluzia că anumite urme particulare de pe pelvisul mortului sunt, de fapt, mușcăturile unui leu. «Credem că acestea sunt rămășițele unui gladiator care s-a confruntat cu felina într-o arenă de luptă ca parte a unui spectacol roman», spune Tim Thompson, profesor de antropologie și autor principal al studiului publicat în revista PLOS One. Și adaugă: «Această descoperire oferă prima dovadă fizică directă că luptele de gladiatori și spectacolele cu animale au avut loc, ceea ce redefinește percepția noastră asupra culturii divertismentului roman în regiune».

Relief de marmură cu un leu și un gladiator. The Trustees of the British Museum. Scheletul este al unui bărbat cu vârsta cuprinsă între 26 și 35 de ani, care a fost îngropat într-un mormânt împreună cu alte două persoane acoperite cu oase de cal. Gladiatorul a murit din cauza rănilor provocate de colții felinei și ulterior a fost decapitat, deși nu se știe sigur de ce. Urmele de pe pelvisul acestui individ au fost comparate cu mușcăturile de animale mari, în principal prădători carnivori, și au coincis cu cele ale unui leu prelevate într-o grădină zoologică.

«Ceea ce ne-a surprins cel mai mult a fost că era vorba de un leu în Britania (numele pe care romanii îl dădeau provinciei care ocupa centrul și sudul insulei actuale Marea Britanie), așa că acum nu vrem doar să știm despre spectacolul în sine, ci despre cum au obținut romanii acel leu, cum l-au adus din Africa în Europa și apoi la York», explică Thompson. Cel care are câteva ipoteze despre acest lucru este John Pearce, doctor în arheologie, care a participat și el la cercetare. «Primul lucru pe care trebuie să-l știm este că, în acea epocă, animalele erau folosite în principal pentru două lucruri», scrie el într-un e-mail din Londra. În primul rând, prădătorii se confruntau cu un anumit tip de gladiatori, sau chiar între ei. De exemplu, un taur contra un urs. Și în al doilea rând, erau călăi în execuțiile publice ale prizonierilor și criminalilor.

«Acest ‘spectacol’ era cunoscut sub numele de *damnatio ad bestias* (condamnare la fiare), în care victima era legată sau aruncată neînarmată într-o cușcă pentru a se confrunta cu animalele», notează Pearce. Acest lucru se poate vedea clar într-un mozaic roman de la sfârșitul secolului al II-lea î.Hr. conservat în Muzeul Arheologic din El Djem (Tunisia).

O Dovadă Împotriva Scepticismului

Deși în Britania romană încă se mai păstrează unele vestigii de amfiteatre, există foarte puține dovezi specifice care să dezvăluie ce se întâmpla cu adevărat acolo. «S-a speculat cu posibilitatea existenței unor lupte între oameni și animale, cu exemplare care ar fi putut fi crescute sau capturate în regiune, cum ar fi tauri sau urși. Dar, înainte de noua analiză, majoritatea cercetătorilor erau foarte sceptici față de ideea că ar fi existat feline în arenele britanice», subliniază Pearce. Transportarea acestor animale în condiții bune pe continente reprezenta o provocare logistică enormă. Dar se pare că romanii erau experți.

Leziuni la spina iliacă stângă a rămășițelor unui gladiator roman. Maynooth University. Arheologul explică faptul că locuri precum York, cu o importantă fortăreață legionară, erau conectate cu Europa continentală prin rute terestre și acvatice. Drumurile erau folosite pentru a transporta produse precum cereale, vin sau ulei de măsline care aprovizionau armatele răspândite în regiune. «După ce erau capturate – probabil în nordul Africii – animale precum lei și leoparzi erau transportate pe mare până în Italia. Transferul lor în nordul Europei se baza probabil pe rutele militare, folosind căruțe și nave», detaliază Pearce.

Marea provocare în acest tip de transport era menținerea animalelor în viață și în stare de luptă. Este probabil, explică expertul, ca marile feline să fi fost transportate în cuști și lăzi cu o desfășurare enormă de forță de muncă pentru îngrijirea lor. În ciuda precauțiilor, aceste animale aveau o rată ridicată de mortalitate din cauza stresului călătoriei. Pearce subliniază că «unele animale ar putea fi mai docile dacă ar fi capturate de mici și s-ar obișnui cu prezența umană, deși acest lucru ar face mai dificil comportamentul agresiv în arenă, cu excepția cazului în care ar fi supuse foametei sau provocărilor».

Ambii coautori spun că cercetarea lor «constituie o dovadă crucială pentru a demonstra că acest tip de spectacol roman tradițional a avut loc chiar și în cele mai îndepărtate regiuni ale imperiului». Probabil, adaugă ei, un leu sau un leopard era o mare noutate și o piesă «teatrală» eficientă. Cu toate acestea, adaugă ei, trebuie să adune mai multe dovezi pentru a înțelege cât de des au avut loc aceste evenimente și care a fost rolul și impactul lor asupra culturii populare.