Comparativ cu alte conflicte în care se implică politicienii, avantajul unor evenimente precum penele de curent extinse (de exemplu, cum a fost cazul în Madrid) este că cauzele lor vor fi cunoscute în detaliu. Mai devreme sau mai târziu, fondul problemei va fi dezvăluit, măcar și pentru că partenerii europeni vor cere explicații tehnice precise. Astfel de chestiuni încetează să mai fie pur și simplu „opiniabile”, spre deosebire de dezbaterile parlamentare similare celor legate de orice alt eveniment politic.

Totuși, nimeni să nu creadă că acest lucru va pune capăt conflictului dintre partide. Problema energetică este una dintre cele mai politizate, iar o decizie tehnică despre colapsul sistemului electric nu o va dizolva ca o bucată de zahăr. Diferența este că, măcar, va servi la scoaterea la lumină a frivolității de a face politică ieftină cu chestiuni esențiale pentru viața de zi cu zi. Dacă la ceva a folosit pana de curent, a fost la conștientizarea indispensabilității anumitor servicii publice și a faptului că asigurarea lor este o chestiune suficient de serioasă pentru a merita mai mult decât inerțiile leneșe ale confruntării partizane obișnuite. Pe șleau, ceea ce ne interesează pe noi, cetățenii, este ca lucrurile să funcționeze, nu beneficiul specific pe care un partid sau altul îl obține din scandal.

Aduc acest aspect în discuție, deoarece sintagma „ca lucrurile să funcționeze” a devenit noua mantră a disputei contemporane — ideologice? Pun „ideologică” între ghilimele, deoarece tocmai despre asta este vorba: despre a relega ideologia pe plan secund și a acorda prioritate chestiunii eficienței. Nu doar ideologia (subordonarea a totul prevenirii schimbărilor climatice, de exemplu), ci și procesele sau procedurile în sine, văzute ca fiind lente și ineficiente, deși ele ne asigură garanția anumitor drepturi.

Într-o formă brută, am întâlnit acest lucru în anumite mișcări politice. Dar acum a apărut și în stânga, ce-i drept, într-o argumentație mult mai sofisticată, așa cum fac Ezra Klein și Derek Thomson în cartea lor „Abundance”, care a avut un ecou larg. Teza lor este simplă: oricât de lăudabile ar fi obiectivele, atunci când nu se obțin rezultate tangibile, neîncrederea în politică se accentuează și se ajunge să se voteze populiștii. „Greșelile progresiștilor au contribuit la ascensiunea iliberalismului.” Prin urmare, mai bine să ne concentrăm mai puțin pe chestiunile de legitimitate, pe „obsesia pentru proces”, și să mergem spre ceea ce funcționează cu adevărat.

Aceasta este o sinteză minimală a unei cărți pline de exemple, dar ceea ce contează este ideea de bază. Democrația poate fi perfect eficientă, dar când se încurcă în sistemele sale de veto-uri reciproce, în dogmatismul ideologic și logica proceselor birocratice, devine disfuncțională. Cheia este, așadar, să știm să conjugăm adecvat tensiunea dintre legitimitate și eficiență. Cred însă că se cade în „birocratopatie”, împrumutând titlul unei cărți de Julia Borggräffe, în care această autoare germană aspiră, de asemenea, la ceva similar unei salvări a democrației printr-o reorganizare radicală a managementului public. Este posibil ca aceasta să fie indispensabilă; pericolul este, desigur, să aruncăm „copilul odată cu apa murdară” — garanțiile democratice. Cine ar fi zis, mereu am crezut că chinezii vor converge în cele din urmă către sistemele democratice; acum pare că noi dorim să pornim pe drumul invers, apropiindu-ne de modelul lor.