Rolul principal al Uniunii Europene în lume, consideră majoritatea experților, este apărarea dreptului internațional și a Națiunilor Unite ca forum multilateral pentru abordarea problemelor secolului XXI. Aceasta contrastează cu atacurile și promovarea folosirii forței de către administrații precum cea a lui Trump și Vladimir Putin. Acesta este și sensul demonstrațiilor care au loc în diverse capitale europene: de a reaminti că Uniunea, un proiect politic creat după Al Doilea Război Mondial, poate și trebuie să conducă lupta pentru aceste obiective politice și că, dacă o face, este foarte probabil ca multe alte țări din lume să împărtășească inițiativa și să o consolideze.

Pentru a-și face treaba, Uniunea Europeană are nevoie de leadership. O conducere bine exercitată ar atrage sprijinul imediat al altor țări, de la Polonia sau Spania la Țările de Jos. Dar, dacă este așa, primul lucru pe care Franța și Germania trebuie să-l convină este o poziție comună pentru a împiedica Israelul, prin toate instrumentele necesare, să continue atacurile nemiloase asupra palestinienilor și încălcarea sa permanentă a dreptului internațional. Istoricul israelian Ilan Pappé, critic de ani de zile al lui Benjamin Netanyahu, a afirmat recent că „într-un genocid nu există două tabere”.

Curtea Penală Internațională (CPI) nu s-a pronunțat încă asupra cererii prezentate de Africa de Sud împotriva guvernului israelian privind calificarea exactă a genocidului, dar populația din Gaza este supusă foametei și focului, expulzată din case și pământuri, privată de școli, asistență medicală și umanitară. Curtea a avertizat deja Israelul cu privire la gravitatea acestor fapte și a reafirmat interdicția anexării de teritoriu străin, bazată pe dreptul internațional, dar, cu toate acestea, Uniunea Europeană ca atare rămâne într-o tăcere insuportabilă.

Succesoarea lui Josep Borrell la funcția de Înalt Reprezentant pentru Afaceri Externe, Kaja Kallas, s-a limitat rușinos să se ofere guvernului israelian pentru a „ajuta la distribuirea ajutorului umanitar”. Kallas se arată până acum ca un șoarece tăcut comparativ cu eforturile predecesorului său de a-i aminti lui Netanyahu, chiar și fără sprijinul țărilor membre, de obligația de a respecta dreptul internațional și de a denunța masacrul la care sunt supuși palestinienii.

Ceea ce contează acum este să știm ce va face Germania. Oficiali importanți germani, inclusiv liderul CDU Friedrich Merz, au declarat că, sub mandatul lor, Netanyahu nu va fi reținut, în ciuda mandatului internațional de arestare. Dar asta nu înseamnă că este dispus să-l invite. Germania a fost întotdeauna un puternic susținător al Curții Penale Internaționale și a amintit în repetate rânduri că statele se pot retrage voluntar din multe tratate internaționale, dar nu din respectarea dreptului internațional universal.

Dacă Germania dorește cu adevărat să dea un nou impuls internațional Uniunii, va trebui să înfrunte realitatea a ceea ce face Israelul. Cu ocazia unei aniversări istorice importante (precum 80 de ani de la eliberarea Auschwitz-ului), un politician democrat-creștin proeminent (primul în 60 de ani care ocupă o poziție importantă, rezervată de obicei liberalilor sau verzilor) a rostit un discurs în care a exprimat, încă o dată, sprijinul său total pentru Israel. Doar în ultimul paragraf a lăsat deschisă o mică ușă: „Prietenia noastră strânsă cu Israelul și înțelegerea practică a responsabilității noastre față de acesta nu înseamnă că trebuie să observăm impasibil acțiunile guvernului israelian. Dimpotrivă, trebuie să permitem ca politica noastră față de Israel să fie ghidată de aceste principii: cum putem garanta securitatea Israelului pe termen lung și cum putem extinde grupul de state din lume care văd cu ochi buni Israelul? Pentru noi, baza va fi întotdeauna dreptul internațional. Și asta înseamnă, de asemenea, că mai devreme sau mai târziu trebuie să apară o perspectivă realistă ca israelienii și palestinienii să coexiste pașnic și prosper. Ambele părți trebuie să negocieze cu bună-credință definirea precisă a frontierelor din 1967.”

Aceasta este complet în contradicție cu ultima decizie israeliană de a ocupa permanent Gaza, evidențiind dilema cu care se confruntă Germania în a echilibra responsabilitatea istorică cu obligațiile internaționale.