Studiile spun că doar 3% dintre mamifere sunt monogame. Suntem curioși, vrem mereu să încercăm mărul și unele specii au scuza supraviețuirii. Fotbalul este o lume deosebit de "promiscă", unde proprietarii schimbă jucătorii și chiar îi cedează când și-au pierdut interesul, iar jucătorii "ciugulesc din floare în floare" pentru a rentabiliza anii cei mai buni ai fizicului lor. De aceea este emoționant clubul bărbaților dintr-o singură echipă, "One Club Men", care îi include pe fotbaliștii care au jurat dragoste eternă unui blazon, în sănătate și în accidentări; în bogăție și în sărăcie, refuzând oferte tentante de milioane pentru a pleca în altă parte.

Cei care, putând avea pe oricine, au ales să rămână cu "unica" echipă și s-au bucurat de complicitatea oficialilor care au știut să vadă că, deși se joacă cu picioarele, acest sport este o industrie sentimentală, o pasiune împărtășită, comunitară, care cere victorii și titluri, dar și construirea de legende, adică identitate. Fidelitatea este întotdeauna munca a doi.

Este un club select, restrâns, dar cu reprezentanți în diferite țări. În Anglia, Ryan Giggs a debutat la 17 ani în tricoul "diavolilor roșii" și l-a purtat până la retragere, 963 de meciuri mai târziu, la 40 de ani. Paul Scholes și Gary Neville, alți doi "băieți Fergie", au jucat și ei toată cariera la Manchester United. Tony Adams, care fusese cel mai tânăr căpitan al lui Arsenal, a îmbrăcat aceleași culori în trei decenii diferite. În Italia, în 2017, la 41 de ani, cu zece șuruburi în gleznă și o placă de oțel în picior, Francesco Totti contemplase cinci lustri în tricoul "orașului etern", cel al Romei. "Gladiatorul" a jucat 786 de meciuri cu același blazon, căruia i-a scris 307 "scrisori de dragoste" sub formă de goluri. Un sfert de secol a dedicat și Paolo Maldini Milanului, nunta de argint: 902 zile în uniforma "rossonera".

În Spania, Manolo Sanchís, aparținând, ca și Maldini, unei alte saga fotbalistice și membru al "quinta del buitre", a început la Real Madrid la 12 ani și s-a retras în alb. La Barça, un puști pe nume Carles Puyol a dat probe în 1995 pentru a intra la La Masia și a petrecut 19 ani legat de echipă: "Am venit ca un copil și plec cu o familie", a spus la despărțire. Lionel Messi, care în 2017 a egalat numărul de meciuri al lui Puyol (593) și a ajuns la 778 de apariții în tricoul "blaugrana". La La Coruña, odată cu retragerea lui Fran, "O Neno", s-a stins "Super Dépor". Cruyff îl dorea pentru "Dream Team" și a semnat chiar un precontract cu Real Madrid, dar în cele din urmă, frica de dor și jucătorul, clasă pură pe teren, după 18 ani de dedicare echipei "alb-albastre", au câștigat.

În Bilbao, unde se lucrează fotbalul ca un pietrar cu cariera, căutând printre masă, șlefuind ceea ce mâine va servi la ridicarea unei clădiri, există mai multe nume (Iribar, Txetxu Rojo, Julen Guerrero...). De altfel, Athletic acordă din 2015 premiul "One Club Man" (din 2019 există și o versiune feminină) fotbaliștilor care și-au dezvoltat cariera într-un singur club. De asemenea, la Real Sociedad există mari reprezentanți ai "monogamiei" fotbalistice, precum Arconada, care și-a petrecut întreaga carieră profesională la "donostiarras".

Jorge Valdano spune că fotbalul s-a transformat într-un "business fără frontiere" și a "transformat suporterii în clienți". Ca întotdeauna, are dreptate. De aceea, în schimbul vertiginos de bunuri și mărfuri care definește economia globală, crește iluzia - și prin urmare valoarea - ca ceva sau cineva să fie în întregime al nostru. Teribilul episod din 2002, când un energumen culé a aruncat o cap de porc în Figo la revenirea jucătorului pe Camp Nou, acum în tricoul rivalului etern, Real Madrid, poate fi înțeles doar ca un atac de gelozie. Portughezul care îi făcuse fericiți de atâtea ori se plimba pe același stadion cu "alta". Le-a frânt inima.

De obicei există un premiu, sub formă de omagii emoționante, pentru selectul club de jucători care și-au respectat jurămintele și au renunțat la sume amețitoare în peisaje "întunecate", cum ar fi cel saudit. Dar, cu unele excepții notabile, nu există atât de multe gratificații atunci când legendele se întorc la echipa iubită într-un alt format, cel de antrenori. Deja o spune cântecul: "Nu ar trebui să încerci să te întorci în locul unde ai fost fericit".