Pep Guardiolaşi ducea mâinile la cap sâmbătă, pe City Ground din Nottingham, când cele mai sumbre semne au ieşit la iveală în punctul cel mai sensibil al echipei sale.

În minutul 30, Nico González a intrat în posesia mingii la mijlocul terenului şi, când a încercat să se întoarcă, a demonstrat acel tip de instabilitate care paralizează fotbaliştii prea grei şi rigizi pentru a se mişca la 360 de grade la 20 de metri de propria suprafaţă de pedeapsă, acolo unde pierderea unei mingi nu echivalează cu un simplu incident, ci cu jumătate de ocazie de gol împotriva ta. Reacţia jucătorului spaniol, cumpărat în ianuarie cu 60 de milioane de euro pentru a ocupa postul vacant lăsat de Rodri, a fost disperată şi nepotrivită. A faultat oponentul şi arbitrul i-a arătat cartonaşul galben. A fost o confirmare a stării deplorabile în care se află Manchester City, în ciuda celor 250 de milioane de euro cheltuite pe piaţa transferurilor pentru a remedia lacunele. Rezultatul final, 1-0 pentru Forest, îl expune pierderii locului al patrulea, ultimul vagon spre accesul în Liga Campionilor. Chelsea, Fulham, Newcastle, Bournemouth şi Aston Villa îl asediază şi, cel mai rău, îl învăluie disperarea.

• NFONottingham Forest
• MNCM. City

• Goles
  1-0 min. 82: Callum Hudson Odoi
• Arbitro Chris Kavanagh
• Tarjetas amarillas
  Morgan Gibbs-White (min. 26), Nico González (min. 31), Matheus (min. 55), Ryan Yates (min. 75), Callum Hudson Odoi (min. 83)

