În câteva cuvinte
Articolul explorează trecutul, prezentul și viitorul proiectului european. Acesta detaliază provocările cu care se confruntă Europa, inclusiv presiunile geopolitice și necesitatea de a-și consolida solidaritatea și poziția pe scena mondială.
Pentru mulți, Europa este „un monument de ermetism, cunoscut doar specialiștilor”, după cum scria Jacques Delors. Și totuși, proiectul unei case europene comune, în ciuda tuturor deficiențelor și contradicțiilor sale, este cel mai bun lucru inventat de națiuni în istoria lor, zdruncinată, printre altele, de două războaie mondiale pe teritoriul său. Europa nu mai este trecutul unei iluzii, ci prezentul și viitorul.
Europa este cel mai mic dintre continente; în realitate, nici măcar nu este un continent, ci doar un continent adiacent Asiei. Suprafața totală a Europei (fără a include Rusia și Turcia) este de 5,5 milioane de kilometri pătrați. Dar este cea mai bună utopie fezabilă a umanității, bazată pe doi piloni: libertățile și democrația. Să o apărăm.
Pe lângă ideea Europei ca soluție, filozoful spaniol Ortega y Gasset o înțelegea bazându-se pe trinitatea formată din Regatul Unit, Franța și Germania. Regatul Unit a plecat, deși plecarea sa nu a fost o epidemie, așa cum s-a prezis, ci un vaccin. Franța așteaptă alegeri care îi pot schimba radical destinul dacă extrema dreaptă câștigă. Iar Germania a organizat deja alegeri și o coaliție pro-sistem a revenit la putere, coaliție care va trebui să tragă cel mai mult la căruța europeană. Germania a trăit două rupturi contemporane: reunificarea sa și decăderea sa economică, care sunt legate între ele și pe care va trebui să le depășească.
Trăim sfârșitul vechii Europe. Într-o tranziție permanentă: ecologică, digitală, de autonomie strategică, dar și politică și economică. Zilnic spunem că Europa nu este săracă, mai ales în comparație cu alții; bogăția sa și resursele colective ale membrilor săi sunt comparabile cu cele ale SUA (și mai puțin inegale), de exemplu. Dar acum trebuie să facă marele salt înainte.
Europa trebuie să se protejeze de propriile slăbiciuni, de oponenții geostrategici externi (China și Rusia, mai ales) și de inamicii interni care profită, de exemplu, de regula unanimității pentru a lua anumite decizii care o paralizează. Aceasta nu poate fi un pretext pentru a-și justifica absența culpabilă în conflictul din Gaza — cu câteva excepții, aproape personale —, care a devenit mai întâi exterminare, apoi genocid și acum încercarea de expulzare pentru totdeauna a palestinienilor de pe propriul pământ.
Europa trebuie să-și găsească rolul: să depășească neputința între marile blocuri, să aleagă o tranziție economică în care modelul social să urce în categorie, să consolideze solidaritatea cu Ucraina și să evite dublul standard cu Gaza, și să abordeze provocările din Africa, Orientul Mijlociu și Mediterana, multe dintre ele fiind migratorii.
În câteva săptămâni se vor împlini 40 de ani de la aderarea Spaniei la Comunitățile Europene. Nimeni, decât prin reprezentări false ale realității, nu va putea numi acest lucru un experiment eșuat, ci dimpotrivă.
Din toate aceste motive, trebuie să acționăm. Acum, când președintele Rusiei Vladimir Putin o șantajează și Donald Trump o disprețuiește.
