Pe de o parte, un ritual splendid, fascinant, hipnotic, iar pe de altă parte, o falsă și goală iluzie – așa a fost, în funcție de cum privim, conclavul în care a fost ales un nou Papă. Nimeni nu l-a menționat pe Dumnezeu în acest spectacol fastuos. Protagonismul a fost acaparat de sfintele veșminte.

Sutanele roșii ale cardinalilor, aceleași care ascund pasiunile clocotind în corpurile dezbrăcate de dedesubt, au acaparat privirile a milioane de spectatori. Pe acest drum spre culmea Sfinției Sale, ornatul acoperă totul: de la organele interne până la creier, unde sub mitra faraonică pot zace gânduri negre. Revelarea fumului alb a fost precedată de procesiuni printre picturile lui Michelangelo, o liturghie măsurată, cuvinte solemne rostite pe un ton dulceag, plin de superlative, pentru a exprima binecunoscutele dorințe de pace universală în latină ecleziastică.

La finalul acestui proces, cardinalul a fost ales nu prin acțiunea Duhului Sfânt, ci pentru că a ieșit la balcon în sutana albă, mozetta, cu crucea de aur pe piept și stola brodată. Îmi imaginez că în timpul Renașterii, Papa, fie el Medici sau Borgia, fiecare cu specializarea sa în otravă sau pumnal, era o figură care creștea începând cu niște papuci brodați în aur și pietre prețioase. Mătasea și hermina îi acopereau cocoașa ce conținea puterea ca o cutie neagră, și înăuntrul ei răsunau deopotrivă clinchetul general al clopotelor și lătratul lupilor.

Analiștii au considerat un semn bun faptul că noul Papă nu poartă pantofi roșii de la Prada, precum Ratzinger, cu care acesta a pășit pe câmpul de exterminare de la Auschwitz, ci negri, precum ai lui Francisc, potriviți pentru a călca în bălți.