City a trecut de pragul unei simple serii proaste. Săptămâni în şir, actualul cvadruplu campion al Premier League nu mai este în criză, victimă a denaturării şi a pierderii identităţii care îi conferea un joc energic şi dinamic, acum complet degradat. Acum suferă de o epidemie de îndoieli, neîncredere şi melancolie care îi contaminează chiar şi pe jucătorii care susţinuseră precaria structură rămasă. Bernardo Silva, Gvardiol, Rúben Dias şi Haaland, stâlpii grupului care a reuşit să intre în primii patru ai ligii, dau şi ei semne că şi pierd credinţa. Guardiola se confruntă cu un alt fenomen neobişnuit în cariera sa de antrenor. Până în februarie, trebuia să rezolve pentru prima dată dilema prezentată de o dinastie în declin. Acum este, de asemenea, responsabil de a convinge o echipă care afişează o incertitudine majoritară. Întrebarea este obligatorie: dacă Rodri ar reapărea astăzi în forma sa maximă, ar putea ridica această greutate moartă? Mai multe informaţii Guardiola cade în propria sa capcană. În urmă cu o săptămână, după ce a câştigat cu 0-1 împotriva lui Tottenham într-un meci în care City a avut 45% din posesie şi a suferit patru şuturi de la mică distanţă, Guardiola a declarat că vede semne de îmbunătăţire în jocul echipei sale. Cuvintele au lăsat perplecşi mulţi directori şi antrenori din fotbalul englez, deoarece ceea ce toţi au crezut că au văzut pe White Hart Lane a urmat linia întunecată trasată pe Emirates, Bernabéu sau Parc des Princes. Înfrângerea împotriva lui Forest a confirmat că cele mai pesimiste analize au fost şi cele mai realiste. City, odată o maşină de generat ocazii, a şutat doar de cinci ori, dar niciodată cu claritate. Cea mai apropiată ocazie a fost un şut al lui Foden în prima repriză. Se presupune că Foden este specialist în a şuta de la marginea suprafeţei de pedeapsă, dar de data aceasta, ca de obicei, a definit ca şi cum ar fi fost copleşit de o letargie insuportabilă. Mingea, care ieşea din ţintă, a lovit genunchiul unui fundaş înainte de a ieşi pe linia de fund. O schimbare de orientare de la Gibbs White către Callum Hudson Odoi în minutul 83 a prins apărarea lui City nepregătită. Gvardiol, adormit, nu a închis şutul la prima bară şi Ederson, care tocmai îi făcuse o paradă neverosimilă, nu a protejat golul. "A fost un meci strâns", a spus Guardiola; "Până la urmă am primit un gol dintr-o tranziţie. Ne-am controlat foarte bine ameninţările, tranziţiile. Dar când am ajuns în ultima treime, nu am identificat bine mişcările şi am mutat mingea prea încet de la dreapta la stânga".Scorul de 1-0 a închis un duel dominat de City doar pe terenul aparenţelor. Echipa a avut mingea, dar a avut-o prost. Circulaţia a fost lentă, controalele au fost urmate de pauze lungi sau conduceri inofensive, aproape niciodată pe benzile centrale, aproape întotdeauna pe exterior, fără a ameninţa. Lipsa de ritm a servit doar la a oferi confort lui Murillo şi Milenkovic, din ce în ce mai liniştiţi în faţa unor adversari incapabili să-l activeze pe Haaland. De Bruyne, ultima speranţăAbsenţa lui Rodri a evidenţiat în septembrie ceva ce nimeni nu ştie mai bine decât Guardiola, deoarece a jucat acolo. Mijlocaşul central, numit şi pivot, este diapazonul echipei. Cel care este responsabil pentru reglarea emoţiilor, impunerea ritmului, oferirea de securitate apărătorilor şi ghidarea atacanţilor. Melancolia care ameninţă să corodeze moralul lui City a început în acel punct, deoarece Guardiola a descoperit că niciunul dintre candidaţii pentru pivot pe care îi avea în cutia de instrumente nu i-a servit cu adevărat: nici Nunes, un fundaş lateral magnific; nici Rico Lewis, un gutui; nici Kovacic, un mijlocaş ofensiv frustrat care ştie să gândească soluţii abia după ce se asigură că controlează mingea, ceea ce îl îngrijorează foarte mult. Este paradoxal faptul că Guardiola, mijlocaş central de epocă, nu a reuşit să găsească cheia mijlocaşului său central de ajutor în cazul în care Rodri lipseşte. La fel de ciudat este faptul că achiziţia sa de urgenţă a fost Nico González, un alt mijlocaş ofensiv frustrat, cu puţină experienţă şi cu foarte puţină agresivitate pentru a-şi proteja apărătorii centrali. Xavi Hernández a fost cel care l-a respins odată pentru postul de pivot. Acum, fiecare meci care trece adaugă elemente de acuzare împotriva ideii că acest ajuns cu o demarare aparentă serveşte pentru a face ceea ce făcea Rodri. Pentru orice eventualitate, Guardiola l-a înlocuit cu Kovacic în minutul 62, înainte ca arbitrul să-i arate al doilea cartonaş galben. Fără mijlocaş central, City s-a scufundat fără frână în puţul său de melancolie. Nu a fost ajutat de aranjamentul tactic al lui Bernardo Silva şi De Bruyne, maeştri ai jocului, dar prea depărtaţi de zona adversă şi prea departe de apărătorii centrali, deoarece de fiecare dată când Dias şi Khusanov ridicau privirea în căutarea unui complice, Nico era marcat suspect. A fost semnificativ rolul lui De Bruyne, care a intrat în repriza secundă ca un salvator, deoarece nimeni nu destabiliza în atac, nici Doku, nici Savinho, nici Marmoush, a cărui cea mai mare realizare până acum a fost să trimită o lovitură liberă în bară pe Bernabéu, da, când City pierdea cu 3-0.City a pierdut adormit încet în noul său ritm lent, fără ca jucătorii să poată reacţiona la strigătele antrenorului de pe margine cerând viteză. Este prea târziu. Metamorfoza celei mai vibrante echipe din Europa din ultimii cinci ani, cel mai ciudat eveniment din fotbalul mondial, continuă să şi dezvolte complotul ciudat. Pep Guardiola, Sam Peckimpah al fotbalului de acţiune şi aventură, a devenit Krzysztof Kieślowski. Trilogia Culorilor plictiseşte oile.